Locomotiva unui tren cu 100 de pasageri a luat foc

Locomotiva trenului Regio 4544, Târgu Mureş – Deda, care se deplasa între localităţile Gorneşti şi Periş, din judţeul Mureş, şi în care se aflau circa 100 de pasageri a luat foc, duminică, în mers. Nicio persoană nu a fost rănită.
Romania TV
29 oct. 2017, 11:48
Locomotiva unui tren cu 100 de pasageri a luat foc

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că incendiul la locomotivă a fost cauzat de o defecţiune tehnică.

„Personalul feroviar a acţionat prompt, intervenind pentru decuplarea locomotivei de vagoanele în care se aflau aproximativ 100 de pasageri. Aceştia nu s-au aflat în pericol. Pasagerii îşi continuă călătoria în condiţii de siguranţă. Linia a fost degajată şi trenul a fost tractat de o altă locomotivă”, a spus Alina Predescu.

Potrivit sursei citate, conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, a fost avizat serviciul 112, iar echipele de intervenţii au venit la faţa locului.

Trenul a ajuns la destinație cu o întârziere de 113 minute.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De cât timp nu a mai avut România atacant din top 5 campionate. Ultimul a ajuns la 30 de ani și nu a mai jucat din mai
Capital.ro
Avertisment pentru românii care au repartitoare de căldură. Ce s-ar ascunde în calculul facturilor
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România