Lovitură grea pentru UNPR: Pandele candidează în Voluntari din partea USL

Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, intenţionează să candideze pentru un nou mandat din partea PSD. "Pot să vă confirm acest lucru", a declarat pentru RTV.NET preşedintele PSD Ilfov, deputatul Robert Negoiţă. Pandele este vicepreşedinte al UNPR şi era considerat unul din figurile proeminente ale partidului. În schimb, revenirea sa la PSD riscă să tulbure apele în organizaţie de Ilfov a acestui partid.
Adrian Ilie
24 apr. 2012, 13:10
Lovitură grea pentru UNPR: Pandele candidează în Voluntari din partea USL

„Având în vedere informaţiile vehiculate în aceste zile privind posibila candidatură a primarului Florentin Costel Pandele pe listele USL fac următoarele precizări: Excluderea din PSD a domnului Florentin Costel Pandele a fost o mare greşeală. Florentin Costel Pandele va rămâne în PSD şi va candida pentru un nou mandat la Voluntari sub sigla USL din partea Partidului Social Democrat”, a mai precizat Negoiţă., într-o declaraţie de presă, remisă Mediafax.

Deşi Negoiţă l-a anunţat pe Pandele drept candidat din partea PSD, social-democraţii din Voluntari nu vor să-l accepte din nou în rândurile lor. Preşedintele filialei, Mihai Barbu, îl acuză că Negoiţă a luat decizia fără să se consulte cu organizaţia judeţeană.

„Noi nu ştiam nimic. Nu s-a întrunit Comitetul Executiv al PSD Ilfov ca să ia o asemenea decizie”, a declarat Barbu pentru RTV.NET.

Mai mult, acesta nu este dispus să renunţe la candidatura la primărie invocând faptul că este deja înscris în cursa electorală drept candidat oficial al USL în Voluntari. Întrebat dacă va fi nevoit să nu mai candideze, Barbu a răspuns: „Asta doar instanţa o poate decide. Eu nu-mi retrag candidatura. M-am înscris primul drept candidatul USL„.

Despărţirea lui Florentin Pandele de PSD în anul 2010 a generat o serie de dispute. Primarul din Voluntari susţinea că are dovada scrisă a excluderii sale din formaţiunea social-democrată, ceea ce îi permitea menţinerea mandatului de primar.

De cealaltă parte, PSD susţinea că Pandele nu a fost exclus din partid şi că dacă trece la UNPR îşi pierde mandatul.

De altfel, în primăvara anului 2011, PSD Voluntari a sesizat Parchetul solicitând constatarea încetării de drept a mandatului de primar de Voluntari al lui Florentin Pandele, după ce Prefectura Ilfov răspunsese sesizării PSD că primarul are toate actele necesare pentru a-şi menţine mandatul.

În 18 iulie 2011, vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă declara că pregăteşte, prin avocaţi, o plângere penală împotriva primarului localităţii Voluntari, Florentin Pandele, pentru ultraj, după ce acesta ar fi primit ameninţări de la edil.

Negoiţă a afirmat atunci că Pandele l-ar fi ameninţat verbal, în timpul unei pauze publicitare dintr-o emisiune TV.

„M-a ameninţat că dacă mai fac activităţi politice în Voluntari îşi va pune derbedeii să mă bată. Aştept să am şi înregistrarea respectivă şi voi depune plângere penală pentru ameninţare şi ultraj”, a precizat el.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Ce adversari ar putea avea Craiova în UEFA Champions League. Traseu înfiorător pentru olteni
Capital.ro
Premiu pentru cuplurile de pensionari. Vârstnicii din România care pot încasa 500 de lei de la Primărie
Playtech.ro
Orașele din România unde populația scade cel mai rapid. Județele care pierd cei mai mulți locuitori de la un an la altul
Adevarul
Imagini revoltătoare de la nunta a doi adolescenți, plimbați pe stradă pe cabina unui TIR. „Am crezut ca sunt păpuși... Ce e asta, oameni buni?”
wowbiz.ro
Cum a reușit, de fapt, să supraviețuiască Alexandru două nopți în pădure. Tatăl micuțului dezvăluie detalii cutremurătoare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Tudorel Stoica a dat cărțile pe față: ”Valentin Ceaușescu a făcut Steaua '86! Fără protecția lui, s-ar fi ales praful. Ion Alecsandrescu nu a fost determinant”
MediaFlux
O mai ții minte pe Gina Felea, tânăra parodiată de Anca Dinicu în serialul „Băieți de oraș”? Cum arată și cu ce se ocupă astăzi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi