Laszlo Borbely, SURPRINS de declaraţiile preşedintelui lituanian: „A excedat puţin cutumelor”

Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Laszlo Borbely, a declarat, miercuri, pentru că afirmaţiile preşedintelui Lituaniei, Dalia Grybauskaite, sunt "destul de surprinzătoare" şi fac parte din sfera politicii interne din România.
Romania TV
12 sept. 2012, 12:13
Laszlo Borbely, SURPRINS de declaraţiile preşedintelui lituanian:

„Chiar dacă există, probabil şi în Lituania şi în alte ţări declaraţii mai pitoreşti ale politicienilor, eu nu cred că declaraţiile politicienilor sunt cele mai importante, ci ceea ce performează ţara respectivă”, a spus Laszlo Borbely.

Potrivit acestuia, în cazul unei vizite de stat, la un asemenea nivel, „nu e locul unor declaraţii care intră, în mod clar, în sfera politicii interne din România, a luptei interne”, ceea ce nu face decât să inflameze această stare din ultimele luni de zile.

Laszlo Borbely a mai arătat că Lituania şi România sunt două ţări din Uniunea Europeană, fiecare cu problemele ei.

„Eu cred că a excedat puţin acelor cutume prin care un şef de stat vine în altă ţară din UE şi poate să îşi exprime un punct de vedere, dar este puţin surprinzător, într-adevăr„, a mai comentat Borbely.

Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a făcut un apel la politicienii români, în conferinţa de presă de la Cotroceni, să se comporte matur şi responsabil, adăugând că agitaţia politică şi schimbarea a trei premieri în şase luni au afectat absorbţia fondurilor europene din ţara noastră.

„Situaţia internă depinde de dumneavostră, iar stabilitatea politică internă e atât de importantă încât orice forţă politică, indiferent care ar fi partidul, trebuie să se comporte în mod foarte responsabil”, a spus Dalia Grybauskaite.

Preşedintele litunian a arătat că instabilitatea politică din România se reflectă asupra performanţelor ţării în UE.

„Aş dori să spun că această instabilitate pe care o putem vedea din exterior acum – schimbarea a trei premieri în şase luni – deloc suprinzător se reflectă şi în capacitatea dumneavostră de a performa în UE şi mă refer aici în special la capacitatea de absorbţie a fondurilor europene”, a spus şeful statului lituanian.

Dalia Grybauskaite a subliniat faptul că România este ultimul stat dintre ţările membre UE la capitolul absorbţiei fondurilor europene şi a arătat că acest semnal este unul foarte negativ, în condiţiile în care „agitaţia politică” internă paralizează România.

„Ţara dumneavostră este ultima din toate statele membre la capitolul absorbţiei fondurilor europene. Acesta e un mesaj foarte negativ. Din cauza agitaţiei politice, ţara e paralizată şi nu îşi poate rezolva problemele. Ţara dumneavostră îşi pierde posibilitatea de a-şi folosi toate oportunităţile şi resursele financiare pe care le aduce apartenenţa dumneavostră la UE”, a spus Dalia Grybauskaite.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Motivele din culise pentru care Daniel Bîrligea e o „umbră” în acest sezon. Ce se întâmplă cu golgheterul FCSB
Capital.ro
Peste 900 de primării riscă să rămână fără bani de la buget. Oana Gheorghiu: Trebuie să fie înrolate în platforma Ghiseul.ro
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Încă un război în Ucraina. Rusia are un plan care vizează orașe îndepărtate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România