Ludovic Orban: Sunt foarte mulţumit de domnul ministru al Finanţelor. Reacţia lui Cîţu

Moţiunea împotriva ministrului Cîţu a trecut în Senat, însă premierul anunţă că nu va lua nicio măsură în cazul lui Florin Cîţu.
Romania TV
09 dec. 2019, 17:25
Ludovic Orban: Sunt foarte mulţumit de domnul ministru al Finanţelor. Reacţia lui Cîţu

El a declarat, la finalul unei întrevederi cu membrii Asociaţiei Municipiilor din România, că este mulţumit de ministrul Finanţelor, susţinând că moţiunea a fost „o mişcare politicianistă ieftină”. „Voturile lor nu sunt altceva decât să îi ridice un soclu domnului ministru al Finanţelor, iar în ceea ce mă priveşte pe mine sunt foarte mulţumit de domnul ministru al Finanţelor şi sub nicio formă nu am de gând să iau vreo decizie legată de domnia sa”, a spus Orban.

Acesta a adăugat că nu acceptă ca ministrul Finanţelor „să fie judecat de cei care au făcut praf bugetul în ultimii trei ani de zile”, subliniind că PSD ar trebui să fie ultimul partid care să exprime o opinie pe tema finanţelor publice din România.

Totodată, premierul a spus că fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, „ar trebui să dea seamă în altă parte pentru dezastrul bugetar pe care l-a lăsat”.

Dacă partidul îmi spune să fac un pas în spate bineînţeles că voi demisiona

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a afirmat luni că îşi va da demisia dacă partidul îi va cere acest lucru, în condiţiile în care Senatul a adoptat moţiunea simplă iniţiată împotriva sa de 41 de senatori social-democraţi.

„La un vot a trecut această moţiune, dar decizia va fi luată în partid şi vom vedea care este decizia după acest vot. Dacă partidul îmi spune să fac un pas în spate bineînţeles că voi demisiona”, a declarat Florin Cîţu.

El susţine că moţiunea nu a avut legătură cu ceea ce a făcut la minister şi că a fost o dezbatere despre postările sale pe reţeaua de socializare Facebook.

„Domnul Teodorovici a minţit din poziţia de ministru doi ani de zile. Să credem acum ce spune domnul Teodorovici ar fi o greşeală din partea noastră, a tuturor. Cred că domnul Teodorovici trebuie să tacă din gură o perioadă şi apoi să revină în spaţiul public”, a adăugat Cîţu, întrebat de jurnalişti despre acuzele aduse de fostul ministru al Finanţelor cu privire la modul în care a obţinut bileţelele prezentate în conferinţa de presă.

Şeful de la Finanţe a dat asigurări că este pregătit să meargă cu bugetul în Parlament, să-l dezbată în comisii şi să argumenteze fiecare capitol, înainte de sărbătorile de iarnă, însă o asumare a bugetului este o decizie politică ce nu ţine de el.

În cadrul dezbaterii moţiunii, Florin Cîţu a susţinut că moţiunea de astăzi nu este despre el şi despre ceea ce a făcut la minister, ci reprezintă un demers politic făcut de un „duo jalnic care încearcă să mascheze situaţia economică reală a României”.

„Am ascultat cu atenţie textul moţiunii şi se pare că este o moţiune adresată mie, pentru că declaraţiile din ultimii doi – trei ani de zile, nu despre ceea ce am făcut eu la Ministerul Finanţelor Publice. Sunt mândru că cei de la PSD îmi promovează măsurile şi le tot propagă de la pupitrul acesta din Senat. Dar moţiunea de astăzi nu este despre mine şi nu are legătură cu mine. Reprezintă un demers politic făcut de un duo jalnic care încearcă să mascheze situaţia economică reală a României după trei ani de guvernare Dragnea, Vâlcov, Dăncilă şi Teodorovici”, a precizat ministrul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT