Lucruri extrem de bizare pe care le fac oamenii în somn

Potrivit unui studiu, peste un sfert dintre români suferă de probleme cu somnul. Ţara noastră se poziţionează mai bine decât Anglia, unde 30% dintre britanici au astfel de probleme potrivit unui articol scris de BBC. Dacă majoritatea persoanelor vorbesc în somn sau cel mult merg prin cameră, există şi cazuri mai ciudate, ce pot avea consecinţe mentale sau psihice serioase.
Romania TV
28 nov. 2012, 12:16
Lucruri extrem de bizare pe care le fac oamenii în somn

Tehologia face parte din viaţa noastră de zi cu zi, ajungând să ne influenţeze şi în somn. Astfel, din ce în ce mai mulţi oameni au ajuns să trimită mesaje sau să vorbească la telefon în timpul somnului, conform doctorului Kirstie Anderson, director al Departamentului de Neurologie a Somnului din Newcastle. Potrivit ei, peste 92% dintre englezi folosesc telefonul în timpul zilei, mulţi ajungând să îl folosească şi inconştient noaptea, aflând în ziua următoare cu cine au vorbit.„Este foate comun pentru oameni să facă în somn lucruri pe care le fac repetat în timpul zilei,” a spus Anderson. Ele au şi o denumire medicală, se numesc parasomnii.

Rafturile goale de mâncare sau bucătăriile murdare găsite dimineaţa sunt semnul unei alte probleme a somnului, numită sindromul mâncatului nocturn. Astfel există oameni care mănâncă în somn fără să îşi dea seama. Aceste tulburări duc la pravarea de somn şi la o îngrăşare fără motiv, lucruri ce pot avea efecte mai grave pe termen lung. Motivele pentru aceste acţiuni au legătură cu lucrurile pe care le fac oamenii înainte să doarmă, ele pot apărea dacă oamenii se pun la somn fără să mănânce sau daca ţin regim în timpul zilei:”Este un tip de amnezie,” a declarat profesorul Jim Horne, membru al Centrului de Cercetări asupra Somnului de la Universitatea Loughborough, din Anglia. 

Sexsomnia este o altă afecţiune, atunci când oamenii fac sex în timpul somnului fără să îşi dea seama de acest lucru. Din ce în ce mai multe cazuri au fost raportate în ultima vreme. Cu toate că nu s-au făcut cercetări amănunţite, potrivit specialiştiilor stresul sau consumul de alcool şi droguri cresc posibilitatea de a face sex atunci când dorm. Acestea pot avea efecte grave, existând cazuri de sarcine nedorite.

„Se întâmplă instinctiv, oamenii nu sunt conştienţi în acel moment. Când eşti într-un somn adânc, deciziile morale şi raţionale nu există. Mă surprinde faptul că oamenii trăiesc cu aceste probleme ale somnului ani de zile înainte să le realizeze,” a declarat acelaşi doctor.

Un alt caz serios este acela al persoanelor care se opresc din respiraţie în timp ce dorm. Astfel oamenii se pot trezi fără aer. De obicei, respiraţia este un lucru instinctiv, dar de în anumite cazuri, la oamenii care sunt obezi sau care sforăie, apare SAS (Sindromul de Apenee în somn). Aceste pauze în respiraţie au durate de câteva secunde, uneori chiar de un minut şi pot avea loc de peste 50 de ori pe oră.

Sindromul capului care bubuie este poate cel mai ciudat sindrom din toate. Există cazuri în care oamenii se trezesc după ce au auzit un sunet puternic ca o explozie sau un tunet. De cele mai multe ori oamenii sar din pat şi se uită pe geam pentru a vedea ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, sunetul este doar în capul lor. Doctorul Anderson spune că aceste cazuri sunt rare dar ele există. Tot ea explică că sunt echivalentul auditiv al senzaţiei de cădere în gol din timpul viselor. Persoanele care sunt foarte afectate pot urma un tratament medical la recomandarea doctorului.

Chiar dacă nimeni nu a murit din cauza lipsei de somn, aceste probleme pot cauza neplăceri în viaţa de zi cu zi. Potrivit BBC, sunt de patru ori şanse mai mari ca cei care nu dorm să aibă probleme cu partenerii de viaţă sau să se simtă lipsiţi de energie. De asemenea pravarea de somn poate duce la lipsa concentrării şi la o stare generală proastă. Potrivit oamenilor de ştiinţă omul are nevoie de cel puţin 5 ore de somn ca să funcţioneze normal. Toti ei recomandă ca somnul să nu depăşească 11 ore.

 

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Cornel Dinu nu are milă de selecționerul care a ratat calificarea la Campionatul Mondial: „A fost un jucător limitat, nu putea decât să fie limitat ca antrenor!”
Capital.ro
Șoferii care vor plăti până la 250 de lei pentru parcare. Nu se acordă locuri fixe. Primăria anunță cine poate solicita
Playtech.ro
Cât costă motorina în Bulgaria. Un român care s-a întors din Grecia, surprins de preţuri: „Oare s-au vorbit?”
Adevarul
„România este una dintre prăzile cele mai facile pentru Putin”. De ce debarcarea lui Orban nu aduce liniște la București
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent de un autobuz, în Bistrița. Alte două persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Iordănescu! Înainte de a se stinge, Lucescu i-a spus lui Burleanu ce selecționer să aducă la națională: ”Singurul antrenor pentru care ar garanta!”
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj