Liviu Dragnea: „PSD e un partid marionetă, condus de lași. România e în dictatură”. Reacţia PSD

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a ieşit joi din penitenciar, în urma deciziei Tribunalului Giurgiu privind liberarea sa condiţionată. El a declarat că a fost o perioadă de chin şi suferinţă şi de abuzuri.
Filip Stan
15 iul. 2021, 16:32
Liviu Dragnea:

Fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, a atacat dur PSD la ieșirea din penitenciar: „A fost o perioadă de doi ani și două luni de chin și suferință. Asta a fost aici, abuzuri și umilință și cea mai mare parte a populației a înțeles azi de ce a trebuit să ajung aici. Când am plecat eu, România era o țară prosperă, cu venituri decente, azi e o dictatură feroce.

Eu mă consider deținut politic pentru că am intrat nevinovat. Mi s-a cerut insistent în ultmele luni la instanță să îmi recunosc vinovăția ca să pot fi închis. Am refuzat. PSD a devenit un partid operetă condus de oameni lași”, a  spus Dragnea.

Cazierul lui Liviu Dragnea. Ce interdicţii şi dosare în lucru are fostul lider PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a precizat că statutul partidului nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al formaţiunii, în contextul în care acesta se află sub liberare condiţionată.

„O instanţă s-a pronunţat asupra condamnării domnului Liviu Dragnea şi s-a pronunţat şi astăzi asupra liberării domnului Dragnea. Atunci trebuie să respectăm şi să privim echidistant deopotrivă ambele decizii şi să respectăm decizia de astăzi a instanţei. Cred că rudele, prietenii, cei care i-au rămas apropiaţi, foarte mulţi membri din PSD sunt fericiţi că Liviu Dragnea a ieşit astăzi din închisoare. Din punct de vedere al PSD, partidul e reglementat de un statut care astăzi, în conformitate cu felul în care domnul Dragnea este într-o liberare condiţionată, nu poate fi membru PSD. Aşa spune statutul formaţiunii. Cred că ar trebui întrebat, în primul rând, domnul Dragnea dacă şi-ar dori sau nu. Din ceea ce am văzut în spaţiul public, din ceea ce a apărut din partea celor apropiaţi de domnia sa, nu a reieşit o astfel de situaţie că ar dori să revină în PSD, într-un timp foarte scurt”, a afirmat Ştefan Radu Oprea, joi la Digi 24.

Cristian Tudor Popescu, reacţie după eliberarea lui Dragnea din închisoare: PSD nu-l așteaptă ca pe un salvator, n-are unde să se ducă
În opinia acestuia, Liviu Dragnea se va ocupa de problemele de sănătate pe care le are şi dacă va dori să exprime o părere sau să discute, atunci acest lucru ţine doar de voinţa sa.

„Ştiu, din ce am văzut, că are probleme mari de sănătate şi cred că dumnealui îşi va vedea de aceste probleme chiar foarte repede. Dacă va dori să discute, va fi opinia domniei sale şi va fi poziţia sa. Dacă nu va dori, cred că are acest drept de a putea alege acum, după ce s-a sfârşit această condamnare cu privire la ceea ce vrea să facă”, a completat Ştefan Radu Oprea.

Vasile Dîncu: Mă bucur pentru Liviu Dragnea şi pentru familia lui. Nu cred că e o prioritate pentru el să facă politică

Vasile Dîncu a afirmat că nu crede că este o prioritate pentru Liviu Dragnea să facă politică. „Alţii poate mai visează la revenirea lui şi cred că este normal acest lucru, dar în politică este nevoie de două voinţe pentru a face politica adevărată – e dorinţa individuală de a face ceva şi e dorinţa electoratului de a te urma. Nu şi-a exprimat încă voinţa de a face politică, dar dincolo de acestea, eu cred că oricine are dreptul la reabilitare”, a mai spus acesta.

„Mă bucur pentru Liviu Dragnea şi pentru familia lui. Sper că s-a încheiat pentru el acest calvar. Sper să îşi poată reîncepe viaţa normală. Ştiu bine, pentru că am fost prieten cu el, că aspira tot timpul la revenirea la normalitate. Înţeleg că are şi probleme de sănătate. Sper să îşi revină foarte repede şi apoi va alege singur drumul pe care îl va urma. Deocamdată cred că are dreptul la linişte şi la respectul vieţii private”, a afirmat Vasile Dîncu, joi la Digi 24.

Întrebat dacă se va întâlni cu Liviu Dragnea, Dîncu a răspuns: „Nu m-am întâlnit cu Liviu Dragnea în această perioadă. Declaraţiile lui eu le-am înţeles mai bine decât au vrut să le pună unii reporteri din undă. Există sigur întrebarea aceasta – dacă va mai face politică. Eu nu cred că, în acest moment, asta este o prioritate pentru el. E adevărat el a promovat mulţi oameni în politică. Mulţi l-au părăsit foarte repede, garda lui pretoriană. Alţii poate mai visează la revenirea lui şi cred că este normal acest lucru, dar în politică este nevoie de două voinţe pentru a face politica adevărată – e dorinţa individuală de a face ceva şi e dorinţa electoratului de a te urma. Nu şi-a exprimat încă voinţa de a face politică, dar dincolo de acestea, eu cred că oricine are dreptul la reabilitare. Dacă justiţia a stabilit că un om şi-a ispăşit pedeapsa şi va trece şi o perioadă în care se reabilitează, fiind lipsit de drepturi civile, eu nu cred că noi suntem deasupra justiţiei şi să stabilim altceva”.
Chestionat despre o modificare a statului PSD pentru a îi permite lui Liviu Dragnea să revină ca membru de partid, Vasile Dîncu a replicat: „Nu cred că trebuie modificat statutul pentru asta. E adevărat, statutul spune că dacă a fost condamnat şi nu este reabilitat, odată cu reabilitarea unui om când devine liber, atunci nu cred că mai există nici în statutul nostru această chestiune. O să studiem statutul. Nu cred că trebuie schimbat statutul pentru asta pentru că prima dată trebuie să vedem ce îşi doreşte Liviu Dragnea. Şi eu, aşa cum îl cunosc după ani de zile, eu cred că îşi doreşte multă linişte acum. Nu cred că va sări repede în barca politicii. Cred că se bucură de linişte şi familie şi după aceea va vedea el ce va face”.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Zeljko Kopic nu-i răspunde la telefon lui Giovanni Becali după plecarea de la Dinamo: ”E în tratative cu cineva care i-a găsit echipă”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 9 iunie. Benzina și motorina s-au ieftinit în marile orașe din România. Cât plătesc șoferii la pompă
Playtech.ro
Încep înscrierile la Școala de Vară 2026 în Sectorul 6. Cine poate participa și cât trebuie să plătească părinții
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Dinamo l-a dat afară, dar poate ajunge lângă Kopic la noua echipă: ”Își caută casă”
MediaFlux
PAPARAZZI Neli Lucescu, tratată cu mare grijă de familie! Gest incredibil făcut de Luis Escobedo, soțul lui Marilu Lucescu FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți