Ludovic Orban: Port două feluri de cicatrici. Pe faţă sunt de la adversari, iar pe spate sunt de la colegii de partid

Liberalul Ludovic Orban, candidatul la funcția de președinte al PNL, a declarat joi, la Zalău, că poartă cicatrici, din bătăliile politice, atât pe față, făcute de adversari, cât și pe spate, de la unii colegi de partid, cele din urmă fiind cele mai dureroase.
Filip Stan
27 apr. 2017, 15:49
Ludovic Orban:  Port două feluri de cicatrici. Pe faţă sunt de la adversari, iar pe spate sunt de la colegii de partid

„Există două feluri de cicatrici pe care le port: cele care le am pe față, de la războaiele cu adversarii politici, și din păcate cicatrici în spate, care multe dintre ele sunt provocate de cei care trebuiau să stea în spatele meu, unii dintre colegii de partid, și, credeți-mă, că acestea dor cel mai tare, dragii mei. Trebuie să formăm cu adevărat o echipă, să fim sinceri unul cu altul (…) să nu mai avem agende ascunse, să nu ne mai bârfim, să nu ne mai dăm la gioale”, a afirmat Ludovic Orban, în fața celor circa 500 de liberali prezenți la conferința județeană a organizației Sălaj a partidului.

Vorbind despre atitudinea pe care trebuie să o aibă liberalii în relații dintre ei, Orban a exemplificat printr-o glumă: o persoană ajunge în iad, iar Scaraoschi îl pune să aleagă între două cazane cu smoală, pe care trebuie să le păzească, pentru ca cei aflați acolo să nu iasă. Într-unul din cazane erau nemți, iar în al doilea bulgari. Scaraoschi l-a sfătuit pe cel ajuns în Iad să aleagă cazanul cu bulgari, pentru că nemții vor să iasă în număr mare, ajutându-se între ei, iar bulgarii se sabotează între ei atunci când unul vrea să iasă, scrie Agerpres.

„Haideți să fim ca nemții”, a conchis candidatul la șefia PNL.

În ceea ce privește alegerile interne pentru funcția de președinte al PNL, Ludovic Orban și-a îndemnat colegii să „măsoare de șapte ori și să taie o dată”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cine e Alexandru Bețivu, atacantul convocat în premieră la echipa națională
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT