Lavanda, o cultură preferată de tot mai mulţi fermieri

Numărul celor care cultivă lavandă în județul Alba este în creștere, mulți renunțând la culturile tradiționale în favoarea acestei plante, folosită încă din antichitate pentru efectele sale terapeutice, cu un spectru larg de utilizare.
Filip Stan
24 mart. 2017, 17:12
Lavanda, o cultură preferată de tot mai mulţi fermieri

Standul cultivatorilor de lavandă, prezenți vineri la ‘Târgul Grădinarului’, ajuns la cea de-a IX-a ediție, manifestare organizată în interiorul Cetății Alba Carolina, a atras numeroși vizitatori, mulți achiziționându-și produse din gama diversificată oferită, fie că a fost vorba de apă, ulei sau tinctură de lavandă sau pur și simplu buchete sau săculeți cu lavandă.

Adrian Oniga, care a lucrat până nu demult la o firmă de termopane. S-a îndreptat spre cultivarea lavandei, chiar dacă deocamdată, este destul de greu să o valorifici în țară, spune el.

Oniga a cultivat lavandă pe o suprafață de 1,38 hectare, în localitatea Sâncrai, lângă Aiud. Investiția inițială se ridică la 20.000 de lei pentru un hectar, acest lucru însemnând doar achiziționarea butașilor, a menționat Adrian Oniga. Urmează apoi pregătirea terenului, aratul, discuitul etc. Pânâ în anul patru, este o cultură de întreținere, fără a se folosi absolut niciun fel de ierbicid, a adăugat el.

Producție poți să ai deja din anul doi, dar nu foarte spectaculoasă. Din anul patru, se intră pe producție maximă’, a precizat cultivatorul.

El spune că ‘e cam greu’ să găsești piață de desfacere în România. ‘Încercăm dincolo. Am avut un contract cu cineva din Spania pentru uleiul de lavandă‘, a spus cultivatorul. El a menționat că un litru de ulei de lavandă ajunge la 100-150 de euro, prețul variind în funcție de puritatea obținută în urma distilării.

Familia sa s-a axat mai mult pe partea de ulei esențial, care se poate folosi atât în industria farmaceutică, în funcție de soiul de plantă, sau în industria detergenților și a săpunurilor.

Deocamdată nu pot să spun că (afacerea — n.r.) e profitabilă sută la sută‘, a precizat acesta.

Adrian Oniga face parte din Asociația Producătorilor de Lavandă, înființată în urmă cu doi ani în județul Alba. ‘Suntem în jur de 20 de producători, cu suprafețe cuprinse între 0,50 până la 2 hectare. Suprafața totală este de 7 — 8 hectare‘, a menționat bărbatul.

Asociația este în curs de a achiziționa o distilerie performantă, costurile unui asemenea utilaj ajungând la 22.000 de euro, la care să aibă acces toți membrii.

Din asociație face parte și Ovidiu Chiroșca, din Vințu de Jos, care cultivă lavandă pe o jumătate de hectar, fiind în anul trei. El a explicat că lavanda se cultivă în perioadele iunie-iulie și septembrie — începutul lunii octombrie. Potrivit acestuia, floarea se recoltează în perioada în care este deschisă în proporție de 50-75%, fiind dusă apoi în distilerie în maximum 24 de ore. ‘Prin distilare se obține apa de lavandă, prin separare, și ulei de lavandă‘, a menționat cultivatorul.

Ovidiu Chiroșca prepară și tinctura de lavandă, despre care susține că are efect în regenerarea părului și prevenirea răcelii, dar și săpunuri cu uleiuri bio din propolis, lavandă, cu miere și scorțișoară sau cu gălbenele.

Investiția inițială, în 2014, a fost de 11.000 de lei, a menționat cultivatorul, care a subliniat și el că nu folosește pesticide, ci doar freză și sapă.

În ceea ce privește valorificarea, el are o înțelegere, un posibil contract, cu cineva din Germania. ‘Acolo, prețul la ulei este mult mai mare. În funcție de calitate, poate ajunge până la 250 de euro litrul. La apă de lavandă, iar în funcție de calitate, ajunge la 250 de euro‘, a menționat Ovidiu Chiroșca.

El spune că, în țară, lumea nu prea cunoaște proprietățile apei de lavandă, care ar fi bună, susține acesta, pentru stomac, bilă sau dureri musculare, dar și ca balsam, demachiant și after shave. Chiroșca a mai spus că ceaiul de lavandă atenuează probleme de circulație, insomnie, depresie, anxietate.

În cea mai mare parte, investiorul valorifică produsele sale la târguri de profil sau online.

Lavanda sau levănțica este încă o cultură de nișă în țara noastră. Ea are un spectru larg de utilizare, pornind de la săculeții cu lavandă puși în dulapul de haine pentru îndepărtarea moliilor până la folosirea sa în industria cosmetică sau în cea farmacologică.

Eveniment devenit deja tradiție pentru fiecare început de primavară, „Târgul Grădinarului”, care are loc la acest sfârșit de săptămână, este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria municipiului Alba Iulia, Grupurile de acțiune locală Pe Mureș și Pe Târnave, Țara Secașelor Alba-Sibiu și Munții Metaliferi, Trascău și Muntele Mare.

La târg participă în jur de 40 de producători locali din domeniul cultivării florilor, arbuștilor, pomilor fructiferi și a plantelor decorative. Sunt expuse în vederea valorificării semințe de flori și legume, bulbi și butași de trandafiri și viță de vie, flori, plante decorative, arbuști, pomi fructiferi și ornamentali. De asemenea, cei interesați vor putea găsi în cadrul târgului noutăți din domeniul uneltelor și echipamentelor pentru întreținerea grădinilor și a spațiilor verzi, produse fitosanitare, mobilier și accesorii pentru grădini etc.

Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, specialiști în domeniu vor veni în sprijinul celor interesați de grădinărit cu demonstrații și sfaturi practice legate de plantarea și tăierea pomilor fructiferi și a trandafirilor, de tunderea arbuștilor ornamentali, de întreținerea gazonului și soluții de amenajare a spațiilor.

Citeşte şi Uleiuri esenţiale care îţi dau o stare de bine

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Puiu Popoviciu, omul de afaceri cu o avere de 350 milioane de euro, în discuții să preia un pachet important de acțiuni la Universitatea Craiova
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 2 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Semnul de circulație care avertizează că mașina poate fi împinsă de pe șosea. Unde îl poți întâlni în România
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor