Brann – U Cluj 3-1, în Conference League. Studenţii rămân şi anul acestea cu restanţe în cupele europene

Echipa Universitatea Cluj a pierdut joi seara, în deplasare, scor 1-3, cu norvegienii de la Brann Bergen, în manşa a doua din turul secund preliminar al Conference League. Echipa lui Bergodi părăseşte cupele europene.
Marius Gherghe
30 iul. 2026, 21:51
Brann - U Cluj 3-1, în Conference League. Studenţii rămân şi anul acestea cu restanţe în cupele europene
LIVE Brann - U Cluj ONLINE VIDEO (ora 20:00) în Conference League. Unde vezi meciul în direct la TV

LIVE Brann – U Cluj 3-1. Norvegienii au deschis scorul în minutul 8, prin Castro, apoi acelaşi jucător a trimis peste poartă, de la distanţă, în minutul 22. Clujenii au replicat prin golul egalizator, reuşit de Jovo Lukic, patru minute mai târziu, pentru ca Macalou să şuteze peste poartă în minutul 32. Mikanovic a trimis şi el peste bara transversală, în minutul 38, iar gazdele au intrat cu avantaj la pauză după ce Mathisen a înscris după o gafă a lui Neofytos, chiar în minutul 45.

Clujenii au menţinut echilibrul jocului până în minutul 75, atunci când Castro a marcat cu un şut de la 20 de metri şi elevii lui Bergodi au căzut fizic şi psihic.

Brann Bergen s-a impus cu 3-1 şi se califică în turul al treilea preliminar din Conference League, în timp ce U Cluj este eliminată din cupele continentale. În tur, scorul a fost egal, 2-2.

Brann – U Cluj  live score

Min. 75 – GOL Brann! Castro a făcut dubla, cu un șut din afara careului!

45′ – Mathisen înscrie cu o lovitură de cap

37′ – Macalou ratează încă o dată singur cu Dyngeland

34′ – Macalou driblează tot ce îi iese în cale în careul lui Brann, dar finalizează slab

26′ – Ștefănescu a scăpat singur cu portarul lui Brann, șutul său a fost respins, însă mingea a ricoșat la Lukic, care a îndeplinit o simplă formalitate

8′ – centrarea trimisă în forță în careu de De Roeve este deviată de Castro, iar mingea ajunge în poarta lui Michail

Echipe de start la Brann – U Cluj

Brann: Dyngeland – De Roeve, Pallesen, Pedersen, Soltvedt – Wassberg, Sorensen, Myhre – Mathisen, Holm, Castro
Rezerve: Hellesoy, Nilsen, Dragsnes, K. Erkisen, Finne, Gudmundsson, M. Haaland, Haugen, Ingason, Magnusson, Mbacke
Antrenor Eirik Horneland

U Cluj: Neofytos – Mikanovic, I. Cristea, Codrea, Chipciu – Bic, Drammeh, Ștefănescu – Macalou, Lukic, Stanojev
Rezerve: T. Coșa, Alibek Aliev, Chinteș, Chukwu, Friday, O. Mendy, Nistor, Pinho, Poulolo, Simion, Techereș, Trică
Antrenor Cristiano Bergodi

Stadion Brann
Arbitri Mateo Erceg. Asistenți Luka Pajić, Stipe Brajković (toți din Croația)

Horneland: „Aștept un meci dificil”

Brann este în plin sezon 2026 (se joacă sistem primăvară – vară) şi ocupă locul 8 după 15 etape, cu 19 puncte, la 16 distanţă de liderul Bodo/Glimt. În cea mai recentă partidă oficială, disputată în campionat, Brann a pierdut, acasă, cu Vålerenga, scor 2-3.

„Am avut controlul jocului din tur, dar i-am invitat înapoi în meci prin modul în care am gestionat ultimele minute. Am pierdut organizarea defensivă pe final, dar nu putem repeta aceleași erori în retur. Brann trebuie să rămână concentrată până la ultimul fluier și să controleze mai bine momentele-cheie ale jocului. „Dubla” este complet deschisă, dar avantajul terenului propriu este un atu important. Aștept un meci dificil împotriva unei formații puternice și bine organizate. Brann este obligată să câștige pentru a continua parcursul european”, a spus Eirik Horneland, antrenorul lui Brann.

Bergodi: „Încrezători, chiar dacă e un meci dificil”

U Cluj a disputat deja trei meciuri oficiale în acest sezon: Supercupa României, scor 1-1 după 90 şi, respectiv, 120 de minte, 4-5 la penalty-uri, cu Universitatea Craiova, în deplasare, 2-1 acasă cu Farul Constanţa şi 0-1 pe terenul lui Sepsi în primele două etape din SuperLiga,c

„Vom avea echipă competitivă, zic eu, și nu am menajat pentru că mă gândeam la meciul ăsta, chiar dacă am pierdut cu Sepsi în campionat. Nu suntem obișnuiți să jucăm așa, erau șase meciuri la rând, jucam la trei zile. Nu e ușor să joci cu Sepsi și după iar cu Brann. Am văzut meciul lor din campionat și atunci am analizat meciul nostru și al lor, e punctul de reper pentru noi. Au jucat cu aceiași jucători, în afară de unul, ceilalți aproape toți ca în meciul tur. Nu mi-am schimbat impresia despre ei, cred că e o echipă bună acasă, joacă foarte bine. Mergem încrezători, chiar dacă e un meci dificil. Trebuie să avem curaj de a juca. Întotdeauna zic că fără curaj nu reușim în viață nimic. Trebuie să arătăm mai bine decât în meciul din tur”, a declarat Cristiano Bergodi, antreorul lui U Cluj.

Norvegienii au cota de piață de partea lor

Echipa din Bergen nu trece prin cel mai bun moment pe plan intern. Duminică, trupa antrenată de Eirik Horneland a suferit o înfrângere pe teren propriu, 2-3 cu Valerenga. Condusă cu 3-0, Bergen a reușit să puncteze totuși prin Castro și Myhre, exact cei doi fotbaliști care au punctat și pe Cluj Arena în tur. Din punct de vedere financiar, Brann este cotată pe Transfermarkt la 26,7 milioane de euro, spre deosebire de ”U” Cluj, evaluată la 18,79 milioane de euro. Cel mai valoros jucător al gazdelor este mijlocașul central Myhre, cotat la 3,5 milioane de euro.

Cuteşte şi: FCSB, cel mai uşor adversar posibil în turul 3 preliminar al Conference League. Cu cine vor juca U Cluj şi CFR Cluj

Echipele probabile la meciul Brann – U Cluj

Brann: Dyngeland – De Roeve, Knudsen, Pedersen, Soltvedt – Ingason, Wassberg, Myhre – Mathisen, Holm, Castro
Rezerve: Helessoy, Klausen, Torsvik, Mbacke, Magnusson, Gudmundsson, Finne, Dragsnes, Haugen, M. Haaland
Antrenor Eirik Horneland

U Cluj: Neofytos – Mikanovic, I. Cristea, Codrea, Chipciu – Bic, Drammeh – Stanojev, Pinho, M. Ștefănescu – Lukic
Rezerve: D. Moldovan, Coșa, Poulolo, Chinteș, Techereș, G. Simion, Friday, Nistor, A. Trică, Aliev, Chukwu, Macalou
Antrenor Cristiano Bergodi

Stadion Brann. Arbitri Mateo Erceg. Asistenți Luka Pajić, Stipe Brajković (toți din Croația).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT