FCSB a fost învinsă de Auda în primul meci al „dublei” din al doilea tur preliminar al Conference League, 2-3. Returul este programat, joi, 30 iulie 2026, de la ora 19:00, pe Skonto Stadions din Riga. Câştigătoarea „dublei” dintre FCSB şi Auda va juca în turul al treilea preliminar din Conference League cu învingătoarea duelului dintre Aluminij (Slovenia) şi Dinamo Tirana (Albania).
Încă din start, Florin Tănase a încercat poarta letonilor din lovitură liberă, în minutul 2, însă Purins a prins, pentru ca oaspeţii să deschidă scorul în minutul 5, prin căpitanul Daskevics, cu un şut din marginea careului. Tot Daskevics i-a pus probleme lui Târnovanu, în minutul 9, însă bucureştenii au reuşit să se adune şi Purins a fost nevoit să intervină la şuturile lui Bîrligea şi Octavian Popescu, în minutele 13 şi 19. Octavian Popescu a adus egalarea cu un gol frumos, după ce a luat o fază pe cont propriu şi a înscris la colţul lung, în minutul 23. Oaspeţii au revenit la conducere cu golul lui Diedhiou, din minutul 32.
În partea secundă, Bîrligea a şutat peste bara transversală, în minutul 47, iar după două minute Purins a blocat la Boutoutaou. Intrat la pauză, Stoian a avut un gol anulat pentru ofsaid, în minutul 58, pentru ca Octavian Popescu să ceară penalty în minutul 61, dar, lipsit de VAR, arbitrul nu a acordat nimic. Minutul 71 a adus o fază superbă, cu Stoian şi Bîrligea în prim plan, puştiul roş-albaştrilor pătrunzând în careu şi trimiţând mingea pentru Boutoutaou, iar franco-algerianul a egalat situaţia de pe tabelă. Stoian a trimis o lovitură de cap pe lângă poartă în minutul 88, iar Bîrligea a şutat în plasa laterală, două minute mai târziu. Letonii au dat însă lovitura în minutul al patrulea al prelungirilor, când Kader Kone a marcat cu largul concurs al lui Târnovanu.
90+4′ – Kone îl driblează simplu pe Dawa, ajunge în careul FCSB-ului și îl învinge pe Târnovanu la prima bară! FCSB – Auda 2-3!
71′ – Radunovic a aruncat de la margine, Bîrligea a deviat cu călcâiul, Stoian a făcut slalom prin apărarea adversă și i-a pasat lui Boutoutaou, care a avut de îndeplinit o formalitate. FCSB – Auda 2-2!
32′ – Diedhiou face tot ce vrea cu Gnahore, îl driblează ușor pe Dawa și îl învinge pe Târnovanu. FCSB – Auda 1-2!
23′ – Oct. Popescu a egalat după o acţiune personală. FCSB – Auda 1-1!
5′ – reușită spectaculoasă a lui Daskevics! Căpitanul letonilor a preluat în afara careului, a intrat în suprafața de pedeapsă și a șutat din colțul acesteia direct în vinclu, un șut de zile mari! FCSB – Auda 0-1!
FCSB: Târnovanu – Labonne, Dawa, Duarte, Radunovic – Cisotti, Gnahore, Tănase (cpt.) – Boutoutaou, Bîrligea, Oct. Popescu
Rezerve: M. Popa, R. Udrea – Crețu, Pădurariu, Dăncuș, D. Avram, Politic, Toma, L. Stancu, Al. Stoian, D. Popa
Antrenor: Marius Baciu
Auda: Purins – Hrvoj, Ouedraogo, Arroyo, Rubenis – Daskevics (cpt.), Y. Traore, Hussaini – Diedhiou, Kone, Bongemba
Rezerve: Sturins, Aleksandrovs – Kragliks, Appiah, M. Fofana, W. Fofana, Lusweki, Gerold, Minins, Aranda
Antrenor: Didier Zanetti
Ştirea iniţială:
„Întâlnim o echipă bună, am analizat-o. E o echipă harnică, agresivă, care face pressing avansat, au jucători străini, jucători de forță și antrenor francez. Nu o să avem un joc ușor, nu discutăm de o dublă simplă. Trebuie să fim foarte concentrați. Sunt sigur că toți jucătorii sunt capacitați. Nu putem discuta de pericol, e mult spus. E o echipă care vrea să se afirme, cu jucători care vor să treacă în campionate mai puternice. Sunt ferm convins că vor să demonstreze. Când ești în plin campionat, ai un alt ritm”, a spus Marius Baciu, antrenorul lui FCSB.
„Sunt sigur că va fi o bună experienţă pentru tânăra noastră echipă. Aş fi mulţumit cu un rezultat de egalitate mâine, sigur. Sunt dispus să accept provocarea de a juca returul din Letonia cu calificarea pe masă. Avem calitate pentru a pune probleme. Adversarul este foarte puternic, însă suntem pregătiţi, avem şi această oportunitate în sensul în care FCSB se află la început de sezon. Pentru mine toţi jucătorii celor de la FCSB sunt valoroşi. Consider că cheia meciului va fi la mijlocul terenului. Nu e treaba mea să evaluez şansele în procente”, a declarat Didier Zanetti, antrenorul celor de la Auda.
Din informațiile ProSport, s-au vândut 10.000 de bilete online. Este foarte probabil ca organizatorii să deschidă și inelul al doilea al Stadionului Steaua. Ca acest lucru să se întâmple, trebuie să se vândă peste 12.500 de tichete și astfel să se umple primul inel al arenei din Ghencea. Ținând cont că biletele se vor vinde inclusiv în ziua meciului la casele terestre de la stadion, este de așteptat ca partida să se dispute cu peste 12.000 de suporteri. Costul unui bilet variază între 30 de lei și 150 de lei.
FCSB porneşte favorită în faţa celor de la Auda, o echipă fără experiență europeană, iar campionatul leton este unul foarte slab. Cu primele două clasate din Liga 1 letonă, FK Auda a pierdut la scor în acest an: 0-2 acasă cu FK Riga (meci disputat pe 29 iunie), 0-3 cu RFS (pe 23 mai) și 1-4 la FK Riga (12 mai). Diferența de potențial ofensiv, plus avantajul terenului propriu, indică un meci pe care FCSB ar trebui să-l controleze și să-l câștige la o diferență confortabilă, construită încă din prima repriză. Joacă în mod demo la Netbet: FCSB peste două goluri asiatic la pauză.
O calificare în grupa Conference League le-ar aduce roș-albaștrilor 3,52 milioane de euro. Pentru fiecare tur trecut (cu excepția play-off-ului), o echipă primește câte 175.000 de euro. Deci, pentru turul al doilea și turul al treilea, FCSB ar lua 350.000 de euro. Iar o eventuală calificare în grupa Conference League ar aduce 3,17 milioane de euro. Acestor sume li se adaugă banii din drepturile TV și încasările din bilete, undeva în jur de 300.000 de euro.
Prin intermediul unui comunicat oficial, FCSB a anunțat că biletele rezervate propriilor suporteri la meciul retur pot fi achiziționate online. Prețurile sunt următoarele: 10 euro (aproximativ 50 de lei) – pentru adulți, 5 euro (aproximativ 25 de lei) – pentru elevi și pensionari, 3 euro (aproximativ 15 lei) – pentru persoanele cu dizabilități. Partida va fi transmisă de VOYO.
La primul duel european al sezonului, roș-albaștrii se așteaptă să depășească asistența din partida cu FC Argeș, disputată weekend-ul trecut în Superliga. În jur de 12.000 de spectatori sunt așteptați în Ghencea. În premieră, Aymen Boutoutaou (25 de ani), recent transferat, va face parte din lotul pregătit de Marius Baciu, alături de Eddy Gnahore și Ronny Labonne. De asemenea, Dylan Batubinsika și Luca Stancu au fost și ei incluși pe lista UEFA. David Miculescu și Joao Paulo s-au antrenat separat la ultimul antrenament, premergător meciului.
Dacă va obține calificarea în grupa Conference League, FCSB poate încasa bani din bilete, punctele obținute și clasarea la finalul fazei. O victorie în grupa Conference League valorează 400.000 de euro, iar un egal aduce 133.000 de euro. Cluburile mai primesc și o sumă în funcție de locul pe care termină. Ultima încasează 64.000 de euro, suma crescând cu câte 64.000 de euro pentru fiecare loc. Calificarea în 16-imile de finală înseamnă 200.000 de euro, calificarea în „optimi” aduce 800.000 de euro, o prezență în „sferturi” asigură 1,3 milioane de euro, semifinalele înseamnă 2,5 milioane de euro, finalistele primesc câte 4 milioane de euro, iar câștigătoarea mai primește încă 3 milioane de euro.
FCSB: Târnovanu – Crețu, Dawa, Duarte, Radunovic – Cisotti, Gnahore – Stoian, Fl. Tănase, Oct. Popescu – Bîrligea
Rezerve: M. Popa, Udrea – Pădurariu, M. Toma, Politic, Labonne, Miculescu, J. Paulo, Boutoutaou, Batubinsika, L. Stancu
Antrenor: Marius Baciu
Auda: Purins – Hrvoj, Arroyo, Kragliks, Rubenis – Y. Traore – Daskevics, H. Ibrahim, Bongemba, Appiah – K. Kone
Rezerve: Sturins, Aleksandrovs – Minins, W. Fofana, Aranda, O. Camara, Diedhiou, M. Fofana, Lusweki
Antrenor: Didier Zanetti
Stadion: Steaua (București);
Arbitru: David Fuxman (Israel); Asistenți: Matityahu Yakobov și Idan Zoler (Israel)