Alexandru Cumpănaşu, dezvăluiri în premieră: Solicit reaudierea familiei lui Dincă în vederea arestării membrilor săi

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a făcut noi dezvăluiri în cazul crimelor de la Caracal. Acesta l-a acuzat pe avocatul lui Gheorghe Dincă de complicitate cu anchetatorii şi de tergiversare a cauzei. Totodată, Cumpănaşu a solicitat şi reaudierea membrilor familiei lui Dincă. 
Iulian Tudor
10 sept. 2019, 11:51
Alexandru Cumpănaşu, dezvăluiri în premieră: Solicit reaudierea familiei lui Dincă în vederea arestării membrilor săi

Alexandru Cumpănașu a dat declarații pe treptele Parchetului General, acolo unde a mers pentru a cere reaudierea familiei lui Gheorghe Dincă, de această dată din postura de complici la trafic de persoane şi omor.

„Vom solicita cât se poate de clar reaudierea familiei lui Dincă pentru complicitate la infracţiunea de trafic de persoane şi omor, în vederea reţinerii şi arestării acestora. Dacă depunem această solicitare înseamnă că avem probe în acest sens, le au şi procuroii. Mâine, în mod oficial, avocatul nostru va depune această solicitare de audiere în vederea reţinerii şi arestării familiei lui Dincă”, a spus Alexandru Cumpănaşu.

Mai mult, Cumpănașu a anunțat că a solicitat și audierea unor locuitori din Dobrosloveni, localitate de unde este Alexandra Măceșanu, pe motiv că aceștia îl cunosc pe Dincă și ar avea legături cu criminalul din Caracal.

„Vom solicita mâine (miercuri – n.r.), va depune avocatul nostru în numele familiei, o listă de martori care să fie audiați și confruntați”, a precizat unchiul Alexandrei.

Alexandru Cumpănaşu susţine că are dovezi că în interiorul INML s-ar afla o persoană cu legături directe cu Gheorghe Dincă. Această persoană ar fi chiar fiica unui apropiat al lui Dincă.

„Am solicitat și în scris, m-am dat peste cap, am făcut tot ce am putut, dacă fata acestuia lucrează la INML. Este fata unuia dintre persoanele care, dintre cei patru despre care vorbeam la început și care nu au fost audiați până în ziua de azi. Azi la Caracal, am stat de vorbă cu mai multe persoane pe care le cunosc. După cum bine știți, am stat aici totuși 18 ani și am avut o viață destul de activă. Și sunt oameni care au venit și mi-au spus aceste lucruri. Vreau sa le verific, sunt oameni de încredere, vreau să le verific. Nu sunt niște lucruri abstracte, sunt niște lucruri concrete. Este un nume a unei persoane și voi vedea dacă acea persoană, incredibil, persoană despre care am depus la Parchet că ar fi trebuit audiat, tatăl acesteia pentru cunoașterea și complicitățile cu Dincă, ea ar lucra acolo. Toți lucrează cu INML-ul. Dumneavoastră nu întelegeți? INML-ul are viața, au în mâinile lor, viața și forța celor care au mers și au condus beți, cei care au omorât, cei care sunt implicați în dosare penale de orice natură. Dumnevoastră nu întelegeți că acolo se face expertiza și acolo este cheia pentru cei care au comis infracțiuni de genul acesta? Cine își permite în țara asta să se pună rău cu IML?”, a mai spus Cumpănaşu.

Alexandru Cumpănaşu, mesaj tulburător pe pagina sa de Facebook: „Pentru cei care sperau să crap”

Totodată, Alexandru Cumpănaşu îl acuză pe avocatul criminalului din Caracal că tergiversează ancheta.

Audierea de marţi a lui Gheorghe Dincă a fost oprită de procurorul de caz după ce avocatul din oficiu al acestuia a părăsit de mai multe ori camera de anchetă, lăsându-l fără asistenţă juridică.

Decizie de ultimă oră a anchetatorilor în cazul crimelor de la Caracal. Audierea lui Gheorghe Dincă, suspendată. Reacţia avocatului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sorin Cârțu face lobby pentru jucătorul Universității Craiova: „Gică Hagi trebuie să-i găsească un loc în primul 11”
Capital.ro
Bursele școlare intră pe 20 noiembrie. Elevii primesc până la 715 lei pentru primele două luni din anul școlar
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România