Leucemia acută poate fi combătută. Terapia genică s-a dovedit o soluţie promiţătoare

Terapia genică a condus, prin modificarea celulelor sistemului imunitar, intrarea în remisiune a unui mic grup de adulţi care sufereau de o formă agresivă de leucemie, afirmă autorii unui studiu publicat recent în Statele Unite.
Alina Costache
22 mart. 2013, 15:33
Leucemia acută poate fi combătută. Terapia genică s-a dovedit o soluţie promiţătoare

Cei cinci pacienţi, cu vârste cuprinse în intervalul 23-66 ani, care sufereau de leucemie acută limfoblastică, au beneficiat de o remisiune completă şi rapidă, după ce le-au fost administrate limfocite modificate genetic, provenind din propriile lor sisteme imunitare, informează AFP, citată de agenţia Mediafax.

Se pare că acest tratament a eliminat celulele canceroase care reapăruseră în organism în ciuda faptului că pacienţii făceau chimioterapie, indică rezultatele acestui studiu clinic coordonat de medicul Renier Brentjens de la spitalul Memorial Sloan-Kettering din New York.

Studiul a fost publicat în revista americană Science Translational Medicine.

Această remisiune, obţinută într-un interval ce a variat între o săptămână şi 59 de zile, i-a ajutat pe patru dintre pacienţi să primească o grefă de măduvă osoasă, un tratament eficient pentru eliminarea acestui tip de leucemie, dar care este foarte greu de suportat şi necesită ca starea pacientului să nu fie prea gravă.

La cel de-al cincilea pacient, leucemia a reapărut după trei luni de la tratamentul genic şi acea persoană era deja mult prea bolnavă pentru a suporta o grefă de măduvă osoasă. Pacientul a murit la scurt timp după aceea.

Dintre cei patru pacienţi care au primit o grefă de măduvă osoasă, unul a murit din cauza unei embolii pulmonare, însă ceilalţi trei se simt bine şi sunt în remisiune.

Această tehnică genică constă în prelevarea din sângele pacientului a unor limfocite T, principalele celule din sistemul imunitar, care sunt modificate genetic cu ajutorul unui virus şi sunt echipate cu un receptor molecular care le permite să atace celulele canceroase.

Odată modificate, aceste limfocite sunt reintroduse în corpul pacientului prin perfuzii. Ele sunt capabile să se multiplice în organism pentru a asigura o remisiune de durată.

Tehnica a fost deja folosită cu succes în Statele Unite pe copii bolnavi de leucemie.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Anamaria Prodan face dezvăluiri cutremurătoare. Cu ce problemă de sănătate s-a confruntat impresara
Capital.ro
Amenzi de până la 1.500 de lei pentru șoferi. O primărie introduce reguli noi pentru parcări. Vor fi obligați să mute mașina
Playtech.ro
Cât câștigă tinerii din România în 2026 și cum reușesc să supraviețuiască de la o lună la alta. „Nu prea îmi ajung banii”
Adevarul
SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un turist de 45 de ani a fost mușcat de un urs, pe Transfăgărășan! În ce stare se află bărbatul
iamsport.ro
FRF, decizie cu impact major: ar urma să interzică echipele fără licență în play-off!
MediaFlux
PAPARAZZI Ștefan Bănică Junior taie linia continuă cu BMV-ul decapotabil prin oraș! Bolidul roșu sare-n ochi FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți