Liderii sindicatelor din Educaţie fără normă didactică nu vor mai fi plătiţi

Comisiile reunite de buget-finanţe au adoptat, miercuri, cu 25 de voturi "pentru" şi 13 voturi "împotrivă", un amendament la bugetul MECTS, iniţiat de minister, care prevede că liderii de sindicat din domeniu fără normă didactică nu pot fi plătiţi din sume defalcate din TVA.
Romania TV
07 dec. 2011, 20:35
Liderii sindicatelor din Educaţie fără normă didactică nu vor mai fi plătiţi

Amendamentul a fost însuşit de preşedintele Comisiei de buget din Cameră, deputatul UNPR Eugenia Barna, şi prevede că nu pot fi efectuate plăţi pentru degrevările de post sau normă din sumele defalcate de TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi minicipiului Bucureşti pe anul 2012, în cazul persoanelor angajate în învăţământ.

Potrivit Mediafax, este exceptat personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control, care poate fi degrevat de normă didactică de predare pe baza ordinelor de ministru.

„Atribuţiile de control din şcoli trebuie să fie urmate de degrevarea parţială de norme. Opţiunea minsterului a fost ca tot personalul de conducere şi control să participe cu număr limitat de ore la clasă. E limpede că plata nu poate fi făcută decât pentru muncă efectivă. Ministerul susţine justa degrevare a celor care lucrează în sistem, deci nu trebuie plătiţi oameni care nu lucrează, pe de o parte, iar pe de altă parte susţinem justa degrevare a celor care lucrează„, a spus ministrul Daniel Funeriu.

Reprezentanţii Opoziţiei l-au acuzat pe ministrul Funeriu de faptul că încearcă să scoată din plată liderii de sindicat. Ministrul nu a negat acest lucru şi a făcut menţiunea că este vorba de liderii de sindicat care nu au normă didactică.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Antrenorul-agresor din Vaslui, pedeapsă uriașă! Ce va fi nevoit să facă pentru a reveni în fotbal. Update
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Traficul de coșmar care a ținut aproape două săptămâni. Unii șoferi au petrecut cinci zile în coloană
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Horoscopul weekendului 10-11 octombrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte