Liviu Dragnea, o nouă încercare de ieşire din închisoare. Cum îşi motivează fostul lider PSD solicitările

Fostul lider al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a depus mai multe cereri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi la Tribunalul Bucureşti prin care cere să fie eliberat, motivând faptul că nu mai poate rămâne în regim de detenţie după ce Curtea Constituţională a României a publicat decizia cu privire la completurile de specialitate.
Romania TV
07 ian. 2020, 10:10
Liviu Dragnea, o nouă încercare de ieşire din închisoare. Cum îşi motivează fostul lider PSD solicitările

„Din Decizia CCR nr 417 din 03.07.2019 rezultă indiscutabil că sentinţa penală prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate şi pe care acum o execută strict în temeiul acestei sentinţe (devenite definitive prin respingerea apelurilor pe latură penală) a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, adică de o instanţă care nu este prevăzută de lege, cu violarea dreptului la un proces echitabil”, se arată în cererea depusă la ICCJ.

Avocaţii lui Liviu Dragnea au depus o cerere prin care fostul lider al Partidului Social Democrat contestă executarea. De asemenea, aceştia au depus o cerere  de habeas corpus, recurs în drept prin care o persoană poate raporta o arestare ilegală sau o detenţie ilegală în instanţă, prin care Dragnea solicită instanţei să constate caracterul nelegal al stării de privare de libertate începând cu data de 10.10.2019 şi să îl pună „de îndată în libertate”

„Contestatorul (…) nu exercită vreo cale (ordinară sau extraordinară) de atac împotriva hotărârii definitive de condamnare, nu pune în discuţie temeinica şi/sau legalitatea sau autoritatea de lucru judecat ale hotărârii penale definitive de condamnare, ci solicită exclusiv eliberarea sa imediată, ca urmare a publicării oficiale a deciziei CCR care constituie o impiedicare la executare”, se mai arată în cerere.

Liviu Dragnea a fost condamnat, în luna mai a anului 2019, la trei ani și şase luni de închisoare cu executare în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT