Legendarul Rod Stewart, operat de urgență! Toate concertele au fost anulate

Legendarul cântăreț britanic Rod Stewart, unul dintre cele mai importante nume din istoria rock-ului mondial, a fost operat de urgență, motiv pentru care și-a anulat toate concertele deja anunțate în cadrul turneului mondial.
Irina Dumitrescu
12 aug. 2026, 14:27
Legendarul Rod Stewart, operat de urgență! Toate concertele au fost anulate

În vârstă de 81 de ani, Stewart a avut nevoie de un stent coronarian, care i-a fost montat cu succes. Stentul – un tub flexibil, din plasă metalică sau plastic – se instalează când este necesară eliberarea unui vas de sânge îngustat sau blocat complet.

Din pricina problemelor de sănătate, legendarul artist și-a anulat toate concertele din SUA și a făcut la fel cu restul celor deja programate în cadrul turneului mondial.

Reprezentanții cântărețului au precizat că acesta se simte ”foarte bine” după operație și a revenit la activitățile cotidiene.

”În urma unei evaluări medicale suplimentare, Sir Rod Stewart a fost supus cu succes unei proceduri de rutină cu stent coronarian. Medicii sunt mulțumiți de recuperarea sa, iar Rod se simte foarte bine și s-a întors la activitățile sale zilnice normale.

La sfatul medicilor săi, va avea nevoie de următoarele patru săptămâni pentru a se recupera și a-și recăpăta forma fizică completă înainte de a reveni pe scenă. Din păcate, aceasta înseamnă că nu va putea continua datele actuale ale turneului.

Informațiile privind spectacolele afectate vor fi comunicate de către promotori”, au scris ei, pe rețelele de socializare.

Citește și Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry: „E vindecător. Te simți liber”

Și Rod Stewart a postat după operație, confirmând că se simte bine și abia așteaptă să revină pe scenă, în fața fanilor. Muzicianul a ținut totodată să mulțumească medicilor și asistentelor datorită cărora a depășit o problemă de sănătate gravă.

În iunie, artistul a fost obligat să renunțe la un concert din statul american California, din cauza unei infecții respiratorii ce a declanșat un episod de laringită. O săptămână mai târziu, s-a oprit la mijlocul concertului său din Utah și a fost văzut folosind pe scenă o butelie de oxigen, după ce aproape că leșinase, scrie The Sun.

Inconfundabil datorită vocii și stilului muzical căruia i-a rămas fidel toată cariera, Rod Stewart este unul dintre cei mai apreciați și bine vânduți artiști rock din toate timpurile, cu peste 120 de milioane de discuri vândute.

A lansat numeroase hit-uri atât ca artist solo („Maggie May”, „I Don’t Want to Talk About It”, ”Sailing”, „Da Ya Think I’m Sexy?”, „Every Beat of My Heart”), cât și în colaborare cu alte nume grele ale rockului. Cea mai cunoscută colaborare a fost cu Sting și Bryan Adams, alături de care a cântat ”All For One”, pentru coloana sonoră a filmului ”Cei trei muschetari”.

Steart a devenit cunoscut ca membru al Jeff Beck Group, a cântat apoi în trupa Faces, însă popularitatea la nivel mondial și-a câștigat-o datorită carierei solo,

Albumul cu care a ”explodat” se numește ”Every Picture Tells a Story”, a fost lansat în 1971 și a dominat atât topurile din Marea Britanie, cât și pe cele din Statele Unite.

În 2016, Casa Regală britanică i-a conferit titlul de Sir, pe care îl dețin, printre alții, și Paul McCartney, Mick Jagger și Elton John.

Rod Stewart are opt copii cu cinci femei, iar înaintea operației la inimă a devenit bunic pentru a șasea oară.

Citește și Regula de la care Alina Eremia și Edi Barbu nu se abat când vine vorba de relația lor: „Recomand să faceți asta”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 100 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. Fanii români și-au făcut încălzirea pentru „cursa de aur”
Capital.ro
Noile reguli UE pentru ambalaje. Prevederile vin cu restricții pentru anumite substanțe
Playtech.ro
O zi la plajă poate costa cât o noapte de hotel. Stațiunile din Grecia unde românii plătesc cel mai mult pentru relaxare
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe A1 București – Pitești! Un TIR încărcat cu pui a lovit un pod de pe autostradă
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Eclipsa totală de Soare miercuri în Europa de Vest. Evenimentul, vizibil parțial și din România. Când va fi următoarea
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat