LIVE U Cluj – Universitatea Craiova. Câștigătoarea Cupei României va fi reprezentanta țării noastre în primul tur preliminar din Europa League. Situația se poate schimba, în cazul în care una dintre echipele aflate în finală reușește să câștige și titlul de campioană. Universitatea Craiova și U Cluj sunt echipele care luptă și pentru titlu. Meciul direct e duminică, 17 mai 2026, de la 20:30, în Bănie, iar oltenii vor fi matematic campioni în cazul unei victorii. În caz contrar, lupta se prelungește până în ultima etapă din play-off.
Ultima confruntare directă dintre cele două echipe a avut loc pe 13 aprilie 2026, în turul play-off-ului din Liga I, când U Cluj s-a impus categoric pe teren propriu în faţa celor de la Universitatea Craiova, scor 4-0, prin golurile marcate de Stanojev, Lukic (2) și Nistor.
U Cluj a intrat în competiție direct în faza grupelor, unde a obținut victorii cu Metalul Buzău, scor 2-1 în deplasare, și cu Oțelul Galați, scor 2-0 pe teren propriu, remizând totodată cu Sepsi, 2-2, în deplasare. În sferturile de finală, ardelenii au trecut de Hermannstadt cu 2-1, iar în semifinale au eliminat FC Argeș după loviturile de departajare. Meciul s-a încheiat 1-1 atât după timpul regulamentar, cât și după prelungiri, iar U Cluj s-a impus cu 5-4 la penalty-uri.
Universitatea Craiova a început și ea parcursul în Cupa României din faza grupelor, unde a înregistrat victorii pe linie: 4-1 cu Sănătatea Cluj, 4-0 cu Petrolul Ploiești și 1-0 cu FCSB. În sferturile de finală, oltenii au eliminat CFR Cluj cu 3-1 după prelungiri, după ce scorul la finalul celor 90 de minute fusese 1-1. În semifinale, echipa lui Filipe Coelho a trecut de Dinamo la penalty-uri, după 1-1 atât în timpul regulamentar, cât și după prelungiri, câștigând seria loviturilor de departajare cu 4-1.
„E un moment frumos, avem emoții toți, e un trofeu, un meci care pe care. Mă voi bucura dacă vom fi câștigători. E o oportunitate, din aceste două finale, pentru cupă și pentru campionat, le vrem pe amândouă. Nu am odihnit jucătorii. Am un grup buni de jucători, care au dat randament. Avem emoții, va fi un meci foarte greu, dar sper că vom câștiga. O finală se câștigă, nu se joacă.
Ar fi o satisfacție foarte mare, ambele echipe au șanse să câștige și eventul. Trebuie să avem o echipă pregătită din punct de vedere fizic, am jucat împotriva lor în acest an. Avem și un ascedent pozitiv asupra lor. Va fi o altă istorie, trebuie să ne controlăm emoțiile. E important ca echipă să joace la un nivel bun, e normal să se adune oboseală pentru că suntem la final de sezon.
Sunt aici pe teren, din păcate, mi-ar fi plăcit să văd și Inter – Lazio, prefer să stau aici, pe acest teren la Sibiu, unde terenul e impecabil”, a spus Cristiano Bergodi, antrenorul lui U Cluj, înainte de finala cu Universitatea Craiova.
„Cred că merităm să fim aici. Drumul până în acest punct a fost extrem de dificil. Am jucat împotriva unor adversare extrem de puternice. Acum vrem să mai face și acest ultim pas pentru a câștiga acest trofeu minunat. Dacă vă uitați pe clasament, e clar că vorbim de cele două echipe care se află în vârful ierarhiei.
Pentru mine este cea mai bună săptămână de când am ajuns la Craiova. Dacă suntem aici înseamnă că am muncit, înseamnă că merităm.
Este o provocare pentru noi să câștigăm acest meci. Și mai mult decâte favorite și presiune, este mai important ceea ce vom face noi pe teren. Nu am dubii și știu că va fi dificil, dar tocmai der asta poate să fie și foarte frumos”,a declarat Filipe Coelho, tehnicianul oltenilor, despre partida U Cluj – Universitatea Craiova.
Pentru finala Cupei României, casele de pariuri văd un duel echilibrat, dar ușor favorită este în văzută gruparea din Bănie, pentru care un succes în 90 de minute este cotat cu 2.47 de Superbet. Dacă vreți să jucați însă pe un pariu pe goluri, opțiunea de GG (ambele echipe să marcheze) ar fi mai mult decât viabilă, fiind cotată în momentul de față cu 2.00. Cote pariuri: victorie U Cluj – cotă 3.00, egal – cotă 3.30, victorie Universitatea Craiova – cotă 2.47.
Înainte de finala Cupei României, imnul național va fi interpretat de soprana sibiană Melinda Samson, absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în prezent lector universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Interesul pentru finală a fost uriaș încă de la început, biletele fiind epuizate în mai puțin de cinci minute. Fiecare club a primit câte o peluză destinată propriilor suporteri, aproximativ 2.500 de tichete, în timp ce restul biletelor au fost puse în vânzare generală și epuizate rapid.
U Cluj: Gertmonas – Mikanovic, Capradossi, Coubiș, Chipciu – Bic, Drammeh, Mendy – Stanojev, Lukic, El Sawy
Rezerve: Lefter, I. Cristea, Mendy, A. Trică, Nistor, Macalou, Codrea, M. Silva, Fabry
Absent: Chinteș (accidentat)
Antrenor: Cristiano Bergodi
Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Screciu, Stevanovic – Mora, Anzor, Cicâldău, T. Băluță, Bancu – D. Matei, Nsimba
Rezerve: Gonçalves, Mogoș, Mora, Fl. Ștefan, Crețu, Baiaram, Băsceanu, Mora, Teles, Rădulescu, Etim, Assad
Absenți: Rus, Isenko, S. Lung (accidentați)
Antrenor: Filipe Coelho
Conform bonusurilor oferite de FRF pentru a doua competiție internă, învingătoarea care va ridica diseară Cupa României va încasa un premiu de 240.000 de euro. Cine va pierde se va alege doar cu 10.000 de euro. Pentru semifinale, și U Cluj, și Universitatea Craiova au încasat câte 50.000 de euro. În faza grupelor, fiecare punct a fost recompensat cu câte 4.000 de euro. Astfel, cele două combatante de diseară s-au mai ales cu câte 28.000 de euro din partea FRF.