Liviu Dragnea, despre un orizont de timp pentru Autostrada Unirii: O să mă interesez. Pariu pe aşa ceva nu fac

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat joi că se va interesa la specialişti despre un orizont de timp pentru realizarea Autostrăzii Unirii (Iaşi - Târgu Mureş), precizând că nu face "un pariu" pe această temă.
Romania TV
08 nov. 2018, 16:38
Liviu Dragnea, despre un orizont de timp pentru Autostrada Unirii: O să mă interesez. Pariu pe aşa ceva nu fac

Întrebat când se va finaliza Autostrada Unirii, Dragnea a spus: „Abia s-a aprobat ieri. (…) Asta este o întrebare care nu arată rigoare. Nu suntem la pronosport (…). O să mă interesez, o să vorbesc cu ministrul Transporturilor prezent sau viitor, cu specialişti de la Guvern, cu cei din Compania de Drumuri, cu cei din Comisia de Prognoză ca să vedem care este orizontul de timp posibil la care această autostradă să fie finalizată. Numai atunci vă pot da un răspuns. Eu pariu pe aşa ceva n-am să fac”.

Miercuri, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 261 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi cinci abţineri, proiectul de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş – Autostrada Unirii.

Potrivit proiectului, iniţiat de parlamentari ai PMP şi semnat de reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice, Autostrada Unirii începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov – Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT