Leonard Orban a primit aviz NEGATIV pentru Curtea Europeană de Audit: „Adevărul e că nu mă aşteptam”

Leonard Orban a primit aviz negativ, miercuri seară, la Comisia de Control Bugetar din PE pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, primind 14 voturi "împotrivă" şi 12 voturi "pentru". Deşi surprinzător, votul acordat în comisie nu este decisiv, hotărârea finală urmând a fi luată în plenul reunit al Parlamentului European.
Romania TV
26 sept. 2012, 16:21
Leonard Orban a primit aviz NEGATIV pentru Curtea Europeană de Audit:

Cătălin Ivan, liderul delegaţiei de europarlamentari ai PSD şi membru al Comisiei respective, a declarat, pentru Mediafax, că grupurile socialist şi liberal au votat favorabil lui Orban, însă voturile împotrivă au venit din partea popularilor europeni, printre aceştia numărându-se şi unii europarlamentari români de la PDL.

Eurodeputatul PSD i-a indicat pe Monica Macovei, membrul al acestei Comisii a PE, însă şi pe Elena Băsescu, Sebastian Bodu şi Traian Ungureanu, care ar fi fost „mobilizaţi de Macovei” să vină să voteze împotriva lui Orban.

„Pe mine m-au minţit chiar în timpul votului că vor vota pentru, voturile arată clar însă că au votat împotrivă”, a declarat Ivan.

De asemenea, acesta a arătat că prin acest vot de respingere a lui Orban, PDL a sacrificat interesul naţional pentru interesul de partid şi al lui Traian Băsescu.

„Este încă o dovadă că PDL sacrifică interesul naţional pentru interesul de partid, nu îi interesează absolut deloc imaginea României, ci doar interesele lui Traian Băsescu. Nu au nicio trăire naţională, nu îi interesează de Români. Nu pot să cred că nu îl consider bun pe Orban pentru că a fost ministru în guvernarea PDL. Atunci era bun, acum nu mai e. Ei au avut sarcină de la Bucureşti să voteze împotrivă şi s-au executat”, a declarat Ivan.

Eurodeputatul a arătat că votul negativ al popularilor europeni este cu atât mai inexplicabil cu cât „audierile au decurs foarte bine, iar Orban a răspuns foarte bine la întrebări”.

De altfel, Ines Ayala Sender, raportorul proiectului de raport pentru numirea lui Leonard Orban la Curtea Europeană de Conturi, propusese un aviz favorabil, ulterior recurgându-se la vot.

Votul Comisiei de Control Bugetar este consultativ, procedura de numire a lui Orban în postul de la Curtea Europeană de Conturi presupunând şi obţinerea unui vot favorabil de la plenul PE, precum şi un aviz al Consiliului European.

Cu toate acestea, în proiectul raportului scris de la audierea sa, publicat pe site-ul Comisiei pentru Control Bugetar, Orban are o întrebare dacă îşi va retrage candidatura în cazul unui aviz negativ, iar răspunsul său este că va renunţa la candidatură.

Leonard Orban, a declarat, pentru Mediafax, la finalul audierii din Comisia de Control Bugetar a PE pentru postul de la Curtea Europeană de Conturi, că nu se aştepta la decizia luată miercuri:

„Nu mă aşteptam la un aviz negativ, acesta este adevărul”.

Întrebat dacă ia în calcul o retragere a candidaturii sale pentru acest post în urma acestui aviz negativ, Orban a arătat că deocamdată se gândeşte cu privire rezultatul votului şi nu doreşte să comenteze mai mult.

De asemenea, întrebat dacă a avut după vot o discuţie cu premierul Victor Ponta, cel care l-a nominalizat pentru postul de la Curtea Europeană de Conturi, Orban a răspuns negativ, precizând că rămâne de văzut care sunt paşii de parcurs în continuare.

Totodată, întrebat despre faptul că europarlamentarii PPE au votat negativ, printre aceştia aflându-se şi eurodeputaţi români, după cum a acuzat eurodeputatul Cătălin Ivan, Orban a arătat că nu doreşte să comenteze.

„S-a văzut audierea, nu mai am nimic de spus în plus”, a spus Orban.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT