Lavinia Stoica a primit cadou un Mercedes GLA de la Pescobar: „Da, eu i-am dat mașina, merită”

Lavinia Stoica a revenit în echipa lui Pescobar după trei luni de "pauză". Afaceristul nu a primit-o doar cu brațele deschise, ci i-a dăruit și un Mercedes SUV, care are mulți cai putere.
Anca Toma
31 ian. 2026, 22:28
Lavinia Stoica a primit cadou un Mercedes GLA de la Pescobar:
Lavinia Stoica a primit cadou un Mercedes GLA de la Pescobar

Pescobar a demonstrat, încă o dată, că atunci când apreciază oamenii valoroși, o face fără jumătăți de măsură. Lavinia Stoica s-a întors pe poziția de manager, de unde fusese dată afară acum trei luni, iar cadoul primit de afacerist a lăsat cu gura căscată pe toată lumea.

Citește și: Dani Oțil îi dă lecții de marketing lui Pescobar? Ce spune acesta despre modul în care patronul de la Taverna Racilor se promovează: „Nu sunt de acord cu bubuiala asta”

My new love”, a scris tânăra pe rețelele sociale, iar patronul de la Taverna Racilor a confirmat că el i-a făcut acest cadou. „Da, eu i-am dat mașina. Merită. Toți managerii mei au super mașini din partea mea”, a declarat Pescobar pentru Cancan.ro.

De data aceasta, Lavinia se va ocupa de noul restaurant din Drumul Taberei.

Pescobar a doborât recordul la donații

Pescobar a donat 10.000 de euro pentru campania ”Orașul faptelor bune” și a împărtășit totul cu prietenii virtuali. ”Cea mai frumoasă organizare la cel mai frumos târg de Crăciun, la Orașul faptelor bune din Oradea. Toți trebuie să fim mai buni de sărbători. Toată România trebuie să învețe de la Oradea.

Mă bucur să fac parte din proiectul Orașul faptelor bune. Am trecut granița intenționat pe la Oradea. Am donat suma de 10.000 de euro pentru cauzele susținute de acest proiect”, a spus Pescobar pe rețelele sociale.

Daniel Buzdugan a făcut o postare pe Internet, unde își exprimă recunoștința pentru patronul de la Taverna Racilor.

Mulțumim frumos Pescobar pentru că ne-ai vizitat la Orașul Faptelor Bune. Mulțumim pentru cei 10.000 de euro donați. Crăciun fericit și să fie binecuvântați toți cei care ajută.

Pescobar este un om care în afară de a dărui îi mobilizează și pe alții să o facă și să-i urmeze exemplul. ”Fericiți sunt cei care arată milă față de alții pentru că acestora Dumnezeu le va arăta mila Sa” (Matei 5,7)”, a scris de Daniel Buzdugan.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, investiție uriașă într-un oraș mare din România. Cei mai bogați patroni din fotbal, lovitură de grație pentru un ”rival”
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru iulie 2026 aduce surprize. Cum va fi vremea în luna lui Cuptor
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 589 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
Prunea s-a întâlnit cu Budescu la mare și a fost năucit: ”Abia vorbea”
MediaFlux
EXCLUSIV VIDEO Scandal în Sectorul 1 privind salubrizarea: Angajați Romprest, blocați într-un autobuz și presați să semneze cu Blue Planet, noul operator
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?