Liviu Pop: Luni dimineaţă manualele de clasa a 5-a vor fi în şcoli. Editurile care nu au respectat contractele vor fi sancţionate

Ministrul Educaţiei Naţionale a declarat sâmbătă la Iaşi că manualele pentru clasa a 5-a vor fi pe bănci luni dimineaţă. Liviu Pop a explicat că termenul de livrare către ISJ-uri a fost vineri şi că în acest sfârşit de săptămână se lucrează la distribuirea lor în unităţile şcolare.
Filip Stan
18 nov. 2017, 13:15
Liviu Pop: Luni dimineaţă manualele de clasa a 5-a vor fi în şcoli. Editurile care nu au respectat contractele vor fi sancţionate

„În 17 noiembrie era termenul de livrare către Inspectoratele Şcolare, toate inspectoratele lucrează alături de colegii noştri directori sâmbătă şi duminică în aşa fel încât luni să avem toate manualele la care s-au câştigat licitaţiile, după cum bine ştiţi nu la toate s-au depus în luna martie ofertă pentru editarea de manual şcolar”, a declarat Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei a explicat că o situaţie clară, la nivel naţional, va fi făcută luni în jurul prânzului şi că editurile care nu au respectat contractele vor fi sancţionate. „Luni la ora 12. 00 vom avea un eventual clar la nivel national, iar acele edituri, dacă vor fi, eu sper să nu fie, care nu au livrat manualele vor fi sancţionate în conformitate cu contractul, 0.5% pe zi de întârziere, din valoarea contractului” , a declarat ministrul.

În ceea ce priveşte manualul unic, Liviu Pop afirmă că nu s-a răzgândit, precizând că pe lângă manualul de bază vor exista şi auxiliare, dar că acestea vor trebui avizate de către Inspectoratul Şcolar sau de către Casa Corpului Didactic.

„Nu m-am răzgândit şi nu o să mă răzgândesc niciodată cu lucurile bune pe care le-am pus în programul de guvernare. Manualul de bază aşa cum am spus va fi pentru fiecare program şcolară. Pe lângă manualul de bază oricine poate să facă manuale auxiliare, manuale alternative sau cum vreţi să le numiţi, important este ca toate acestea să fie avizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Ştiu că există foarte multe entităţi care îşi doresc să doneze anumite auxiliare, anumite materiale, mijloace. Toate acestea trebuie avizate de MEN. Adică în unităţile şcolare din România, cum de altfel avem şi aici, tot ceea ce intră şi se foloseşte în actul de predare ar trebui să fie avizat de MEN, unele prin Inspectoratele Şcolare, altele prin intermediul Casei Corpului Didactic, dar e foarte important calitatea să fie verificată, ceea ce nu s-a făcut în România în ultimii 5 ani” , a mai spus Liviu Pop.

Citeşte şi Schimbări majore în Legea Educaţiei, se vrea învăţământ obligatoriu de 15 clase

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT