Loteria Română, în mijlocul unui nou scandal. Curtea de Conturi: „În timpul pandemiei, şefii Loteriei au încasat ilegal zeci de mii de lei”

Raportul rezultat în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi la Loteria Română a concluzionat că 14 angajați au primit ilegal salariul.

20 iun. 2022, 10:49

Loteria Română este locul unde şefii au noroc garantat, iar potul este întotdeuna câştigat, fără să fie vorba de vreun report. Ultimul jaf este dezvăluit de Curtea de Conturi. Conform Fanatik.ro, la sfârșitul lunii, Sindicatul Liber ”Loto”, prin intermediul președintelui Călin Orlando Cociș, a transmis o adresă-avertisment ministrului Economiei, Florin Spătaru, în care acestuia îi sunt aduse la cunoștință o serie de abateri nemaîntâlnite, petrecute în anul 2020 și parțial în 2021, pe vremea când compania era condusă de liberalul Sebastian Moga.

Cociș subliniază că mare parte din cazurile de fraudă semnalate au fost verificate de către instituțiile abilitate, concluziile fiind extrem de dure.

Liderii sindicali sunt de părere că măsurile de corectare ce se impun sunt tărăgănate în mod intenționat de actuala conducere a Loteriei, în frunte cu Directorul General Bogdan Pătru, fiindcă ”actualul Director general este consiliat și/sau sprijinit de persoane care au făcut parte din echipa care a comis nereguli și/sau au adus prejudicii Loteriei”.

Călin Orlando Cociș, liderul SLL, dezvăluie că amplul control al Curții de Conturi din toamna lui 2021 a identificat o serie de nereguli și prejudicii aduse chiar de către persoane ce dețin în prezent funcții importante de conducere, unele cheie, în cadrul instituției.

Loteria Română: şomaj pentru angajaţii simpli, ore suplimentare pontate pentru conducere

”Una dintre neregulile constatate a fost cea legată de plata ilegală de ore suplimentare în anul 2020. Este de reținut faptul că, în anul 2020, din cauza restricțiilor impuse de Guvern pentru combaterea pandemiei, rețeaua de vânzare a Loteriei Române a avut suspendată activitatea cca 7 luni, perioadă în care cca 2.000 de salariați s-au aflat în șomaj tehnic, remunerați fiind cu 75% din salariul de bază. În aceeași perioadă, persoane din conducerea companiei au beneficiat, pe lângă salariul integral și sporurile permanente, și de plata unor ore suplimentare cu sume foarte mari. Din informațiile pe care le avem, aceasta practică este menținută și în prezent”, arată șeful Sindicatului Liber Loto.

Gafe uluitoare la Loteria Română. A anunţat în acelaşi timp două reporturi la jocul 6 din 49
Cociș cere imperios ministrului Economiei ca respectivii șefi de departamente să fie îndepărtați din cadrul companiei, fiindcă nu mai au nicio autoritate morală de a reprezenta o instituție credibilă precum Loteria Română.

LOTERIA ROMÂNĂ: 1033 de ore suplimentare în plină pandemie! 91.912 lei, achitați ilegal către “greii” Loteriei. Iată “lista neagră”

Fanatik  a intrat în posesia unor fragmente din Raportul Curții de Conturi pentru anul 2020 (vezi facsimil), iar concluziile sunt uimitoare. “Din verificările efectuate s-a constatat faptul că un număr de 14 salariați au fost pontați și plătiți pentru muncă suplimentară peste limita stabilită, potrivit prevederilor articolelor 114 și 115 din Legea nr 53/2003, respectiv peste limita de 48 de ore pe săptămână, fără documente justificative și fără să se asigure, conform legii, perioada de repaus de 24 de ore după o durată a timpului de muncă de 12 ore pe zi.

Raportul rezultat în urma controlului la Loteria Română a concluzionat că 14 angajați au primit ilegal salariul
S-a reținut că suma de 91.912 lei (aproximativ 20.000 de euro) a fost plătită pentru efectuarea a 1033 de ore suplimentare în perioada pandemiei, pentru cei 14 salariați precizați în tabelul 1 de mai sus, ore efectuate/plătite peste limita legală de 48 de ore pe săptămână.

Pentru un salariat – domnul Râmniceanu Vicențiu, CNLR a efectuat plata a 44 de ore suplimentare, fără ca acest lucru să fie susținut de documente justificative”, se menționează în raportul final al Curții de Conturi. Atenție, raport contestat de Loteria Națională la începutul acestui an, dar întors înapoi de Curtea de Conturi cu verdict final: control corect la centimă, returnați banii necuveniți!

Șocant: șefii din Loterie nu vor să dea banii înapoi. Instituția, presată să-și dea în judecată propriii angajați!

Simona Avram, șef Serviciu Buget și Salarizare, ar fi încasat necuvenit ore suplimentare în valoare de 21.670 lei, conform Raportului Curții de Conturi.

Vicențiu Râmniceanu, fost șef Serviciu Resurse Umane, actual Consilier, ar fi luat suma de 12.653 lei peste limita legală, conform Raportului Curții de Conturi.

Nicolae Bădiță Dragoș, Director Marketing, ar fi încasat necuvenit suma de 9.451 lei, pentru orele plătite peste limita legală, conform Raportului Curții de Conturi.

Sporea Dănuț, Director Economic, a avut… spor la 10.580 de lei!

Șefii primeau acești bani suplimentari, în condițiile în care, fiind pandemie și haos, salariații simpli fuseseră obligat trimiși în șomaj tehnic. Pentru toate sumele de mai sus, Curtea de Conturi a ordonat ca banii să fie recuperați de urgență!

Loteria Română încearcă săă recupereze în instanță salariile care ar fi fost plătite ilegal, conform raportului Curții de Conturi
Și acum intervine dezvăluirea șocantă! O parte dintre “grei” au refuzat pur și simplu să returneze sumele necuvenite, conducerea Loteriei Române fiind obligată, mai degrabă presată, să-i acționeze în judecată! Este, spre exemplu, cazul doamnei Avram Simona (vezi facsimil), nimeni alta decât șefa Serviciului Buget și Salarizare, care a dus acasă cea mai importantă sumă reclamată de Curtea de Conturi: 21.670 lei. Situația a devenit de-a dreptul hilară când Fanatik.ro a aflat că, în ciuda atitudinii tupeiste, Simona Avram ocupă bine-mersi și astăzi aceeași funcție importantă, deoarece Directorului General Pătru i-ar fi frică să se atingă de ea! Mai pe românește, este ca și cum Loteria Română ține lupul… paznic la oi, Simona Avram fiind șefa Serviciului Buget și Salarizare! De altfel, conform informațiilor insider din Loteria Română, toți cei găsiți în culpă au “spate” puternic din punct de vedere politic.

În ciuda scandalului, Directorul General Bogdan Pătru a aprobat iarăși ore suplimentare pe motiv de… Facebook
Fanatik.ro a aflat, mergând pe firul investigației, că sfidarea continuă fără jenă la Loteria Română, în condițiile în care Curtea de Conturi este din nou în control la această instituție strategică a țării, fiind vizată activitatea din anul 2021.

Conducerea Loteriei Române a aprobat ore suplimentare și în martie 2022

Concret, Directorul General Bogdan Laurențiu Pătru a aprobat din nou, în martie 2022, ore suplimentare discutabile (vezi facsimil) pentru 4 salariați, conform informațiilor Fanatik. Motivația lucrării pentru care a fost reținut timpul suplimentar este comică: difuzare live, trageri Loto pe pagina de Facebook Loto plus postări omologări rezultate, Facebook. În condițiile în care respectivii angajați lucrează în serviciul Activități și Vânzări Online, adică Facebook-ul este practic treaba lor! Deci, șeful SLL Călin Orlando Cociș avea dreptate când reclama faptul că practicile la limita legii continuă fără frână la CN Loteria Română!

Loteria Națională, sub asediu: controale de la Curtea de Conturi și Corpul de Control al ministrului Economiei

Conform informațiilor de ultimă oră, Fanatik.ro a aflat că în acest moment, pe lângă controlul anual al Curții de Conturi, a desantat la Loterie și Corpul de Control de la Economie, trimis special chiar de ministrul Florin Spătaru.

Fanatik.ro va continua seria investigațiilor și dezvăluirilor grave de la Loteria Română, stat în stat pe teritoriul României. Se pune o singură întrebare realistă: cine are puterea să saboteze și să jefuiască într-un asemenea hal unul dintre cei mai mari contribuabili strategici la bugetul statului român? Fiindcă, în actualul ritm, ținând cont și de competiția acerbă din industrie, Loteria Națională va dispărea! Este o întrebare de alertă zero, care necesită imediat răspunsuri și măsuri din partea autorităților guvernamentale.

EXCLUSIVITATE! Cum a plătit contabilul mafiei ruseşti din România 1 milion de euro ca să fie numit omul lui de încredere director la Loteria Română! Amiran Dzanashvili, patron al casinoului Mariott şi condamnat pentru proxenetism, a tras sforile pentru o numire grea dintr-o instituţie mega bănoasă!

De altfel, Călin Orlando Cociș, liderul SLL, atenționează că situația angajaților companiei Loteria Română este una deosebit de gravă, în condițiile în care agențiile Loto și punctele de vânzare din întreaga țară au ajuns într-o stare deplorabilă, unele dintre acestea neavând nici măcar un grup sanitar. Acesta solicită alocarea de urgență a unor sume consistente pentru demararea modernizării agențiilor și eliberarea unor bugete de investiții eficiente și definite strategic, pe termen mediu și lung.

Un alt aspect semnalat de Sindicat este politica salarială din cadrul companiei. Călin Cociș susține că media câștigurilor lunare de 6.048 de lei/salariat, recunoscută în spațiul public, este una eronată, fiind influențată de lefurile uriașe ale personalului tehnic și administrativ din teritoriu.

”Marea parte a salariaților, circa 2.000 de persoane, au un câștig mediu lunar brut de 5.300 de lei, respectiv cu circa 20% mai mic decât salariul mediu brut pe economie”, avertizează Cociș.

Șeful sindicatului din Loteria Română: ”Compania, un reper pentru toți românii, se află pe marginea prăpastiei”
Sindicatul din Loterie solicită imperios rectificarea bugetului pe anul 2022, astfel încât cheltuiala cu personalul să fie majorată cu 25% față de valoarea prevăzută în prezent, respectiv cu suma de 46,990,72 mii lei.

”Constatăm cu îngrijorare că, în prezent, compania funcționează din inerție, fără a avea obiective clare și strategii pentru atingerea acestora.

În cele din urmă, considerăm că pentru atingerea obiectivelor companiei este necesară o echipă managerială competentă, care să elaboreze strategii clare în vederea modernizării și eficientizării acestei companii de top, aflată pe marginea prăpastiei”, se mai arată în mesajul disperat adresat ministrului Economiei, Florin Spătaru.

Compania Națională Loteria Română SA este o societate deținută în proporție de 100% de Statul Român și are în prezent circa 2.500 de angajați. În anul 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 670 de milioane lei (cea mai mică din 2005 până azi), cu un profit dezamăgitor de 23,4 milioane lei.