Ludovic Orban pare sigur că va câştiga alegerile în PNL: „Preşedintele partidului trebuie să fie şi premierul PNL”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că președintele PNL trebuie să fie premierul țării, argumentând că guvernul este "emanaţia PNL" şi "trebuie să asculte de forurile statutare" ale partidului, nu guvernul "să dea dispoziţii PNL".
George Russo
16 iul. 2021, 17:44
Ludovic Orban pare sigur că va câştiga alegerile în PNL:

Orban a avut o serie de remarci la adresa premierului Florin Cîțu, contracandidatul său pentru șefia partidului la congresul din toamnă, pe care l-a numit „un coleg mai tânăr”, și a criticat activitatea guvernului, spunând că „trebuie să se mişte mult mai repede decât cum se mişcă acum”.

Ludovic Orban a reluat vineri, la Satu Mare, ideea că cel care va fi ales preşedinte al liberalilor la congresul din 25 septembrie trebuie să devină şi premier.

„Guvernul este emanaţia Partidului Naţional Liberal şi nu Partidul Naţional Liberal este emanaţia Guvernului. Guvernul trebuie să asculte de forurile statutare ale PNL şi nu Guvernul este acela care trebuie să dea dispoziţii PNL şi forurilor statutare ale PNL, asta e logica. Un coleg mai tânăr a spus un lucru – că preşedintele PNL trebuie să fie prim-ministru. A spus-o bine. Alţii spuneau că premierul trebuie să devină preşedintele partidului; eu spun că cel care e ales preşedintele partidului trebuie să fie premierul PNL”, a declarat Ludovic Orban la conferinţa judeţeană de alegeri din cadrul organizaţiei PNL Satu Mare, potrivit Agerpres.

Orban, atac la Cîțu: Programele guvernamentale trebuie să se mişte mult mai repede decât se mişcă acum

El i-a reproșat premierului Florin Cîțu ritmul în care Executivul derulează programele guvernamentale de sprijin pentru mediul de afaceri, pregăteşte accesarea fondurilor europene din noul exerciţiu financiar şi obţine aprobările pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Citeste si Orban – Cîțu continuă războiul declarațiilor! Confruntarea momentului! „Guvernul este emanația PNL și nu PNL este emanația Guvernului”

„Noi nu putem să ne asumăm decât un singur obiectiv: buna guvernare. Pentru că, până la urmă, ca să putem peste patru ani să cerem votul oamenilor şi să-l şi primim, trebuie să susţinem mediul de afaceri – şi aici toate programele guvernamentale de sprijin trebuie să se mişte mult mai repede decât cum se mişcă acum; trebuie să susţinem investiţiile publice masive; trebuie să absorbim în mod inteligent toate fondurile europene care sunt la dispoziţia noastră – şi aici n-aş vrea să spun că încă nu s-au făcut autorităţile de management la ADR-uri, că negocierile pe bugetul 2021-2027 sunt departe de a fi finalizate, că nu suntem campioni în ceea ce priveşte aprobarea PNRR, că sunt încă destule lucruri în care noi putem să arătăm că suntem capabili de buna guvernare”, a mai afirmat Orban.

Cîțu, replică pentru Orban: Când ataci membrii Guvernului, premierul, seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD

La conferinţa de alegeri din cadrul organizaţiei judeţene PNL Satu Mare au participat ambii candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PNL, Ludovic Orban şi Florin Cîţu.

La rândul său, premierul Florin Cîţu a declarat vineri că atacurile la adresa sa şi a Guvernului venite din partea unor colegi de partid în cadrul campaniei interne de alegeri din PNL „seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD” şi arată că „astfel de politicieni, poate, nu mai au un viitor în România”.

„Când ataci membrii Guvernului, premierul, seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD. Când, cu câteva luni în urmă spui că o decizie a premierului este bună, că este în spiritul Constituţiei, iar peste câteva luni spui că nu mai este bună, pentru că trebuie evaluată, arată că astfel de politicieni, poate, nu mai au un viitor în România. Trebuie să fim transparenţi, trebuie să fim oneşti cu românii şi să le promitem ceea ce putem să facem, asta este guvernarea liberală”, a afirmat Florin Cîţu.

Citeşte şi: EXCLUSIV Cum a aranjat Guvernul să ajungă proiectul E-facturare să fie făcut “pro bono” de o serie de firme prietene în schimbul tuturor informaţiilor comerciale ale firmelor şi ale statului! Fostul ministru de Finanţe Nazare s-a opus! Teleman neagă, dar şeful ADR îl contrazice!

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Câți bani au scos din buzunare israelienii pentru deplasarea în România? Cel mai înfocat fan al lui Hapoel Beer Sheva: „Cumpărăturile au fost mult mai scumpe”
Capital.ro
Vrei să te pensionezi la 40 de ani? Tot mai mulți oameni aleg să își cumpere libertatea financiară. Cum se procedează
Playtech.ro
Ce greșeli îți pot bloca dosarul de pensionare în 2026. Documentele pe care trebuie să le verifici
Adevarul
Cum au rămas doi români fără 36.000 de lire pe Aeroportul Otopeni și s-au ales și cu amendă, la întoarcerea din Anglia
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 29 de ani a fost sfâșiată de urs, la doar o zi după ce fusese cerută în căsătorie. Tragedia a avut loc sub privirile logodnicului
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat