Cod rutier: LISTA BOLILOR care te lasă fără permis auto. Diabetul, una dintre ele

LISTA BOLILOR care te lasă fără permis auto. Cea mai întâlnită boală care te lasă fără permisul de conducere este apneea în somn. Ce afecţiuni te mai pot lăsa pieton vezi mai jos.

17 oct. 2019, 05:10
Cod rutier: LISTA BOLILOR care te lasă fără permis auto. Diabetul, una dintre ele

Cod rurier: Problemele cu vederea este una dintre afecţiunea care îi pot lăsa fără permis pe şoferi, scrie a1.ro.

Nu au dreptul de a conduce nici cei care au daltonism. După pierderea temporară a vederii există o perioadă de adaptare de minimum 6 luni, pe durata căreia se interzice conducerea autovehiculelor. În urma unui aviz favorabil din partea medicilor oftalmologi, persoanele care au fost afectate își recapătă dreptul de a conduce.

Citeşte şi COD RUTIER 2019. Atenţie, şoferi. De sâmbătă, dacă faci asta la volan rămâi instant fără permis

Afecțiuni neurologice

Persoanele care suferă de epilepsie nu au dreptul de a deține permis auto sau de a-și reînnoi permisul de conducere existent.

Afecțiuni cardiovasculare

De asemenea, persoanele care prezintă tulburări grave ale ritmului cardiac ori angină pectorală de repaus sau emoție nu au dreptul de a conduce sau reînnoi permisele auto. Se includ și persoanele care suferă de tensiune arterială anormală, cei care poartă stimulator cardiac, dar şi cei cu antecedente de infarct miocardic.

Handicap locomotor

Persoanele care prezintă afecțiuni la nivelul aparatului locotomor nu au dreptul de obține permis auto sau de a-l reînnoi. Există situații în care persoane cu handicap fizic au dreptul de a conduce un autoturism, este nevoie de avizul unei unităţi de asistenţă medicală autorizate, acordat în urma evaluării medicale a afecţiunii respective şi, în cazul în care este necesar, a efectuării unui test practic.

Diabet zaharat

Persoanele care au suferit episoade repetate de hipoglicemie acută nu pot avea permis de conducere sau de a-și reînnoi permisul existent. Cei care suferă de diabet zaharat și sunt sub un tratament medicamentos au nevoie de un aviz medical autorizat și controale medicale periodice, cel puțin o dată la cinci ani.

Modificările Codului Rutier au fost făcute în august (regăsit în Ordonanța nr. 11/2019) şi se aplică începând cu data de 12 octombrie 2019. Modificările vin cu restricții suplimentare pentru șoferil, dar și pentru bicicliști și utilizatori de trotinetă, scrie auto-bild.ro. Cea mai importantă noutate prevede folosirea telefonului.

Citeşte şi Cifre alarmante, 70% dintre şoferi sunt distraşi de telefonul mobil. De sâmbătă, amenzile vor fi drastice

Cât este amenda pentru folosirea telefonului la volan

În clasa a III-a de sancțiuni se menționează acum contravenția privind folosirea telefonului în timpul deplasării, astfel: „constituie contravenție ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Regula este valabilă și dacă vehiculul staționează pe un drum public (ex: când stai la semafor) și se pedepsește cu 6 până la 8 puncte-amendă (adică 870-1.160 de lei) și patru puncte de penalizare. Atât șoferii cât și bicicliștii, trotinetiștii și vatmanii sunt pasibili de această pedeapsă. Cât pentru folosirea aplicațiilor Waze, Google Maps sau a altora de aceeași natură, această acțiune este permisă atâta timp cât nu butonați telefonul din mers, ci doar când staționați (altundeva decât pe drumurile publice, firește).

Clasa a IV-a de contravenții, cele mai mari amenzi:

Cu ocazia modificării Codului Rutier am decis să ne reamintim care sunt greșelile uzuale pentru care am putea lua cele mai mari amenzi

– faptele din clasa a patra de contravenții se pedepsesc, în funcție de gravitate, cu 9 până la 20 de puncte-amendă; asta înseamnă sume cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei.

Lipsa ITP-ului, condusul în stare de ebrietate, mersul pe contrasens pe autostradă, depășirea pe linie continuă – știm deja că sunt greșeli grave, cu toate că încă nu lipsesc, din păcate, din tabloul mioritic. După o scurtă recitire a OUG 195/2002 (actualizată 2019) am depistat alte câteva fapte considerate contravenții mari. Am ales, astfel, 10 greșeli uzuale care se pedepsesc cu amendă maximă:

Gesturile obscene pot fi înțelese ca o manifestare umană a furiei acumulate în trafic – și în ziua de astăzi e din ce în ce mai greu să nu te enervezi – însă asta nu înseamnă că sunt normale. Conform Art. 102, alin. 1, constituie contravenție „săvârșirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanților la trafic”.

Noroiul de pe roți poate constitui un motiv de amendă usturător de mare dacă e atât de mult încât lasă dâre pe carosabil. Situația este descrisă tot în Art. 102, alin. 1, punctul 26: „pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roți sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanțe sau materiale ce pun în pericol siguranța circulației”.

Gunoiul este o constantă în viața noastră, așa că unii dintre noi încearcă să scape de el cât mai repede. Însă „aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanțe sau vehicule” reprezintă o contravenție de clasă 4.

Sistemul antifurt te atenționează când cineva atentează la bunul tău, însă neîncadrarea sa în parametrii legii îți poate aduce o amendă serioasă. Art. 102, alin. 1, pct. 33: „montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durată a semnalului depășește mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depășește pragul fonic prevăzut de lege”.

Animalele de companie ne fac viața mai frumoasă, mai puțin în mașină, dacă sunt puse unde nu trebuie: „transportul animalelor pe locurile din față ale vehiculelor” reprezintă, conform Art. 102, alin. 1, pct. 27 o contravenție serioasă.

Anvelopele de iarnă sunt tratate de unii șoferi ca o chestiune negociabilă, însă nu este: punctul 28 al alineatului 1 (Art. 102) ne spune că este contravențională „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă”.

Folia auto, abțibildele, reclamele publicitare care ornează mașinile trebuie fie în temeiul legii, altfel este considerată contravenție „aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor de parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător”. La fel se întâmplă și în cazul aplicării „de afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare”.

Forțarea semaforului este una dintre cele mai întâlnite greșeli din această listă, însă asta nu o face mai puțin pasibilă de amendă. Articolul 108, alin. 1d spune că este contravenție „pătrunderea într-o intersecție dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulației în interiorul intersecției”. Ridicatul din umeri în cazul unei întâlniri cu Poliția s-ar putea să fie suficient.

Numerele de înmatriculare trebuie să fie montate la locul lor pe mașină; altfel, conform Art. 108, alin. 1 (d), punctul 4 este considerată contravenție de clasă 4 „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcuțele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate”.

Staționarea pe autostradă trebuie efectuată doar în locuri special amenajate – banda de urgență nu se numără printre acestea. Este greșit (și foarte periculos) să staționezi „pe spațiul interzis care separă sensurile de circulație pe autostradă” sau „în alte locuri decât cele special amenajate și semnalizare”, se menționează în Art. 108, alin. 1d.