Legendarul John McEnroe, implicat într-un scandal de proporţii. Fură bani din galele de caritate

John McEnroe (55 ani), câştigător a şapte turnee de Grand Slam (de patru ori US Open şi de trei ori Wimbledon), este acuzat de escrocherie de presa americană, care a descoperit că dirijează o escrocherie prin galele de caritate pe care le organizează.
Daniel Spătaru
06 aug. 2014, 18:33
Legendarul John McEnroe, implicat într-un scandal de proporţii. Fură bani din galele de caritate

Într-un articol apărut în New York Post, reporterii  Isabelle Vincent şi Melissa Klein au dezvăluit că John McEnroe îi înşală pe donatorii din cadrul galelor Johnny Mac Tennis Project şi direcţionează banii către scopuri personale.

Potrivit acestora, deşi promite că foloseşte banii donaţi pentru ajutorarea tinerilor nevoiaşi care îşi doresc să înceapa o carieră în tenis, el direcţionează banii către  sportivii de la academia de tenis „John McEnroe”, care au o situaţie financiară foarte bună. Ei sunt sprijiniţi astfel pentru a deveni jucători de top, McEnroe nerespectându-şi promisiunile faţă de nevoiaşi.

Concret, McEnroe a încasat din donaţii 266.826 de dolari în 2012, iar din această sumă a redirecţionat 242.652 de dolari către propria academie.

Fostul mare sportiv nu a dorit să comenteze acuzaţiile ce i-au fost aduse.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT