La fel ca în 1982, când „mărul discordiei” în guvern era problema controlului identităţii, tema integrării romilor naşte dispute aprige în guvernul francez, notează Le Monde, care apreciază că şeful statului a adoptat o poziţie similară cu cea a preşedintelui de atunci, Francois Mitterand.

Prestigioasa publicaţie arată că evoluţia evenimentelor din ultimele zile din Franţa seamănă izbitor cu fricţiunile din interiorul stângii franceze de la începutul anilor ’80.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Drama trăită de o tânără care nu se poate angaja din cauza ...

Cel puţin cinci morţi şi 33 de răniţi în sudul Chinei, ...

Era începutul anului 1982. Francois Mitterand se afla la Elysee de numai câteva luni şi deja doi dintre miniştrii săi se ‘ciondăneau’ în public. „Dueliştii” se numeau Gaston Defferre şi Robert Badinter. Unul era ministru al Afacerilor Interne, celălalt – ministru al Justiţiei. Disputa lor, care viza controlul identitar, domina cronica unei vieţi guvernamentale ale cărei sinuozităţi delecta presa şi bucura opoziţia.

Badinter nu a uitat nimic din acele „bătălii homerice cu Gaston” şi în special din ziua în care colegul său a „deraiat în mod evident, cerând ca poliţiştii să aibă dreptul să-şi folosească armele la fel ca jandarmii”. „Ar fi fost ca în westernuri!”, comentează în prezent fostul ministru al Justiţiei.

Premierul Pierre Mauroy încercase atunci să-i tempereze pe cei doi, însă nu a obţinut nicio acalmie, iar după aceea preşedintele Francois Mitterand i-a convocat la Elysee: „Preşedintele era furios, ne-a spus că Mouroy a fost prea blând şi că noi doi suntem nişte incapabili”, îşi aminteşte Badinter. Preşedintele Mitterand i-a anunţat că textul reformei în ceea ce priveşte „controlul identitar” va fi avizat la Elysee, iar „chemarea la ordine” a lui Mitterand a luat forma unui decret semnat de premier şi publicat în ziarul Le Monde la 19 martie 1982. Intitulat „A guverna altfel”, textul făcea în acelaşi timp apel la indulgenţă şi îi rechema pe miniştri la ordine. „Membrii Guvernului trebuie să poată participa la discuţia publică şi chiar să o alimenteze. Atunci când opţiunile sunt deschise, ele aşa trebuie să fie şi în faţa ţării, fără ascunzişuri. În schimb, atunci când decizia a fost luată, Guvernul trebuie să fie solidar în ceea ce priveşte punerea în practică a acesteia”, scria la acea dată Pierre Mauroy.

La 30 de ani de la acele evenimente, miercuri 2 octombrie, a fost aproape acelaşi discurs, enunţat de preşedintele Francois Hollande şi de premierul Jean-Marc Ayrault. Premierul şi-a susţinut discursul în faţa cabinetului de miniştri, preşedintele – în faţa Adunării Naţionale, pentru a pune capăt etalării publice a dezacordului dintre miniştrii Cecile Duflot şi Manuel Valls pe marginea problemei romilor.

Preşedintele Hollande şi premierul Ayrault au formulat încă o exigenţă: ca orice intervenţie a unui ministru în mass-media să fie avizată de primul ministru. Şi de data aceasta, decizia aminteşte de una mai veche, impusă în 1983 de istoricul Max Gallo, la puţin timp după ce a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului, aminteşte Le Monde.

În interviul acordat ziarului francez menţionat, fostul ministru Badinter îşi exprimă o părere echivocă în legătură cu acea experienţă: „Ne-am pus de acord cu preşedintele republicii asupra principiului că orice intervenţie publică a unui ministru trebuia să se facă în linia trasată de purtătorul de cuvânt al Guvernului. Iniţial, miniştrii au respectat acest principiu cu mai mult sau mai puţin entuziasm, pentru a sfârşi prin a nu-l respecta deloc”, îşi aminteşte Robert Badinter.

După 30 de ani, poate părea ciudat că o regulă care nu şi-a demonstrat atunci eficacitatea a fost scoasă din nou pe tapet. De altfel, Francois Hollande cunoaşte foarte bine limitele acesteia: în 1983, el era directorul de cabinet al lui Max Gallo, punctează Le Monde.