Lista revendicărilor halucinante cu care protestatarii s-au aşezat la masa negocierilor la Ministerul de Finanţe. Printre acestea: măsuri care să încurajeze evaziunea fiscală sau care să reglementeze câştigurile din droguri

Protestatarii au venit la negocierile de la Finanțe cu solicitări imposibile, care nici nu puteau fi aplicate. Unele dintre ele nu au nicio legătură cu domeniile vizate (exemplu: reglementarea câștigurilor din domeniul drogurilor).
Mircea Filipescu
14 ian. 2024, 20:28
Lista revendicărilor halucinante cu care protestatarii s-au aşezat la masa negocierilor la Ministerul de Finanţe. Printre acestea: măsuri care să încurajeze evaziunea fiscală sau care să reglementeze câştigurile din droguri

Există suspiciunea că sunt mai degrabă mesaje politice, având în vedere că protestatarii au tras de timp pe parcursul discuției cu astfel de solicitări și s-au și certat la masa negocierilor (fiecare a prezentat propriile interese în loc să discute soluții concrete, unitare).

Solicitările au fost exprimate de Dănuț Andruș care, potrivit ultimelor informații publice, are un trecut politic. El a fost candidat la funcția de primar al comunei Păltiniș, este apropiat AUR și inițiatorul unui nou partid.

Citeste si Marcel Boloș, după negocierile eșuate cu fermierii protestatari: „Sunt măsuri cu care am fost de acord. Au cerut și măsuri care încurajează evaziunea fiscală”

Lista revendicărilor halucinante cu care protestatarii s-au aşezat la masa negocierilor la Ministerul de Finanţe

Printre cele mai ciudate revendicări pronunțate de Dănuț Andruș se numără:

  • Protestatarii au dorit măsuri care încurajează evaziunea fiscală – exemplu: dublarea veniturilor prin facilități neimpozabile (mai mulți bani pentru cazare și diurnă fără documente – pentru că aceștia sunt scutiți de impozit pe venit)
  • Protestatarii au menționat că statul poate să reglementeze câștiguri din domeniul drogurilor (nu are nicio legătură cu cele două domenii vizate și este și o măsură care necesită dezbateri serioase, nu doar aruncată la masa discuțiilor în acest context)
  • Protestatarii au cerut să nu mai plătească accize la carburant (o astfel de solicitare nu poate fi implementată întrucât aceștia beneficiază de subvenții pentru plata accizelor)
  • Protestatarii au solicitat noi categorii de facilități fiscale (aspect care nu se pretează la actuala situație fiscal-bugetară a României)
  • Probleme legate de gestionarea problematicii prețului cerealelor (doar că aceste aspecte țin de legislația comunitară și sectorul agriculturii, nu de finanțe)

Citeste si Vama Siret, blocată de protestatari. Fermierii opresc intrarea în țară a TIR-urilor care vin din Ucraina

Cu ce soluţii a venit Ministerul de Finanţe

Pe de altă parte, Ministerul Finanțelor a venit cu soluții legale, concrete, realizabile în urma discuției. Printre acestea se numără:

1. Legea prevenției: aplicare numai pentru faptele care NU sunt de evaziune fiscală;

2. Simplificarea procedurilor din Codul Fiscal (în vederea debirocratizării procedurilor);

3. Parteneriat între Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii pentru un cadru legal referitor la certificatele de producători locali

4. Cadru legal pentru investiții în agricultură și industria agroalimentară, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dar și pentru investiții în infrastructură în parteneriat cu Ministerul Transporturilor;

5. Scutire la impozitul pentru profitul reinvestit în ferme din domeniul agriculturii și pentru profitul reinvestit pentru firmele din domeniul transporturilor;

6. Reglementarea contabilă și recunoașterea fiscală a subvențiilor în vederea clarificării facilităților legate de scutirea de la plata impozitului pe profit.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu a vorbit despre strategia de transferuri a lui Dinamo din iarnă! Asta se întâmplă cu haita lui Campos
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Două autoturisme ajung simultan într-o intersecție nedirijată, fără indicatoare sau semafoare. Ambele merg înainte. Care are prioritate?
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Cea mai mare pensie din România. Șefa Casei de Pensii anunță ce a lucrat românul
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România