Liviu Dragnea: Nu susţin modificarea legii pentru majorarea impozitelor şi taxelor locale

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat, luni, că nu susţine majorarea impozitelor şi taxelor locale, după ce purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a spus că guvernul PSD vrea să majoreze impozitele locale chiar şi de şase ori prin noul Cod al finanţelor publice locale.
Romania TV
19 mart. 2018, 13:36
Liviu Dragnea: Nu susţin modificarea legii pentru majorarea impozitelor şi taxelor locale

„Categoric nu. Nu au nicio legătură măsurile fiscale adoptate de Guvern cu (…) nivelul bugetelor locale. Nu am fost niciodată de acord şi nu o să fiu în continuare să susţin modificarea unui act normativ, o lege de exemplu, care să mărească impozitele şi taxele locale. Eu nu susţin aşa ceva şi PSD nu va susţine aşa ceva, pentru că nu e nevoie”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat fiind de proiectul MDRAP.

El a mai spus că nu a discutat subiectul cu premierul Viorica Dăncilă.

„Nu am avut o discuţie. Eu acum am aflat despre asta şi sunt convins că nici dna Dăncilă nu a fost informată despre asta. Când va ajunge la guvern aşa ceva sigur că dna Dăncilă va avea o discuţie cu noi în coaliţie. Dar, din câte ştiu, nici dumneaei nu susţine aşa ceva”, a mai spus preşedintele PSD.

În schimb, vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, a spus că el susţine majorarea impozitelor şi taxelor locale.

„În ceea ce priveşte taxele şi impozitele locale spun cât se poate de clar: eu şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România vom susţine în continuare plaja minimă şi maximă. Minima este foarte mică, probabil va fi dublată de la 0,2 la 0,4 şi vom folosi o plajă între 0,4 şi 0,8”, a spus Oprişan.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, vineri, că Ministerul Dezvoltării Regionale a transmis o adresă primarilor, cerându-le şi îşi exprime punctul de vedere cu privire la propunerea de „stabilire a unor cote/niveluri unice la nivel naţional” pentru impozitele locale pe proprietate.

„Oricât s-ar strădui să nege sau să dea înapoi, avem dovada că guvernul PSD vrea să majoreze impozitele locale chiar şi de şase ori prin noul Cod al finanţelor publice locale. O adresă a Ministerului Dezvoltării Regionale, trimisă primarilor din ţară, le cere acestora să-şi exprime punctul de vedere cu privire la propunerea de stabilire a unor cote/niveluri unice la nivel naţional pentru impozitele locale pe proprietate”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, pe Facebook, postând şi adresa Ministerului Dezvoltării.

Ionel Dancă a afirmat că „manevra a fost gândită de primarii PSD”.

„Informaţia a fost făcută publică de colegul Florin Roman, care a băgat zâzanie între aleşii locali pentru că manevra a fost gândită de fapt de către primarii PSD care s-au văzut cu bugetele tăiate după aşa-zisa revoluţie fiscală. Pentru a compensa reducerea sumelor primite din impozitul pe venit, primarii PSD au cerut Guvernului să majoreze taxele locale pentru ca ei să spună după aceea că au fost obligaţi de lege”, a spus Dancă.

În prezent, primarii pot stabili o cotă de impozitare pentru clădiri rezidenţiale între 0.08% şi 0.2%.

„În noua propunere a Ministerului Dezvoltării este o cotă unică iar primarii PSD au propus plafonul maxim de 0,2%. Asta înseamnă o creştere de trei ori a impozitelor locale pentru clădirile rezidenţiale persoanelor fizice. Pentru clădirile nerezidenţiale, acum, impozitele locale au marjă între 0,2% şi 1,3%. Şi aici, Ministerul Devoltării a propus o cotă unică de impozitare iar primarii au cerut nivelul maxim de 1,3% ceea ce însemnă o majorare şi de şase ori a taxelor locale”, a adăugat Dancă.

PNL propune transferul 100% a sumelor din impozitul pe venit şi pensii către autorităţile locale, spune Dancă.

„Ceea ce PNL a avertizat, iată, se întâmplă! Harababura fiscală cu transferul contribuţiilor taie banii primăriilor din impozitul pe venit şi acum primarii sunt nevoiţi să majoreze taxele şi impozitele locale din cauza PSD. Soluţia propusă de PNL este transferul 100% a sumelor din impozitul pe venit şi pensii către autorităţile locale. Am depus amendamente la bugetul de stat în acest sens şi am iniţiat chiar un proiect de lege care ar putea ajuta foarte mult administraţiile performante (liberale) dar PSD şi ALDE se opun”, a mai spus Dancă.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie fără margini înainte de UTA – Dinamo. S-a aruncat de la etajul 7 și a murit
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada anilor ’90: actul esenţial pentru a fi despăgubit
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Fostul jucător din Liga 1 ajuns în comă a plecat după retragere în afară pentru ”un trai mai bun”! Munca de jos l-a învățat o lecție: ”Tata m-a întrebat: «Fotbal sau școală?»”
România sare în aer! S-au anunțat prețurile gazelor în 2026
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet