Listele cu delegaţi la Convenţia PDL pot fi modificate până pe 20 martie

Comisia de Organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare (COCNE) a PDL a decis miercuri ca listele de delegaţi să mai poată fi modificate doar "în cazuri de forţă majoră" până la data de 20 martie, în condiţiile în care termenul de depunere din partea organizaţiilor judeţene a listelor a expirat pe 11 martie la ora 18.00.
Romania TV
13 mart. 2013, 12:50
Listele cu delegaţi la Convenţia PDL pot fi modificate până pe 20 martie

„În legătură cu solicitările înregistrate la COCNE privind modificări în componenţa listelor de delegaţi, precizăm că termenul de depunere a listelor a expirat în data de 11 martie 2013. Modificări la listele de delegaţi mai pot fi făcute doar în cazuri de forţă majoră până pe data de 20 martie a.c., la ora 14.00, cu aprobarea Birourilor Permanente Judeţene”, se arată într-un comunicat al PDL.

Totodată, COCNE a anunţat că „toţi iniţiatorii celor trei moţiuni au primit în copie, la termenul stabilit, 11 martie, ora 18.00, listele complete ale delegaţilor participanţi la convenţie, aşa cum au fost primite de la toate organizaţiile din teritoriu”.

Citeşte şi Macovei: Blaga şi Udrea au pierdut bătălii electorale, nu vor aduce electoratul spre PDL

„Listele conţin numele şi prenumele delegaţilor, iar în cazul delegaţilor de drept este precizată şi funcţia acestora, fără alte date cu caracter personal. Toţi candidaţii au fost informaţi că pentru date suplimentare referitoare la delegaţi să se adreseze organizaţiilor judeţene care administrează baze de date, conform prevederilor statutare”, potrivit aceluiaşi comunicat.

Citeşte şi Liderul PDL Bacău acuză nereguli în desemnarea delegaților pentru Convenția din martie

Legat de calendarul de desfăşurare a alegerilor, COCNE a anunţat că va formula şi o decizie care să ţină cont de mai multe solicitări ale unora dintre candidaţi, în speţă Monica Macovei, privind semnarea buletinelor de vot de către un reprezentant al fiecărui candidat, prezenţa acestora în Comisia de Verificare a Delegaţilor, precum şi la urnele de vot sau la numărarea ulterioară a voturilor.

„Comisia de Organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL îşi desfăşoară activitatea în condiţii de transparenţă totală şi respinge orice fel de speculaţii legate de activitatea COCNE, care nu fac altceva decât să creeze şi să alimenteze o atmosferă de suspiciune şi neîncredere faţă de organizarea şi desfăşurarea Convenţiei Naţionale Extraordinare şi să aducă prejudicii de imagine Partidului Democrat Liberal”, se mai susţine în comunicat.

Citeşte şi Udrea crede că ar putea obţine sprijinul lui Macovei într-un eventual tur II pentru şefia PDL

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, echipa care îi dă fiori lui Daniel Pancu: bani mulți și investiții pe termen lung în SuperLiga
Capital.ro
Fabricile NATO de armament, vulnerabile în caz de război. Lecția pe care Europa trebuie să o învețe de la Ucraina
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte