Lucian Şova: Am primit asigurări că lotul patru al Autostrăzii Lugoj-Deva va putea fi dat în circulaţie în luna octombrie

Lucian Şova, ministrul Transporturilor, s-a aflat, miercuri, pe lotul al treilea al Autostrăzii Lugoj - Deva, iar la finalul vizitei a declarat că a primit asigurări de la constructorul lotului 4 că acesta va fi finalizat în luna octombrie a acestui an.
Romania TV
02 mai 2018, 16:33
Lucian Şova: Am primit asigurări că lotul patru al Autostrăzii Lugoj-Deva va putea fi dat în circulaţie în luna octombrie

După ce în data de 17 aprilie, ministrul Transporturilor Lucian Şova a mers să vadă stadiul lucrărilor pe loturile 3 şi 4, miercuri, acesta s-a întors pe tronsonul 3 al aceleiaşi autostrăzi, alături de ambasadorul Spaniei Ramiro Fernández Bachiller, dat fiind faptul că liderul asocierii care lucrează pe acest segment de şosea este spaniol.

Întoarcerea ministrului în şantier este motivată de faptul că la ultima vizită a fost nemulţumit de cum se mobilizau muncitorii, dar şi de calitatea lucrării.

„Am fost doar pe o autostradă, pe Lugoj – Deva, loturile 3 şi 4, acum două săptămâni. Acum am revenit pe lotul trei pentru că am descoperit grave disfuncţionalităţi în implementarea proiectului. Le-am descoperit încă de când mi-am început mandatul, pentru că existau o mulţime de documente la nivelul ministerului care arătau că antreprenorul lucrează de o manieră deficitară, am început lucrarea cu o firmă spaniolă care nu ne-a arătat capacitatea de a se mobiliza corespunzător, a existat şi o cerere din partea ambasadorului Spaniei la Bucureşti, privind interesele acestei companii. La o întâlnire pe care am avut-o la Ministerul Transporturilor i-am propus domnului ambasador să mai facem o vizită pe şantier, lucru pe care l-am făcut astăzi şi unde am observat începutul unor activităţi care ar trebui să ne apropie de dezideratul de a termina la timp acest proiect. Încă am rezerve cu privire la acest lucru, manifestăm maximul de atenţie şi de aceea mi-am şi dedicat cu prioritate o parte din timp prezenţei mele foarte aproape de acest proiect, cu suportul autorităţilor locale, atât din Timiş cât şi din Hunedoara, lucru care mă face să le mulţumesc”, a declarat pentru News.ro, Lucian Şova.

Ministrul a mai spus că Lotul 4 al autostrăzii Lugoj- Deva ar putea fi deschis în luna octombrie a acestui an, potrivit antreprenorului.

„Am premise încurajatoare, am primit asigurări de la antreprenorul de pe lotul 4 că înainte de sfârşitul anului acest lot va putea fi dat în circulaţie, a avansat chiar termenul de octombrie. Încă nu preiau şi eu optimismul său, dar apreciez că, aşa cum am văzut că stau lucrurile la vizita precedentă, îmi exprim încrederea că îşi va respecta angajamentele”, a mai precizat ministrul Transporturilor.

Pe cei 22,1 kilometri de autostradă de pe tronsonul 4, cunoscut şi drept „Autostrada Liliecilor”,aproximativ 700 de muncitorii, cu 300 de utilaje au muncit şi în minivacanţa de 1 mai. Segmentul este gata în proporţie de 76 la sută. Mai sunt de executat lucrări precum cele de la nodul Şoimus, lucrări de infrastructură, suprastructură, rampe de pasaj şi de finalizare a unor elemente de siguranţă a circulaţiei, potrivit reprezentantilor CNAIR.

Cei 21,1 kilometri de pe tronsonul patru al Autostrăzii Lugoj-Deva, între Şoimuş şi Ilia, sunt în lucru încă din anul 2014.

Cea mai cunoscută piedică în calea lucrărilor au reprezentat-o cei câţiva lilieci protejaţi din grota de la Şoimus, care în 2017 au fost mutaţi în Peştera Românesti din Timiş. Acestora însă li s-au adăugat şi alte probleme, cum ar fi relocarea mai multor stâlpi de înaltă tensiune aparţinând Transelectrica şi E-Distributie.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Incredibil! Meciul la care Christian Eriksen s-a prăbușit din nou pe gazon fusese ales special ca un omagiu pentru starul danez. S-a jucat lângă locuința lui, pentru ca familia să-l poată vedea
Capital.ro
Obligație la bloc 2026. Ai voie să renovezi apartamentul când vrei? Regulile pe care trebuie să le respecte toți proprietarii
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți