Lucian Şova: Loturile 3 şi 4 de pe autostrada Lugoj-Deva ar putea fi deschise în primăvara anului viitor

Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii A1 Lugoj - Deva ar putea fi deschise traficului rutier în primăvara anului viitor, a declarat joi, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, după o inspecţie pe care a efectuat-o pe şantierele celor două tronsoane de autostradă.
Romania TV
29 nov. 2018, 16:42
Lucian Şova: Loturile 3 şi 4 de pe autostrada Lugoj-Deva ar putea fi deschise în primăvara anului viitor

„Doar generalul iarnă a rămas duşmanul nostru în aceste timpuri, dar am speranţa că în primăvară timpuriu lucrările vor fi reluate. Sigur, şi în iarnă, atât cât timp cât se va mai putea din punct de vedere meteorologic, am asigurări de la constructor că vor susţine în continuare şantierele, astfel încât cele două loturi, repede, în primăvara anului viitor, să poată fi date în exploatare”, a spus ministrul Transporturilor.

El a mai spus că stadiul lucrărilor pe lotul 4 Ilia-Şoimuş este de peste 90%, apreciind faptul că pe acest tronson constructorul a mobilizat utilaje şi oameni pe timpul verii. De altfel, ministrul a stat de vorbă şi cu muncitorii care lucrau în zona nodului rutier de la Şoimuş cărora le-a spus că are încredere în faptul că pot arăta că în România se pot face lucrări grele şi la timp.

În ceea ce priveşte lotul 3, ministrul Transporturilor şi-a exprimat speranţa că antreprenorul şi-a rezolvat problemele şi că va reuşi să finalizeze o porţiune de câteva sute de metri astfel încât tronsonul să poate fi deschis în paralel cu lotul 4.

Ministrul Transporturilor a apreciat că activitatea de pe şantiere „a renăscut” în ultimele luni.

„Nu sunt festivist, dar trebuie să recunosc că activitatea pe şantiere, în ultimele luni, se vede că a renăscut. Eu cred că acest lucru este expresia eforturilor pe care le-am făcut atât noi, cei din minister, eliminând barierele pe care le-au întâmpinat înainte constructorii din cauza unor exproprieri, autorizaţii de construcţie sau alte lucruri asemănătoare, dar şi a ceea ce le-am spus de la început, că voi fi ‘nemilos’, adică foarte exigent cu privire la îndeplinirea obligaţiilor contractuale pe care le au”, a spus Şova.

În opinia ministrului Transporturilor, infrastructura de transport „trebuie privită cu respect”, iar primul semn în acest sens ţine de alocările bugetare.

„Infrastructura României de transport, atât feroviar, cât şi rutier trebuie privită cu respect şi primul semn cred că-l vor da Guvernul şi Parlamentul prin alocările bugetare pe care le vor face în luna decembrie. Sper să ne vedem la Comisia de transporturi atunci când voi susţine proiectul de buget – dacă vor fi lucruri care mă nemulţumesc le voi spune în mod deschis, nu le voi ascunde opiniei publice. Dar înainte de asta o spun atât doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, cât şi Ministerului de Finanţe, că nu trebuie să venim doar cu lozinci sau cu explicaţii de ce nu se face, trebuie să arătăm, noi, cei din minister, că avem proiecte, că avem licitaţii făcute, că avem autorizaţii de construcţie luate, iar datoria Guvernului este să finanţeze acolo unde trebuie să finanţeze”, a conchis ministrul Transporturilor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Se dau 30.000 de euro românilor care se mută în acest oraș
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet