Liderul grupării care îl deţine pe cetăţeanul român răpit în Burkina Faso a jurat credinţă organizaţiei Statul Islamic

Difuzarea înregistrării video în care apare cetățeanul român răpit în Burkina Faso în urmă cu peste un an, ținut ostatic de gruparea jihadistului algerian Mokhtar Belmokhtar, a survenit la o zi după ce organizația Statul Islamic a publicat, prin agenția sa de propagandă, Amaq, actul de supunere prestat de liderul unei dizidențe a grupării lui Belmokhtar, Al-Mourabitoune, care afirmase în mai 2015 că îl ține prizonier pe român, semnalează marți AFP.
Filip Stan
01 nov. 2016, 18:51
Liderul grupării care îl deţine pe cetăţeanul român răpit în Burkina Faso a jurat credinţă organizaţiei Statul Islamic

Liderul Al-Mourabitoune, Adnan Abou Walid Sahraoui, jurase credință Statului Islamic în mai 2015 — declarație calificată imediat ca ‘nulă și neavenită’ de Belmokhtar, care își reafirma fidelitatea față de Al Qaida—, însă de-abia duminică gruparea condusă de Abou Baqr al-Baghdadi a luat în mod oficial notă de ea.

Faptul că această înregistrare video — despre care au relatat marți SITE, centrul american de supraveghere a site-urilor jihadiste, și agenția mauritaniană Al-Akhbar — provine de la Al Qaida în Maghrebul Islamic (Aqmi), grupare căreia Belmokhtar i s-a alăturat în noiembrie 2015, dovedește că ostaticul, identificat în înregistrare ca Iulian Gherguț, ‘se află într-adevăr în mâinile grupării lui Mokhtar Belmokhtar’, a declarat pentru AFP directorul agenției Al-Akhbar, El-Heiba Ould Cheikh Sidaty. Aceasta este cunoscută pentru primirea și difuzarea în mod regulat de comunicate ale grupărilor jihadiste din Sahel.

Difuzarea înregistrării ar putea fi motivată de dorința de a oferi ‘o dovadă’, prima după mai bine de un an, că ostaticul este încă în viață, în vederea unor eventuale negocieri între Aqmi și statul român, susține Ould Cheikh Sidaty.

La București, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat marți că, în prezent, se fac verificări cu privire la autenticitatea înregistrării în care apare cetățeanul român răpit în Burkina Faso.

Celula de criză de la București a mai precizat că lansarea unui astfel de mesaj în spațiul public se înscrie în tiparul obișnuit al situațiilor de acest gen și că se lucrează în regim de permanență pentru gestionarea situației.

Potrivit AFP, nordul statului Mali a căzut în martie-aprilie 2012 în mâinile grupărilor jihadiste cu legături cu Al Qaida. Acestea au fost în mare parte alungate după lansarea în 2013, la inițiativa Franței, a unei intervenții militare internaționale, ce continuă încă.

Zone întregi scapă însă controlului forțelor guvernamentale din Mali și străine, în pofida semnării, în mai iunie 2015, a unui acord de pace menit să-i izoleze definitiv pe jihadiști. Mult timp concentrate în nord, atacurile jihadiste s-au extins începând din 2015 spre centrul, iar ulterior spre sudul țării.

Burkina Faso, scutită mult timp de violențe jihadiste, se învecinează cu Mali și a jucat un rol important în procesul de pace în această țară. Din 2015 însă, a devenit scena unor răpiri și atentate, mai ales în zona de nord.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România