VIDEO Livratorul din Sri Lanka, agresat și scuipat de o tânără de 24 de ani, și-a retras plângerea: „Au plâns pentru mine”. Amenda primită de tinerii care l-au șicanat și filmat

Tânăra care a înjurat și scuipat un curier din Sri Lanka pe o stradă din Popești-Leordeni, lângă București, și prietenul acesteia au fost amendați cu 1000 de lei fiecare, iar victima și-a retras plângerea. Scenele șocante au fost filmate chiar de curier.
Filip Stan
03 nov. 2025, 19:53
VIDEO Livratorul din Sri Lanka, agresat și scuipat de o tânără de 24 de ani, și-a retras plângerea: „Au plâns pentru mine”. Amenda primită de tinerii care l-au șicanat și filmat

În imagini se vede o tânără de 23 de ani care îl amenință, îl lovește cu un fir de încărcător, îl scuipă și îl înjură pe curierul străin. Femeia nu este singură, ci însoțită de un adolescent de 17 ani, care îl ceartă pe livrator și îi spune să oprească filmarea. Scandalul a pornit de la o șicanare în trafic. Livratorul din Sri Lanka a susținut că tânăra, aflată la volan, i-ar fi tăiat fața, el a ridicat o mână pentru a-i atrage atenția, gest care a enervat-o la culme pe șoferiță.

Livratorul din Sri Lanka, înjurat și lovit în Popești-Leordeni de doi tineri, a făcut un gest surprinzător față de agresorii săi. Acesta a decis să își retragă plângerea penală pe care o făcuse la Poliția Ilfov, motivând că nu dorește să facă rău nimănui.

„Am retras această plângere deoarece aceşti oameni au plâns pentru mine, şi-au cerut scuze şi au spus că e o greseală. În special pentru că ei sunt tineri. Nu am vrut niciodată să rănesc pe cineva. Chiar îmi place această ţară pentru că mulţi oameni sunt buni”, a spus livratorul.

Vezi și Încă un livrator asiatic a fost agresat în plină stradă de doi tineri. Scene șocante au avut loc lângă București

Amintim că un tânăr de 24 de ani din Sri Lanka, aflat pe scuter, a fost șicanat în trafic sâmbătă, 1 noiembrie, la Popești-Leordeni, județul Ilfov, apoi înjurat, scuipat și lovit de o tânără, în timp ce un băiat de 17 ani privea scena de aproape. Străinul a făcut plângere la Poliție pe 2 noiembrie, dar și-a retras-o apoi.

„Te bat cu firul de la încărcător. Ești prost?”

În filmare se observă cum fata se răstește la livratorul de mâncare, îl amenință, îl înjură și apoi îl și lovește, în timp ce un alt băiat asistă la scenă.

„Mă, tu îmi arăți mie… (n.r. – semn obscen)? Și dacă suni Poliția, ce? Eu te bat! Eu te bat! Dă-te în p..a mea! Dă-te în p..a mea! Te bat cu firul de la încărcător. Ești prost? Sună la Poliție, hai!”, l-a amenințat tânăra, care l-a și scuipat. Curierul din Sri Lanka, în vârstă de 24 de ani, nu a ripostat.

„În jurul orei 12.45, polițiști din cadrul Poliției Orașului Popești-Leordeni au fost sesizați de către o persoană 24 de ani de cetățenie străină, cu privire la faptul că, în timp ce conducea un motociclu, pe o stradă din Popesti-Leordeni, în urma unei șincanări în trafic cu un autoturism, două persoane ar fi coborât și l-ar fi agresat fizic, ulterior adresându-i injurii persoanei în cauză.

Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că, în cursul zilei de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 15.45, în urma unei șicanări în trafic între tânărul de 24 de ani și două persoane, ar fi avut loc un conflict verbal, cele două persoane adresându-i expresii jignitoare, ulterior agresându-l fizic cu un obiect în zona pieptului”, au precizat polițiștii din Ilfov.

La sfârșitul verii, un alt livrator asiatic a fost agresat în România. Pe 27 august 2025, un curier nepalez din București a trecut prin clipe de groază, după ce un tânăr s-a apropiat de el, a pornit filmarea și l-a lovit cu pumnul în față fără motiv. Năucit, asiaticul l-a întrebat ce are cu el, iar agresorul i-a dat un răspuns halucinant: „Ești un invadator”.

Citește și Oana Roman, țepuită de o cunoscută firmă de curierat: „Am plătit acei teniși dublu și ceva. O bătaie de joc!”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Octavian Popescu a râs de lista de jucători convocați de Gică Hagi din SuperLiga! Ce a putut să posteze pe Instagram
Capital.ro
UE pregătește reguli noi la ITP și controalele tehnice în trafic: Aceste măsuri sunt importante pentru România
Playtech.ro
Telefoanele interzise în școli, chiar și în pauzele dintre ore. Excepția când vor putea fi folosite de către elevi și cu ce scop
Adevarul
Drumurile care au rezistat aproape două milenii. Cum arată șoselele de piatră construite de romani în Dacia
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Gigi Becali a cerut ”rezolvarea” lui Ilie Bolojan și a fost criticat dur: ”Dacă te bagi în cocină, te mănâncă porcii”
MediaFlux
Cadavrul celei de-a doua românce dispărute după prăbușirea blocului din Germania a fost găsit
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi