Liviu Dragnea, despre schimbarea lui Mihai Tudose: Se ajunsese la o stare de tensiune între guvern – PSD şi coaliţie

Schimbarea lui Mihai Tudose a survenit în urma unei stări de tensiune dintre guvern şi PSD, pe de o parte, şi între guvern şi coaliţia de guvernare, în ansamblu, a declarat luni preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD.
Alina Costache
29 ian. 2018, 20:14
Liviu Dragnea, despre schimbarea lui Mihai Tudose: Se ajunsese la o stare de tensiune între guvern - PSD şi coaliţie

Liviu Dragnea a reamintit că demisia lui Mihai Tudose a fost cerută de 60 din cei 68 de membri ai Comitetului Executiv Naţional al PSD.

„Se ajunsese la o stare de tensiune între guvern, pe de o parte, şi PSD şi chiar coaliţie în ansamblu, pe de altă parte. Toate motivele mie, cel puţin, îmi este greu să le identific până la ora asta. L-am văzut pe Mihai Tudose – i-am şi mulţumit azi în plenul Parlamentului – cum a evoluat după ce nu a mai fost prim-ministru, a redevenit acelaşi coleg glumeţ, pozitiv şi foarte deschis. Poate tensiunea de acolo, poate influenţa unora sau altora, manipulările cu care a fost înconjurat în permanenţă, consilier sau consilieri care au stat în permanenţă lângă el la guvern, şi care îi spuneau probabil lucruri neadevărate şi îl încărcau foarte negativ, cert este că se ajunsese la o situaţie în care partidul, în marea lui majoritate, a considerat că lucrurile nu pot evolua într-o direcţie bună”, a precizat Dragnea.

Liderul PSD a amintit de un prim moment tensionat – luna octombrie a anului trecut – când personal „a oprit deznodământul”.

„Dar lucrurile au continuat şi au evoluat. La baza partidului era o foarte mare nemulţumire pentru situaţia existentă în ceea ce priveşte relaţiile dintre guvern şi partid. Dincolo de faptul că guvernul condus de Mihai Tudose a făcut lucruri bune (…), starea asta tensionată nu putea duce la nimic bun”, a adăugat Dragnea, potrivit Agerpres.

Întrebat în privinţa unui scenariu vehiculat de presă şi analişti, conform căruia Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose ar fi avut „relaţii strânse cu persoane din zona serviciilor secrete”, Liviu Dragnea nu a exclus o astfel de posibilitate. Mai mult, el a afirmat că vicepremierul Paul Stănescu este cel care a denunţat o propunere venită din partea lui Lucian Pahonţu, şef al SPP.

„Instituţional, orice premier trebuie să aibă contacte cu şefii unor astfel de instituţii – şi mă refer SRI, SIE şi puţin SPP. Ceea ce aţi auzit dvs. am auzit şi eu. Nu ştiu la ora asta dacă din partea acestor instituţii a fost o influenţă atât de mare care să-i fi determinat şi pe Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose să evolueze într-o astfel de relaţie tensionată cu partidul şi cu coaliţia. N-avem de unde să ştim acum, dar asta nu înseamnă că până la urmă nu vom afla. În schimb, mai mulţi colegi mi-au zis că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât e cazul. Şeful SPP-ului n-are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai cabinetului. (…) Este un coleg de-al nostru – de mine s-a ascuns – Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă. El a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de dl Pahonţu, care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o să fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului. Dacă acelaşi tip de discuţie l-a avut şi cu Mihai Tudose sau cu Sorin Grindeanu, putem începe să avem explicaţii. Mi se pare un lucru foarte grav”, a afirmat preşedintele PSD.

Liviu Dragnea: Domnul Pahonţu, şeful SPP, i-a transmis lui Paul Stănescu că voi fi executat în martie

El a arătat că a redescoperit că, atunci când vrei ca Parlamentul să redevină instituţia fundamentală în România, ceea ce în ultimii 10 ani n-a mai fost, iar anul acesta a devenit, când vrei ca guvernul să guverneze în spirit european, dar în primul rând pentru români, iar relaţia cu alte instituţii să fie exact cea prevăzută în Constituţie, „începi să ai probleme şi cel sau cei care doresc lucrul acesta să fie loviţi, să se bage zâzanie şi permanent, prin ‘oameni de bine’, să se spună premierului, membrilor din cabinet ce se va întâmpla şi cum trebuie să se poziţioneze, ce trebuie să facă partidul, ce trebuie să facă guvernul”.

Liderul PSD a susţinut că, în ceea ce priveşte propunerile de prim-ministru făcute lui Sorin Grindeanu şi lui Mihai Tudose, el nu a negociat cu nimeni, „nici cu vreun sistem, nici cu vreo instituţie, nici măcar cu preşedintele României”.

„Preşedintelui României – la Sorin Grindeanu n-a fost cazul, că atunci nu aveam niciun fel de comunicare – i-am dat un telefon într-o zi de duminică, după ce trecuse moţiunea – urma ca luni să avem CExN şi în aceeaşi zi începeau consultările. Sâmbătă şi duminică eu am avut discuţii cu fiecare preşedinte de organizaţie, la Parlament, fiecare şi-a spus un punct de vedere şi o părere despre cine crede ca ar fi prim-ministru, s-au degajat mai multe variante. L-am sunat pe preşedinte, i-am spus că sunt patru-cinci propuneri, dintre care propunerea care întruneşte cele mai multe susţineri din punct de vedere al pragmatismului şi puterii de muncă este Mihai Tudose, şi că eu a doua zi o să propun în CExN susţinere pentru Mihai Tudose şi cu el voi veni la Cotroceni. Nu a fost niciun troc, nicio negociere cu nimeni şi, dacă altcineva spune altceva, s-o spună şi să-şi asume lucrurile astea, pentru că trebuie să încetăm cu minciunile, măcar anul ăsta”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Managerul noii senzații din Germania, SV Elversberg, a pozat în Playboy. Cine este Selina Wagner
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de locuințe și terenuri. Legea stabilește limite clare chiar și pentru bunul propriu
Playtech.ro
Cât te costă să îți renovezi un apartament în 2026. Prețurile au explodat la materiale și manoperă
Adevarul
Cum să cureți chiuveta din bucătărie: ghid complet pentru o scurgere fără mirosuri și bacterii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Mărturie incredibilă despre Gică Hagi: îi putea distruge cariera într-o clipă: ”Dacă raportam, era suspendat cinci ani și dispărea din fotbal”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru weekendul 23-24 mai 2026. Cele trei zodii care ar putea câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi