Lucian Bode, despre rezultatul controalelor după protestul AUR de la Parlament. „Nu va mai dura mult”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, consideră că este nevoie de un sistem performant de monitorizare a gradului din jurul Parlamentului ori să fie luată în calcul dărâmarea acestuia, atrăgând atenţia că doar clădirea constituie un obiectiv de securitate.
Filip Stan
12 ian. 2022, 16:16
Lucian Bode, despre rezultatul controalelor după protestul AUR de la Parlament.

Lucian Bode a fost întrebat, la finalul şedinţei de Guvern, dacă există concluzii cu privire la modul în care s-au organizat jandarmii în timpul protestului de la Palatul Parlamentului din luna decembrie. Ministrul de Interne a afirmat că verificarea efectuată de Corpul de control nu va mai dura „foarte mult”.

În schimb, Bode a afirmat că anticipează „cel puţin o măsură” în urma acestor verificări.

„Cel puţin o măsură o anticipez, şi anume aceea de a avea discuţii cât se poate de serioase cu beneficiarul, cu Parlamentul, cu privire la modul în care organizăm paza acestui obiectiv. Noi avem şapte puncte de acces păzite de jandarmi. Doar acele puncte de acces sunt păzite de jandarmi, nu gardul dintre puncte. În consecinţă, dacă un beţiv ca şi cel din Irlanda sare gardul printre cele două puncte – acum, iertaţi-mă – trebuie să vedem ce sistem de monitorizare avem acolo şi dacă este unul performant sau nu şi înţeleg că şi beneficiarii îşi fac propria evaluare şi vor lua o astfel de decizie, de a investi într-un sistem de monitorizare performant”, a spus ministrul Lucian Bode, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Bode, după ce sindicatele au acuzat că poliţiştii nu au pregătirea necesară să verifice măştile purtate de români: 99.9% dintre poliţişti au dat amenzi. Măştile neconforme sunt cele textile sau de plastic

Lucian Bode ia în calcul dărâmarea gardurilor Parlamentului. „Să facem zonă de promenadă între gard şi clădirea Parlamentului”

Pe de altă parte, Bode a adus în discuţie varianta dărâmării gardurilor, amintind că doar clădirea care găzduieşte Parlamentul constituie un obiectiv de securitate.

„De ce nu, putem să şi revenim la o iniţiativă mai veche a unui fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, care spunea să dărâmăm acele garduri şi să facem zonă de promenadă între gard şi clădirea Parlamentului. Practic, vorbim de obiectiv de securitate clădirea Parlamentului, nu de curtea interioară. Rămâne să discutăm şi cu beneficiarul aceste aspecte, care ţin de modul în care păzim noi cele şapte puncte de intrare în curtea Parlamentului”, a spus ministrul.

Cât despre controlul efectuat în urma protestului din decembrie, Bode a explicat că este în curs de desfăşurare o verificare a Corpului de control.

„Acolo avem două acţiuni. O acţiune a Corpului de Control al ministrului, care este în desfăşurare. Atunci când am stabilit ordinul de control împreună cu şeful Corpului de control, am identificat 22 de puncte pe care echipa de control urmează să le verifice. Este în desfăşurare acest control. De asemenea, avem deschis un dosar penal in rem. Parchetul militar a deschis un dosar penal in rem cu privire la anumite activităţi posibil neconforme ale jandarmilor în data de 21 decembrie. Sigur, noi punem la dispoziţie materiale Parchetului. De asemenea, structurile Jandarmeriei pun la dispoziţia Corpului de control materiale. Sunt audiaţi şi la final vom prezenta concluziile”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.

Citeşte şi: Primele brăţări electronice pentru infractori ar putea ajunge în România în a doua jumătate a lui 2022. Lucian Bode: „Estimăm că în luna octombrie”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT