Locuri suplimentare în grădinițele de vară și creșele din sectorul 3. Negoiță: Avem aprobate 3.000 de locuri. Putem suplimenta până la 10.000

Înscrierile la creşele şi grădiniţele din sectorul 3 se fac online începând de luni, a anunţat primarul Robert Negoiţă, în contextul în care la unele unităţi de învăţământ s-au înregistrat săptămâna trecută cozi ale părinţilor pentru înscrierea în proiectul "Grădiniţa de vară".
Alina Costache
26 iun. 2023, 15:23
Locuri suplimentare în grădinițele de vară și creșele din sectorul 3. Negoiță: Avem aprobate 3.000 de locuri. Putem suplimenta până la 10.000

Numărul locurilor pentru programul de vară al grădiniţelor şi creşelor în Sectorul 3 a fost suplimentat până la 3.000, dar în caz de cerere se poate crește capacitatea până la 10.000 de locuri, a anunțat primarul Sectorului 3 Robert Negoiță.

Citește și: Lista grădinițelor deschise în această vară în București

 

Primarul Negoiţă: Înscrierile la creşele şi grădiniţele din sectorul 3 se fac online, începând de luni

Negoiță a vorbit și despre cozile de săptămâna trecută, cu părinţi care au stat chiar şi noaptea la rând pentru înscrierea copiilor la grădinițe de vară, deoarece autoritatea locală nu a fost lăsată să se implice şi că de luni, de la ora 13,00, platforma online a Primăriei Sectorului 3, care există de peste şapte ani, va fi funcțională pentru înscriere.

„Îi mulţumesc doamnei ministru că este de acord că (…) suntem într-o ţară europeană, în anul 2023, şi că este inadmisibil să pui oamenii pe drumuri cu dosar cu şină să se prezinte să stea noaptea la rând şi că sunt de acord să fie folosită platforma primăriei, care funcţionează de mai bine de şapte ani. Mulţumesc consilierilor, tuturor celor care au votat să suplimentăm capacitatea până la 3.000 de locuri, astăzi, în sectorul 3. Am zis că până la 3.000 de locuri, pentru că semnalele noastre sunt că nu este nevoie de mai mult, dar cu menţiunea că, în momentul în care au fost completate cele 3.000 de locuri, noi vedem din platforma online, dacă este nevoie să suplimentăm, o suplimentăm până la cât este nevoie. Sectorul 3 are capacitatea de peste 10.000 de locuri în creşele şi grădiniţele din sectorul 3. Nimeni în această ţară nu se poate lăuda cu astfel de capacitate”, a spus Robert Negoiţă.

El a menţionat că vor fi deschise câte creşe şi grădiniţe este nevoie pentru a satisface orice solicitare din partea oricărui cetăţean, chiar şi din afara sectorului 3.

„Cei care vor să se reloce către grădiniţe care acum s-au deschis sau se vor deschide în continuare, adică cei care s-au înscris şi au fost admişi la anumite unităţi de învăţământ, pentru că nu erau deschise unităţile pe care le-ar fi preferat, se pot reloca şi prima opţiune este că cei care sunt înscrişi într-o anumită unitate de învăţământ să aibă prioritate la înscriere, că aşa este normal”, a explicat primarul Sectorului 3.

Potrivit edilului Negoiţă, cadrele didactice vor primi un bonus din partea Primăriei Sectorului 3 de 250 de lei pe zi.

„În acest moment avem aprobate 3.000 de locuri. Noi putem suplimenta până la 10.000 de locuri, că atât avem capacitate, pe celelalte le vom relaţiona cu Inspectoratul, îi vom informa, pentru că marea schimbare şi marele avantaj a intervenit săptămâna trecută, când am aflat şi noi din presă că primăria se poate implica în treaba asta. Până săptămâna trecută noi ştiam că nu avem voie să ne implicăm în treaba asta, că nu este o chestie care să ţină de Primărie, că doar Inspectoratul şi Ministerul poate”, a mai adăugat Robert Negoiţă.

Bugetul pentru cheltuielile cu resursele umane care derulează proiectul „Grădiniţa de vară” a fost suplimentat de la peste 7 milioane de lei la aproape 16,8 de milioane de lei, potrivit unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Sector 3, în şedinţa de vineri.

Fondurile vor acoperi cheltuielile cu resursele umane implicate în proiect în iulie şi august pentru un număr estimat de 1.000 de antepreşcolari lunar şi 2.000 de preşcolari lunar, prevede actul normativ.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet