Lovitură pentru UBER. Consiliul General a interzis taximetria alternativă Uber, Taxify, Clever

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis, marţi, modificarea legii taximetriei, urmând ca, potrivit noilor reglementări, activitatea să se facă obligatoriu, printr-un dispecerat. Şoferii nu pot purta discuţii despre politică, religie şi sex.
Romania TV
19 dec. 2017, 13:11
Lovitură pentru UBER. Consiliul General a interzis taximetria alternativă Uber, Taxify, Clever

UPDATE Ordinea de zi a CGMB a fost suplimentată, pentru şedinţa de marţi, cu proiectul de modificare a legii taximetriei. Edilul Capitalei a anunţat că activitatea de taximetrie se va face, obligatoriu, printr-un dispecerat, iar şoferii nu pot purta discuţii despre politică, religie şi sex.

„Uber şi celelalte platforme asemănătoare trebuie să intre în legalitate acum. Trebuie să-şi facă dispecerat. În alte oraşe din Europa unde s-au impus astfel de reglementări, Uber a plecat”, a declarat pentru Vasile Ştefănescu, COTAR.

„Taximetriştii nu mai au voie să refuze curse sau să ceară bonusuri. Să nu fumeze şi să aibă o ţinută decentă. Să nu vorbească la telefon sau să nu asculte muzică tare. Să nu se angajeze, cu clienţii, în discuţii privind subiecte sensibile care ar putea să contravină principiilor, convingerilor clientului în religie, politică şi domeniul sexual (..) Se instituie obligativitate ca activitatea de taximetrie să se facă printr-un dispecerat”, a declarat primarul general al Capitalei la începutul şedinţei de consiliu.

Citeşte şi Uber îşi continuă activitatea în Bucureşti. Reacţia companiei după hotărârea Consiliului General

De asemenea, Gabriela Firea a precizat că toţi taximetriştii trebuie să ofere clienţilor posibilitatea de a plăti şi cu cardul.

„Gata. Au trecut proiectul prin care interzic uber/taxifly, star taxi, clever și alte servicii similare.

Noi, consilierii PNL vom ataca acestă hotărâre în contencios. PSD nu a pus proiectul în dezbatere, noi, non-pesediștii am aflat de acest proiect cu 30 de minute înainte de ședință.

Din punctul meu de vedere acest proiect este inoportun, li se refuză bucureștenilor dreptul de a se deplasa în condiții civilizate. Din punctul nostru de vedere a fost adoptat ilegal, îl vom ataca!

Cu PSD, totul e despre bani”, a scris consilierul liberal Ciprian Ciucu pe Facebook.

 

În Bucureşti şi-ar putea desfăşura activitatea de transport în regim taxi doar transportatorii autorizaţi care au servicii de dispecerat autorizate de municipalitate, iar nerespectarea obligaţiilor se sancţionează cu amendă între 4.500 şi 5.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre introdus suplimentar pe ordinea de zi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). 

„Cu toţii ne dorim ca cetăţenii din Bucureşti care apelează la taxi să poată merge în condiţii de siguranţă şi confort. Îi respectăm pe bucureşteni şi prin prisma hotărârii pe care o vom lua astăzi. Vom avea un proiect care va modifica şi va aduce îmbunătăţiri: va exista un set de reguli pe care eu le numesc europene care vor trebui respectate”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, la începutul şedinţei CGMB, potrivit news.ro.

Citeşte şi: Gabriela Firea le interzice taximetriştilor să vorbească la telefon şi să discute cu clienţii despre politică, religie şi sex

Serviciile de dispecerat vor fi obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea de transport în regim de taxi din Bucureşti şi nu se pot executa decât de dispecerii taxi autorizaţi de PMB.

De asemenea, şoferii vor mai fi obligaţi să aibă ţinută adecvată, pantaloni, cămaşă, sacou, să menţină maşina curată, să îi ajute pe clienţi la urcarea şi coborârea din autovehicul, dacă i se solicită şi să nu refuze transportul persoanei cu mobilitate redusă.

În cazul nerespectării obligaţiilor, amenda se ridică la 4.500 – 5.000 de lei.

„Întrucât ultima modificare a legii taximetriei nu a ţinut cont de situaţia existentă privind utilizarea în mod nelegal a unor variante tehnologice noi de preluare a comenzilor taxi (aplicaţii informatice, comenzi online) din partea clienţilor şi din partea unor persoane juridice neautorizate ca dispecerate taxi conform legii, iar această activitate a luat o amploare deosebită creând inclusiv o concurenţă neloială operatorilor dispeceri taxi autorizaţi, se impune modificarea în regim de urgenţă a actualului regulament local de taxi”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Primarul general a anunţat la începutul lunii decembrie intenţia de a modifica regulile de desfăşurare a transportului în regim de taxi în Capitală. Gabriela Firea afirma, după o întâlnire cu reprezentanţii taximetriştilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceştia reclamând, printre altele, „concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie”. Aceasta în condiţiile în care, în mai multe rânduri taximetriştii din Bucureşti, dar şi cei din alte oraşe, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de serviciul de transport UBER, la sfârşitul lunii noiembrie, în Capitală, zeci de taxiuri mergând în coloană prin zonele aglomerate ale oraşului, în semn de protest.

Uber a reacţionat atunci spunând că serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti. Uber mai spunea că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureştenilor cele mai bune servicii de transport.

DailyBusiness
Melania Trump și Putin comunică în legătură cu copiii afectați de război în Ucraina
Spynews
Mark Zuckerberg a anunțat schimbări importante pe Instagram! Toți utilizatorii sunt vizați
Fanatik.ro
Video. Scandal la baza FCSB! Mustață: “1000 mașini au invadat baza sâmbătă noaptea!” Poliția a intervenit
Capital.ro
Dan Voiculescu, dezvăluire despre foștii președinți ai României. Ce i-a cerut Traian Băsescu: A fost cel mai virulent
Playtech.ro
Cum să păstrezi căldura într-un apartament din bloc vechi fără să dai drumul la calorifer la maximum
Adevarul
Povestea cutremurătoare a celui mai trist geniu al României. Era considerat un al doilea Eminescu și a trăit calvarul sărăciei și al nedreptății
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
A renunțat la meserie pentru a face avere din imaginile cu ea: „Am câștigat în 24 de ore mai mult decât în toată cariera”
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a înregistrat
Cancan.ro
Cauza morții Marinelei Chelaru. Actrița nu a mai respectat sfatul medicilor și a comis două greșeli fatale
iamsport.ro
Jucătorul care ar putea ”dinamita” vestiarul naționalei României: ”E un tip foarte arogant! Nu îl luam, nu merită să fie titular”
MediaFlux
Zonele din România cu cele mai mari salarii
stirilekanald.ro
Emil Gânj a ieșit din locul în care s-a ascuns. Unde i-au găsit polițiștii urmele
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025