Legea salarizării scoate sindicaliștii în stradă. Miting anunțat în Capitală. ”Aș discuta câteva luni cu reprezentanții fiecărui domeniu”

Bugetarii critică dur proiectul noii legi a salarizării, pus în dezbatere publică săptămâna trecută, și anunță proteste. Asta deși ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a demarat consultările cu bugetarii și a subliniat că proiectul ridică ”probleme de fond care trebuie analizate și, acolo unde este cazul, corectate”. ”Unele grile nu sunt încă așezate corect”, a concluzionat ministrul, iar sindicaliștii subscriu și anunță proteste.
Irina Dumitrescu
02 iun. 2026, 10:04
Legea salarizării scoate sindicaliștii în stradă. Miting anunțat în Capitală. ”Aș discuta câteva luni cu reprezentanții fiecărui domeniu”

Noua lege a salarizării este jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu termen-limită de adoptare 31 august, și ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Până la adoptare însă, avem consultare. Și mai avem numeroase nemulțumiri din partea bugetarilor.

Ministrul Dragoș Pîslaru, autocaracterizat ”țap ispășitor” pentru noua lege a salarizării, ar urma să discute la Bruxelles despre posibilitatea amânării creșterilor salariale pentru demnitari. Această majorare este una dintre cele prevederile din proiect contestate vehement. ”Nu poți avea diferențe mari în perioade de constrângeri”, a spus ministrul interimar al Muncii, care va încerca blocarea prevederii.

Revolta bugetarilor este însă greu de oprit, din perspectiva întregii forme actuale a proiectului legii salarizării. Din acest motiv, sindicatele anunță proteste și nu vor să accepte sub nicio formă scăderi ale veniturilor din pricina viitorului act normativ.

Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sănătate și asistență socială, anunță miting în București miercuri, 3 iunie.

”Dragi colegi!
Este momentul să demonstrăm că lucrătorii din sănătate și asistență socială nu acceptă să suporte costul unor decizii nedrepte.
Vino alături de noi la București, la mitingul Sanitas din 3 iunie!
Vino să ne apărăm drepturile prin unitate și implicare.
Împreună suntem o forță!”, sună anunțul de mobilizare.

Bugetarii din sistemul de apărare și ordine publică au trimis Ministerului Muncii, prin Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), zece pagini de observații și propuneri privind proiectul noii legi a salarizării.

”Cu certitudine, vor fi proteste dacă sindicatele nu sunt mulțumite (de forma finală a actului normativ – n.r.).

Și vă dau câteva exemple care arată degringolada din noua lege: dacă un adjunct de șef de post este promovat în funcția de șef de post, salariul îi scade; la soldat a scăzut salariul de grad de la 1.500 lei brut la 410 lei brut; ministrul a spus că, dacă în urma recalculării rezultă un salariu mai mic, angajatului se va plăti salariul actual prin acordarea unei sume compensatorii care să acopere diferența. Aici apare o altă problemă: juriștii spun că această sumă compensatorie nu se poate lua în calcul nici la pensie și nici la sporuri. Eu aș discuta câteva luni cu reprezentanții fiecărui domeniu de activitate, astfel încât să iasă o lege bună”, spune președintele SNPPC, Vasile Zelca.

Potrivit liderului sindical, noua lege ar putea reduce veniturile angajaților din sistem cu sume cuprinse între 1.000 și 1.500 de lei.

”Nicidecum nu este o salarizare unitară. (Proiectul de lege – n.r.) nemulțumește și polițiștii, și funcționarii publici, și personalul contractual din familia ocupațională apărare ordine publică și securitate națională.

Să nu uităm că noi urmărim trei familii ocupaționale. Sănătate, unde avem asistenții și medicii din spitalele militare și spitalele MAI, anexa șase pentru apărare ordine publică și siguranță națională unde sunt polițiștii și anexa opt unde sunt funcționarii publici și personalul contractual din MAI și MApN. Scad salariile cu 1000-1.500 lei.

Cert este că actuala lege 153 din 2017, deși este aplicată în proporție de 70 la sută, este mai bună decât legea propusă de acest guvern care este totuși demis prin moțiune de cenzură. Un aspect de neconstituționalitate pe care îl vom ataca și noi prin Avocatul Poporului și prin solicitări către partidele parlamentare”, a mai declarat Zelca.

Citește și Meseria bănoasă pe care tinerii o evită. Angajatorii oferă până la 420 de lei pe zi: ”Nu găsim muncitori”

Președintele SNPPC consideră că proiectul de act normativ afectează exact categoriile profesionale de care statul are cea mai mare nevoie în actualul context de securitate.

”Să nu uităm ce s-a întâmplat cu acea dronă rusească, care a căzut pe un bloc. Deci, avem un război la graniță, care, iată, ne amenință în mod direct și noi nu facem decât să ne batem joc de armată, de poliție și de civilii care lucrează în acest sistem care este vital în acest moment.

Exact cum a fost vital sistemul de sănătate pe timpul pandemiei. Acum, acest sistem apărare, ordine publică și securitate națională trebuie tratat cu maximă seriozitate, pentru că nu poți să te joci. Degeaba aduci tancuri, degeaba, aduci logistică, dacă nu vei avea cu cine să o manevrezi ca să zic așa”, a mai spus Vasile Zelca, pentru adevarul.

Și sindicaliștii din educație sunt revoltați de proiectul legii salarizării. Potrivit celor din preuniversitar, noua grilă salarială nu aduce creșterile promise, efectele reale asupra veniturilor profesorilor fiind minime.

Expert: ”Nici creșterile și nici reducerile de-a valma a salariilor nu rezolvă problemele structurale”

Economistul Adrian Negrescu este de părere că proiectul noii legi a salarizării nu elimină privilegiile din sistemul public și nici nu rezolvă dezechilibrele existente.

”Nu este o lege a salarizării unitare în sectorul bugetar, pentru că avem o mulțime de instituții, de la autorități precum ANRE, ASF, Banca Națională și altele, unde salariile și indemnizațiile sunt de câteva ori mai mari decât ceea ce vedem acum la președintele României. De acele salarii nu se atinge nimeni.

Legea instituie un mecanism de tip fanariot în care demnitarii, privilegiații, sunt avantajați iar plebea trebuie să se bucure că primește un salariu. Legea salarizării unitare este ca o frecție la un picior de lemn. Nu rezolvă inechitățile din sistemul bugetar, vezi de exemplu faptul că nu se referă și la bugetarii din companiile statului, autorități și alte așa-zis instituții autonome care tot din bani publici sunt plătiți. Acolo nivelul de salarizare este unul uriaș și care, în unele situații depășește câștigurile medii la nivel regional în instituții similare.

O altă mare problemă, dincolo de momentul foarte prost ales – ceri oamenilor austeritate în 2027, pensiile sunt înghețate la fel ca și alocațiile pentru copii și demnitarii își cresc salariile – o reprezintă finanțarea acestei legi. De unde va face rost guvernul de încă 8 miliarde de lei, pe lângă cei 167 de miliarde pe care îi plătește anual pentru bugetari în principal din împrumuturi. Nu e o cheltuială sustenabilă și de aceea cred că această lege va avea o mare problemă de rezolvat – ori îngheață salariile pe mai mulți ani, până când ne revenim economic, ori va genera ample disponibilizări de personal menite să reducă factura cheltuielilor bugetare”, consideră Negrescu.

În opinia profesorului de economie Radu Nechita, problema fundamentală nu este doar nivelul lefurilor de la stat, ci numărul mare de angajați.

”Guvernul a introdus și măsuri de control al cheltuielilor statului și cu toate acestea, totalul lor, chiar exprimat în euro, a crescut an de an. (…)

Avem un număr total de angajați în sectorul public mult prea mare față de posibilitățile sectorului privat. Situația angajărilor la stat este neomogenă: există agenții care, aparent sunt esențiale, dar care dau ștampile formal, fără răspundere și, uneori, în schimbul umplerii unor cutii de pantofi. În unele sectoare publice, avem deficit de personal, în altele excedent. În aceeași entitate publică, uneori în același serviciu sau birou, există oameni care lucrează și alții cărora nimeni nu le-ar simți lipsa. Nici creșterile și nici reducerile de-a valma a salariilor din sectorul public nu rezolvă problemele structurale”, este de părere Nechita.

La rândul său, consultantul de business Mona Bardos consideră că noua lege a salarizării unitare poate aduce mai multă claritate și predictibilitate în sistemul public, însă efectele reale vor depinde de modul în care va fi implementată și de impactul concret asupra veniturilor bugetarilor.

”Din perspectiva mediului privat și a antreprenorilor din comunitatea noastră, noua lege a salarizării unitare pare să meargă în direcția simplificării și uniformizării sistemului de salarizare din sectorul public, prin reducerea numărului de sporuri și reașezarea grilelor salariale.

Pentru unii angajați veniturile pot rămâne similare, iar pentru alții pot apărea ajustări importante”, spun Bardos.

Potrivit consultantului de business, o eventuală scădere a veniturilor unor categorii de bugetari ar putea determina migrarea unei părți dintre aceștia către companiile private, unde adaptarea nu este întotdeauna simplă.

Mediul privat, spune Bardos, ”are nevoie de oameni pregătiți pentru ritmul și cultura organizațională mai alertă”, iar companiile mici și mijlocii nu pot prelua ușor rolul de formare pentru un număr mare de angajați aflați în tranziție.

Tot Mona Bardos consideră că eliminarea celor 60-70 de sporuri poate avea efecte pozitive asupra transparenței sistemului, însă avertizează că schimbările trebuie explicate clar, pentru a evita noi tensiuni sociale.

Citește și Ce se va întâmpla cu Legea salarizării, după negocierile cu sindicatele. Pîslaru: ”Unele grile nu sunt încă așezate corect”

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Un club de Serie A, pe urmele lui Andrei Borza! Giovanni Becali, contactat pentru transfer: “Se interesează de el!”
Capital.ro
Cristela Georgescu are probleme în afaceri. Câți bani a pierdut soția lui Călin Georgescu în 2025
Playtech.ro
Un sat din Gorj și-a dublat populația în doar câteva zile. Ce s-a întâmplat într-o localitate cu doar câteva sute de locuitori
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Acuzații grave la adresa primarului unui oraș important din România: ”E în sevraj de dimineața până seara! Când nu e cu alcoolul, e cu altele”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți