Ludovic Orban aruncă săgeţi otrăvite către susţinătorii lui Florin Cîţu: „Vă rog să mă iertați că n-am avut capacitatea să prevăd pandemia”

Ludovic Orban a fost ironic la adresa susţinătorilor lui Florin Cîţu, care l-au acuzat că a pierdut alegerile parlamentare din 2020.
Oana Anghel
15 iul. 2021, 22:41
Ludovic Orban aruncă săgeţi otrăvite către susţinătorii lui Florin Cîţu:

Ludovic Orban vs Florin Cîţu, un nou război al vorbelor. Liderul PNL le-a răspuns peneliştilor din tabăra lui Cîţu că strategia PNL cu el prim-ministru nu a fost aceea de a guverna România un an de zile în vreme de pandemie, în „cele mai grele condiții de la al Doilea Război Mondial”, ci de a declanşa alegeri anticipate, dar că pandemia, pe care nu a prevăzut-o, i-a dat planurile peste cap.

Sunt, așa, un pic mirat. Totuși, am luat partidul într-o stare nu prea bună, în condițiile în care partidul fuzionat PNL + PDL avea în sondajele de opinie 41-42% la prezidențialele din 2014. Am câștigat la europarlamentare, am câștigat la prezidențiale, am câștigat alegerile locale, puteam să le câștigăm un pic mai bine, n-am câștigat alegerile parlamentare. Numai că trebuie să știți că strategia noastră nu a fost să stăm la guvernare un an de zile în vreme de pandemie, strategia noastră în momentul în care am preluat guvernarea a fost aceea de a provoca alegeri anticipate și eram pe punctul de a provocat alegeri anticipate când a venit pandemia.

Citeste si EXCLUSIV Carmen Dan a dezvăluit ce va face Liviu Dragnea în perioada următoare: „Am văzut acelaşi om puternic. A rămas un luptător”

Cine putea să anticipeze venirea pandemiei? Vă rog să mă iertați, dar n-am avut o asemenea capacitate de previziune, n-am putut să văd venirea pandemiei. În momentul în care a venit pandemia nu am avut ce să facem decât să guvernăm România în cele mai grele condiții de la al Doilea Război Mondial. N-am câștigat alegerile parlamentare, dar am dus PNL la guvernare. Vă rog să mă scuzați pentru aceste lucruri, văd că pentru unii acestea nu sunt reușite”, a spus Ludovic Orban.

Liderul PNL a adăugat că va face tot ce ţine de el pentru ca PNL să rămână pe primul loc.

Contați pe mine, rămân același coleg al dvs., fără fumuri, fără fițe, fără farafastîcuri, care indiferent de poziția pe care o ocupă în partid luptă alături de dvs. în prima linie pentru a garanta capacitatea PNL de a rămâne pe primul loc si de a câștiga toate bătăliile din 2024”, a adăugat liderul PNL.

Citeste si Marcel Ciolacu, prima reacţie după eliberarea lui Dragnea și criticile aduse conducerii PSD: „Are nevoie de linişte”

Ludovic Orban îl avertizează pe Florin Cîțu: „În două-trei luni, toate şantierele vor fi închise. Asta este realitatea”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi-a arătat îngrijorarea faţă de creşterea „explozivă” a preţurilor la materialele de construcţii, el apreciind, joi, la Hunedoara, că există riscul ca şantierele să se închidă în două-trei luni, dacă Guvernul nu va modifica sistemul de indexare a valorii contractelor, în concordanţă cu situaţia reală din piaţă.

„Am atras atenţia, şi mă bucur că, în sfârşit, la nivelul coaliţiei, vocea mea a fost auzită şi s-a luat o decizie. Datorită creşterii preţurilor la materialele de construcţii, dacă nu se modifică prin ordonanţă de urgenţă sistemul de indexare a valorii contractelor, în două-trei luni toate şantierele vor fi închise. Asta este realitatea, eu vorbesc cu constructorii, am informaţii clare din piaţă. Nimeni n-o să-şi mai permită să lucreze în continuare în pierdere”, a declarat Orban.

El a menţionat că firmele de construcţii care lucrează în prezent s-au aprovizionat cu cele necesare înainte de momentul la care au început să apară creşterile de preţuri la materiale, acestea fiind cuprinse între 40% şi 110%.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Jovo Lukic, înlocuitorul lui Bîrligea la FCSB? MM Stoica a analizat toate culisele. Exclusiv
Capital.ro
Legea salarizării schimbă regulile pentru bugetari. Ce rol va mai avea vechimea în calculul salariului
Playtech.ro
Cât este salariul minim în Europa în 2026. Cinci țări au depășit pragul de 2.000 de euro, ce loc ocupă România
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Andreea Bălan a încălcat grav regulile de circulație! După ce a parcat pe trecerea de pietoni a condus direct pe trotuar. „Urgența” la care trebuia să ajungă Foto și Video paparazzi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România