Lista scurtă a liberalilor care ar putea fi propuşi la Ministerul Transporturilor

PNL nu îşi învaţă lecţia cu Ministerul Transporturilor, susţine România TV. Bursa zvonurilor arată că liberalii au în cărţi pentru a-l înlocui pe Ovidiu Silaghi alţi membri de partid cu probleme.
Romania TV
21 aug. 2013, 06:39
Lista scurtă a liberalilor care ar putea fi propuşi la Ministerul Transporturilor

Printre numele vehiculate se numără cel al senatorului Teodor Atanasiu, cercetat în dosarul fraudelor la referendum.

O a doua persoană vehiculată este  eurodeputatul Norica Nicolai, cea care a fost refuzată de către Traian Băsescu, în 2008, când a fost propusă la portofoliul Justiţiei. Preşedintele declara la acea dată că sunt probleme cu mapa profesională şi că Nicolai a încălcat regulamentul Parlamentului

Şi Cristian Ghibu, secretar de stat la Transporturi, ar putea fi pus şef la Transporturi. Acesta a condus ministerul sub interimatul lui Ponta, dar are o problemă cu Justiţia, fiind acuzat de DNA în scandalul licenţelor de transport.

Decizia finală va fi luată duminică de conducerea PNL, iar propunerea va fi înaintată Preşedinţiei. Traian Băsescu va avea dreptul să refuze o propunere din partea Guvernului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT