Legea pensiilor speciale este constituțională. Prima reacție a lui Nicușor Dan: „Un gest de echitate, așteptat de societatea noastră”

Președintele Nicușor Dan a reacționat după ce judecătorii Curţii Constituţionale au respins, joi, după două luni şi cinci amânări, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, ceea ce înseamnă că pensiile acestora pot fi reduse, iar vârsta de pensionare va creşte.
Cătălina Burghelea
18 feb. 2026, 13:32
Legea pensiilor speciale este constituțională. Prima reacție a lui Nicușor Dan: „Un gest de echitate, așteptat de societatea noastră”

Nicușor Dan a avut o primă reacție la decizia CCR de respingere a sesizării ÎCCJ pe legea pensiilor magistraților. Președintele României a dat asigurări că munca magistraților este respectată.

„Salut decizia Curții Constituționale privind reforma pensiilor magistraților. Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Asigur toți magistrații că munca lor este respectată, iar importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută.”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.

Solicitarea ÎCCJ de sesizare a CJUE a fost respinsă cu un vot de 5 la 4. La termenul precedent, CCR a întrerupt deliberările pentru studierea unor noi documente depuse de ICCJ, judecătorii instanţei supreme solicitând magistraţilor constituţionali să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pe motiv că legea ar trata „discriminatoriu” magistraţii şi ar „reduce sub nivelul adecvat siguranţa financiară a judecătorilor”.

Vezi si Bolojan salută decizia CCR privind reforma pensiilor speciale: „Din acest moment vom face demersurile pentru recuperarea banilor din jalonul PNRR”

Miercurea trecută, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins, ca nefondate, cererile de suspendare a documentelor prin care erau numiţi la CCR Dacian Dragoş şi Mihai Busuioc. De asemenea, instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, făcută de avocaţii Preşedinţiei, judecătorii constituţionali fiind solicitaţi să clarifice anumite chestiuni legate de vechimea necesară pentru a putea fi judecător la CCR, aceasta fiind, de altfel, motivaţia pentru care avocata Silvia Uscov a contestat în instanţă cele două numiri.

Anterior, o altă instanţă a CAB respinsese ca nefondată o altă cerere de suspendare a decretului semnat de Nicuşor Dan privind numirea lui Dacian Dragoş în funcţia de judecător al CCR, depusă de aceeaşi avocată.

Legea măreşte treptat vârsta de pensionare pentru magistraţi până la 65 de ani similar sistemului public de pensii şi introduce etapizat condiţia de 35 de ani vechime totală în muncă.

Proiectul mai stabileşte un cuantum al pensiei de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării, cu limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate, înainte de data pensionării.

În plus, se modifică dispoziţiile privind acordarea bonificaţiei de 1% şi actualizarea pensiei de serviciu, în sensul restrângerii acestor posibilităţi doar la persoanele cu decizii de pensionare sau care îndeplinesc condiţiile de pensionare anterior intrării în vigoare a legii, respectiv fără a se lua în considerare vechimea împlinită după intrarea în vigoare a legii, pentru acordarea bonificaţiei de 1%.

Citește și Prima reacție a Liei Savonea după ce CCR a aprobat reforma pensiilor speciale: ”Este un regres al protecției constituționale”

Legea contestată la CCR modifică modul în care este stabilită pensia de serviciu şi condiţiile în care magistraţii se pot pensiona. Magistraţii instanţei supreme susţineau că legea creează „discriminare evidentă” între categoriile de pensii de serviciu, fiind net defavorabilă magistraţilor, deşi sunt singurii dintre aceste categorii cu statut garantat constituţional. Ei mai spuneau că legea „anulează de facto pensiile de serviciu”, creând pentru magistraţii care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii, reducerea până la anulare a caracterului pensiei de serviciu, iar pentru generaţiile viitoare va deveni chiar inferioară celei din sistemul public de pensii.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Cine este jucătorul care i-a marcat 5 goluri în 3 zile lui Răzvan Lucescu. Este fratele unei legende iubite de milioane de români
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de locuințe și terenuri. Legea stabilește limite clare chiar și pentru bunul propriu
Playtech.ro
Cât costă o călătorie cu noul Orient Express pe ruta Roma-Istanbul. Trenul de lux va opri și în România
Adevarul
Cum să cureți chiuveta din bucătărie: ghid complet pentru o scurgere fără mirosuri și bacterii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Radu Banciu a spus unde ar fi jucat Cristiano Ronaldo dacă se năștea în România: ”Răspunsul e simplu”
MediaFlux
Noaptea Muzeelor 2026. Lista instituțiilor care deschid gratuit porțile pentru vizitatori
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi