Lucian Bode, anunţul care prevesteşte valul 4: „Masca va rămâne obligatorie şi după 1 august”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Cernavodă, că purtarea măştii la interior va rămâne o măsură obligatorie şi după 1 august, iar ca măsură de relaxare se intenţionează creşterea numărului participanţilor la evenimente private.
George Russo
26 iul. 2021, 16:38
Lucian Bode, anunţul care prevesteşte valul 4:

Lucian Bode a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Cernavodă, că structurile MAI verirică în continuare dacă se respectă portul măştii de protecţie, iar în caz contrar sunt date amenzi.

„Portul măştii la interior este o măsură obligatorie. O să vă dăm o informaţie legată de măsurile pe care le vom lua începând cu 1 august: masca va rămâne obligatorie şi după 1 august. Structurile noastre aplică în continuare, în fiecare zi, sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară. Transmit şi pe această cale un mesaj cât se poate de clar către populaţie: vă rog să respectaţi în continuare măsurile de protecţie sanitară. Ne uităm cu îngrijorare la ce se întâmplă în alte state din Europa, ne uităm la măsurile pe care ei le-au luat. Noi suntem în etapa în care am relaxat parte din măsuri gradual, aşa cum le-am şi introdus”, a declarat Bode.

Ministrul Afacerilor Interne a precizat că se ia în calcul ca, începând tot cu 1 august, să fie permisă creşterea numărului participanţilor la evenimente private.

Lucian Bode: „De la 1 august vor exista relaxări, nu restricţii”

„Intenţionăm ca, de la 1 august, să venim cu o completare, nu cu măsuri de completare neapărat noi, ci o creştere a numărului de participanţi la evenimente private, dar tot o relaxare în sensul bun al cuvântului poate fi catalogată şi această măsură. Vom lua aceste măsuri aşa cum ne-am angajat, dar angajamentul acesta al nostru, al structurilor statului, trebuie să aibă un partener, cetăţenii, şi cetăţenii trebuie să respecte măsurile de protecţie sanitară. Cel mai important element din acest parteneriat este vaccinarea. Nu există altă soluţie decât o campanie de vaccinare care să continue cu succes, astfel încât să nu fim nevoiţi, Doamne fereşte, să revenim, aşa cum alte state au revenit la măsuri de restricţii”, a mai menţionat ministrul Lucian Bode, potrivit Agerpres.

Premierul Florin Cîţu declarase marţi, 20 iulie, că de la 1 august vor fi noi relaxări legate de pandemie, care vizează în special evenimentele care au loc în aer liber, dar nu se va renunţa la purtarea măştii de protecţie în spaţii închise.

Întrebat dacă vor exista noi restricţii sau relaxări de la 1 august, premierul a spus: „Relaxări, nu restricţii”.

„Nu scăpăm de mască în interior, deocamdată. Sunt relaxări mai mult de evenimente în aer liber. Dar ora nu se schimbă, tot ora 2,00 noaptea va rămâne. Nu sunt foarte multe relaxări. Aşa cum arată acum situaţia, mergem pe ce avem, în afară de câteva lucruri pe evenimente. Eu zic că suntem într-o situaţie foarte bună”, a declarat Florin Cîţu săptămâna trecută.

Citeşte şi: Președintele PNL București Ciprian Ciucu trage semnalul de alarmă: Coaliția scârțâie în București. Relația lui Nicușor Dan cu PNL trebuie normalizată

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România