Le Figaro, impresionat de Mungiu: Cinema-ul pare să fi fost creat pentru el

„«Dincolo de dealuri», un film al dracului de bun!” este titlul articolului semnat de criticul de film Eric Neuhoff în Le Figaro.

„Regizorul Cristian Mungiu îşi onorează arta. Cinema-ul pare să fi fost creat pentru el. «După dealuri» este un miracol” – acestea sunt cuvintele cu care criticul de film Eric Neuhoff îşi începe articolul.

„Trebuie să faci tot felul de lucruri în viaţă. Unul dintre ele este acela de a merge să vezi un film românesc care durează două ore şi jumătate. E o mănăstire. E pierdută printre dealuri. Alina se duce acolo să o caute pe Voichiţa şi să o ia cu ea în Germania. Problemă: cea din urmă l-a cunoscut pe Dumnezeu. E un concurent redutabil. Cele două fete se cunosc de la grădiniţă. Sunt prietene şi chiar puţin mai mult. Alina nu respectă însă regulile. De aici apar o mie de probleme. Lucrurile devin înfricoşătoare, ca un cer întunecat pe timp de furtună, iar rugăciunile şi ţipetele seamănă în sufletul privitorului îndoială şi teamă. Siluete negre şi mici merg cu paşi iuţi prin curte. Călugăriţele poartă mici toci rotunde”, afirmă acelaşi critic, prezentând cadrul general în care se desfăşoară acţiunea din „După dealuri”.

Vorbind apoi despre intriga din film, acelaşi critic declară: „Este o lume închisă, la fel ca în «Dincolo de dealuri» de Cristian Mungiu. Acolo prosperă speranţe şi frustrări. Intrusa imploră şi ţipă. Ea profanează biserica, aruncă icoana pe jos. Simţi că este animată de o forţă necunoscută, ghidată de o energie sălbatică. Mâinile se ating. Privirile se evită. Sarcinile zilnice continuă. Fără electricitate. În acest univers frugal, camerele sunt luminate cu lumânări. Lumina vine din interior. Şoapte şi corvoada curăţatului de cartofi”.

„Situaţia îl depăşeşte pe acel popă taciturn şi bărbos care o ţine la distanţă cu o furcă pe această străină cu ochi intenşi şi cuvinte de lavă. Fosta ei familie adoptivă o respinge. Domnişoara nu încetează să leşine. La spital, medicii nu o internează. Ce se ascunde în spatele tuturor acestor lucruri? Diavolul, probabil. Ce înseamnă acest fel de a critica ritualurile ortodoxe? Lista păcatelor devine tot mai lungă. Spiritele intră în panică. Comunitatea de măicuţe o sechestrează pe «posedată». I se pune căluş, este legată de o cruce făcută din scânduri, în faţa prietenei sale neajutorate. Iubirea este o tristă necesitate.

Rugăciunile se amestecă într-o dezordine vastă. Te întrebi la ce poate servi credinţa. În general, ai de câştigat de pe urma ei destul de puţin. Absolutul ţâşneşte din peisaje goale, lipsite de oameni. Misterul suflă cu un sunet de crengi moarte. Până unde poţi să mergi pentru cineva? Sentimentele, pot fi ele împărtăşite? Mungiu este moral prin foarte marea lui bunătate. El nu alege soluţia facilă. Filmul său, atins de graţia divină, este de o putere rarisimă, de o simplitate fără egal. Acolo unde alţii ar fi folosit majuscule grave, el vorbeşte cu tonul şi pe limba lui naturale. Este limba cinema-ului, a inteligenţei, a sensibilităţii”, scrie în publicaţia franceză.

Acelaşi critic se declară entuziasmat şi de prestaţia celor două actriţe principale din film, Cristina Flutur şi Cosmina Stratan: „Eroinele sale sunt atât de adevărate, atât de unice, încât au copleşit publicul la Festivalul de la Cannes. Spectatorii au rămas cu viziunea unei enigme. Dintr-o dată, iată iarna. Un fel de linişte se aşterne peste sat. Zăpada îngheaţă inimile şi învăluie câmpurile în alb. Tragedia loveşte cu viteza unui ştergător de parbriz murdar de noroi. Poate că este Dumnezeu acela care câştigă, poate că El nu are nevoie de oameni ai bisericii. Acolo se respiră un aer diferit, mai pur. Se atinge un adevăr mai înalt. Pe ecran domneşte plenitudinea serenă a talentului. Cristian Mungiu îşi onorează arta. Cinema-ul pare să fi fost inventat pentru el. «După dealuri» este un miracol. Iată. Asta e tot”, afirmă în încheierea articolului său criticul Eric Neuhoff.

Filmul „După dealuri” spune povestea a două fete, Alina (Cristina Flutur) şi Voichiţa (Cosmina Stratan), care au crescut împreună la orfelinat şi s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania şi îşi doreşte ca Voichiţa să vină cu ea. Însă Voichiţa este ataşată profund de viaţa de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol.

Pentru filmul „După dealuri”, Cristian Mungiu a primit premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes 2012, în timp ce Cristina Flutur şi Cosmina Stratan au primit, ex-aequo, premiul pentru interpretare. Recent, lungmetrajul „După dealuri” a câştigat marele premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA la Festivalul Internaţional de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană. Totodată, „După dealuri” a fost desemnat cel mai bun film la Festivalul de la Vukovar (Croaţia) şi la Herceg Novi (Muntenegru).

„După dealuri” este propunerea României la Oscar, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină.

Regizorul Cristian Mungiu a câştigat prestigiosul trofeu Palme d’Or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în 2007 cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.