Legea falimentului personal: Ministerul Justiţiei a propus introducerea procedurii administrative

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a început marţi dezbaterea pe proiectul legii insolvenţei persoanelor fizice şi a adoptat câteva articole stabilind principiile şi mai multe elemente tehnice, transmite Agerpres.
Filip Stan
27 ian. 2015, 17:16
Legea falimentului personal: Ministerul Justiţiei a propus introducerea procedurii administrative

În cadrul discuţiilor, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au propus membrilor comisiei introducerea unei proceduri administrative pentru stingerea datoriilor.

Cel mai important principiu al legii prevede „acordarea unei şanse debitorului de bună credinţă de redresare a situaţiei financiare prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor”.

Scopul actului normativ este de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fără activităţi antreprenoriale, aflate în insolvenţă, prin rambursarea banilor în baza unui plan ori prin intermediul lichidării bunurilor respectivilor debitori.

„Prezenta lege se aplică în cazul procedurilor de insolvenţă care afectează persoanele fizice – debitori – care au domiciliul permanent în România, bunurile sau sursa veniturilor se regăsesc în România şi nu acţionează ca persoane fizice autorizate la momentul solicitării declanşării procedurii de insolvenţă şi nu au nicio datorie care rezultă din activităţi comerciale desfăşurate în nume propriu”, se arată în textul adoptat de comisie.

De asemenea, MJ a propus un amendament potrivit căruia debitorul are dreptul de a opta, în cazul falimentului personal, între procedura administrativă şi procedura judiciară pentru stingerea datoriilor. Procedura administrativă constă într-un plan de rambursare, iar procedura judiciară constă în lichidarea de bunuri. Amendamentul va fi dezbătut în şedinţele următoare.

Un alt articol al proiectului prevede că procedura de lichidare se deschide la momentul începerii procedurii insolvenţei, dacă nu a fost confirmat niciun plan de rambursare, dacă planul de rambursare nu poate fi dus la îndeplinire.

Vicepreşedintele comisiei, liberalul Theodor Nicolescu, consideră că Ministerul Justiţiei şi reprezentanţii PSD au venit cu ideea de a introduce procedura administrativă pentru a tergiversa adoptarea legii.

„Toată ziua, din 13 membri PSD la şedinţa comisiei nu au participat decât 2 maxim 3. Le cerem ca măcar mâine (n.r.-miercuri) şi în zilele următoare să vină alături de noi. Sperăm ca Ministerul Justiţiei, care şi-a asumat această sarcină, să vină foarte repede cu amendamentele pentru acea procedură de aşa manieră încât legea să ajungă cât mai repede la plen şi cât mai repede în Monitorul Oficial. Ministerul Justiţiei a cerut termen până luni, sperăm să vină cât mai repede pentru a fi sesiune extraordinară pe acest proiect de lege”, a spus Nicolescu la finalul şedinţei.

Comisia îşi va relua lucrările pe acest proiect miercuri, la ora 11,00.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Fără precedent! Echipa de cupe europene nu se prezintă la marele derby contra campioanei după un scandal-monstru
Capital.ro
Ce drepturi și obligații au prosumatorii. Cum pot vinde sau compensa energia electrică produsă și ce pași trebuie urmați pentru obținerea statutului
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT