Guvernul Sorin Grindeanu va avea mai multe ministere. Care sunt surprizele după ultimele negocieri

Noul Guvern vine şi cu schimbări majore. Executivul condus de Sorin Grindeanu va avea mai multe ministere. Dragnea, Tăriceanu şi Constantin au avut o întâlnire pentru a stabili lista finală cu ministerele care vor reveni ALDE. 
Alina Costache
02 ian. 2017, 08:26
Guvernul Sorin Grindeanu va avea mai multe ministere. Care sunt surprizele după ultimele negocieri

UPDATE. În urma ultimelor negocieri s-a ajuns la următoarea formulă a noului guvern Grindeanu, transmite România TV.

Mihai Tudose – Ministerul Economiei

Cristian Socol – Ministerul de Finanţe

Mihaela Toader – Ministerul Fondurilor Europene

Georgian Pop – Ministerul Apărării

Carmen Dan – Ministerul de Interne

Florin Iordache – Ministerul de Justiţie

Ministerul Agriculturii – Daniel Botănoiu

Sevil Shaidehh – Ministerul Dezvoltării

Gabriel Petrea – Ministerul pentru Tineret și Sport

Ana Birchall – Ministerul delegat pentru Afaceri Europene

George Ciamba – Ministerul de Externe

Marius Nica – Ministerul Transporturilor

Sorina Pintea – Ministerul Sănătăţii

Olguţa Vasilescu – Ministerul Muncii

Daniel Chiţoiu – Ministerul Energiei

Mihnea Costoiu – Ministerul Educaţiei

Florin Jianu – Ministerul IMM-urilor şi anteprenori

Doina Pană – Ministerul Apelor şi Pădurilor

Titus Mircea Dobre – Ministerul Turismului

Daniel Constantin (ALDE) – Ministerul Mediului

Sorin Câmpeanu (ALDE) – Ministerul Comunicaţiilor

Graţiela Gavrilescu (ALDE) – Ministerul delegat pentru Relația cu Parlamentul

Potrivit unor surse politice, ALDE ar dori Ministerul de Externe, pentru Teodor Meleșcanu, care a mai deținut această funcție în Guvernul Victor Ponta, scrie libertatea.

Între liderii PSD și ALDE au loc discuții de ultim moment, în privința viitorului cabinet de miniștri. Potrivit surselor citate, ALDE ar fi revendicat șefia Ministerului de Externe și vor să îl propună pentru acest post pe Teodor Meleșcanu, care a mai deținut aceeași funcție în timpul lui Victor Ponta, în timpul scrutinului prezidențial din 2014.

Cei de la PSD nu sunt foarte încântați de această propunere, pentru că Ministerul de Externe este un portofoliu important, iar ministrul de Externe este și membru în CSAT. Social-democrații ar da la schimb Ministerul Culturii, dar și ministerul delegat pentru relația cu Parlamentul. O variantă ar fi și preluarea de către ALDE a Ministerului Comunicațiilor.

Calendarul învestirii noului Guvern

Potrivit calendarului stabilit de PSD și ALDE, marţi, la ora 10.30 vor fi şedinţe de Birou Permanent la Camera Deputaților și Senat, iar la ora 12.00 şedinţe ale plenului atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor pentru convocarea în sesiune extraordinară a Parlamentului, pentru învestirea Guvernului.

La ora 14.00, vor fi şedinţele conducerilor PSD şi ALDE pentru aprobarea componenţei Cabinetului, iar la ora 15.00 va fi o întâlnire a grupurilor parlamentare reunite ale PSD şi ALDE în care fiecare candidat la funcţia de ministru. Aici, fiecare ministru va prezenta prioritățile pentru mandatul în Executiv.

În jurul orei 16.00 – 16.30 premierul desemnat Sorin Grindeanu va depune lista Guvernului şi programul de guvernare la Parlament, iar la ora 17.00 vor fi convocate Birourile permanente reunite.

Miercuri, 4 ianuarie, între orele 8,00 și 14,00, miniştrii propuşi vor fi audiaţi în comisiile parlamentare. La ora 15.00 va fi convocat plenul reunit al Parlamentului pentru prezentarea programului de guvernare şi votul de învestitură al Guvernului. Iar în cursul serii, la ora 19.00, noul Guvernul votat de Parlament va merge la Palatul Cotroceni, pentru a depune jurământul de credință. Premierul desemnat, Sorin Grindeanu a anunțat deja că la ora 21.00 vrea să organizeze prima ședință de Guvern, la Palatul Victoria.

  
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, urmează să se întâlnească, luni după-amiază sau cel târziu marţi dimineaţa, cu copreşedinţii ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, pentru a stabili ministerele care vor reveni acestui partid, discuţiile de la acest moment indicând faptul că Alianţa Liberalilor şi Democraţilor ar urma să primescă trei portofolii pline şi unul de ministru delegat.

Săptămâna trecută, întrebat despre câte ministere va avea ALDE, preşedintele PSD a spus: „O să stabilim într-o întâlnire informală cred că luni după-masă sau marţi dimineaţa. Va fi proporţional, relativ proporţional”.

Potrivit variantei aflate în discuţie la acest moment, ALDE ar urma să primească Ministerul Mediului, condus de Daniel Constantin, Ministerul Comunicaţiilor, reprezentat de Sorin Câmpeanu, precum şi postul de ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, care ar urma să revină Steluţei Cătăniciu.

De asemenea, există discuţii dacă Ministerul Culturii va reveni PSD sau ALDE, numele aflate în discuţii pentru preluarea acestui portofoliu fiind cele ale lui Ionuţ Vulpescu (PSD) şi Daniel Barbu (ALDE), informează news.ro. 

Potrivit unor surse România TV, o parte din portofolii vor dispărea sau vor fi comasate, dar vor fi şi ministere noi. Sorin Grindeanu va avea 25 de miniştri în subordine.

Cine sunt miniştrii din cabinetul Grindeanu: 

Mihai Tudose – Ministerul Economiei
Cristian Socol sau Viorel Ștefan – Ministerul de Finanțe
Marius Nica – Ministerul Fondurilor Europene
Georgian Pop – Ministerul Apărării
Gabriel Vlase – Ministerul de Interne
Florin Iordache – Ministerul de Justiție
Ministerul Agriculturii – Daniel Botănoiu
Sevil Shaidehh – Ministerul Dezvoltării
Mihai Fifor – Ministerul Transporturilor
Dinu Cristina Elena sau Sorina Pintea – Ministerul Sanatatii
Olguta Vasilescu – Ministerul Muncii
Iulian Iancu – Ministerul Energiei
Mihnea Costoiu – Ministerul Educatiei
Ana Birchall – Ministerul delegat pentru Afaceri Europene
Florin Jianu – Ministerul pentru IMM-uri și Anteprenori
Doina Pană – Ministerul Apelor și Pădurilor
Gabriel Petrea – Ministerul pentru Tineret și Sport

Daniel Constantin (ALDE) – Ministerul Mediului
Sorin Câmpeanu (ALDE) – Ministerul Comunicațiilor
Steluța Cătăniciu (ALDE) – Ministerul delegat pentru Relația cu Parlamentul.

Sorin Grindeanu: Viitorul Guvern va lua de urgenţă măsuri pentru a creşte calitatea vieţii românilor

Mădălina Dobrovolschi: Preşedintele este de acord, în principiu, ca membrii Guvernului să depună jurământul pe 4 ianuarie

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat că şeful statului este de acord, „în principiu”, ca membrii guvernului Grindeanu să depună jurământul pe 4 ianuarie, aşa cum au propus PSD şi ALDE. Detalii, aici. 

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Contre fără precedent în direct Florin Prunea – Ilie Dumitrescu: „Tu trebuia să ieși la Kennet Andersson” / „Bă, m-ați înnebunit, terminați!”
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Românii ar putea avea o nouă zi liberă legală în 2026. Când ar urma să fie introdusă
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Lucian Burdujan, zărit ”într-o stare deplorabilă”. A plecat departe de Capitală: ”Părea că se ascunde”
MediaFlux
Ajutor de 400 de lei pentru 2,7 milioane de pensionari, înainte de Crăciun. Ministrul Muncii, anunț și despre recalculare
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai