Ludovic Orban vine cu clarificări privind eliminarea gratuităţii vaccinului anti-COVID: Se va ajunge, la un anumit moment

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că nu a anunţat că se va renunţa acum la gratuitatea vaccinului anti-COVID, ci se va putea ajunge în această situaţie atunci când SARS-COV-2 va deveni un virus banal, cum este cel al gripei.
Filip Stan
25 mai 2021, 15:29
Ludovic Orban vine cu clarificări privind eliminarea gratuităţii vaccinului anti-COVID: Se va ajunge, la un anumit moment

Ludovic Orban vine cu clarificări privind eliminarea gratuităţii vaccinului anti-COVID. Preşedintele PNL a anunţat că vaccinul anti-COVID rămâne gratuit în pandemie şi până când se ajunge la o imunizare colectivă.

„Am spus că, la un moment dat, se va ajunge cum e la gripă, la o situaţie normală, ca de vaccinare gratuită să beneficieze categoriile vulnerabile. Când se va ajunge la nivelul respectiv. Sigur, nu în perioadă de pandemie, nu până nu se ajunge la o imunizare colectivă, la procentul care este considerat de autorităţile sanitare. Nu a fost că noi acum nu o să mai dăm vaccinul gratuit”, a explicat Ludovic Orban.

Citeşte şi: Valeriu Gheorghiţă anunţă puncte de vaccinare în muzee, pe litoral sau la munte: Vrem să aducem vaccinul la beneficiari

Şeful PNL a menţionat că a discutat cu premierul Florin Cîţu pe această temă.

„Am discutat cu domnul prim-ministru, am comunicat. Nu e neapărat o contradicţie, am spus că la un moment dat se va ajunge, când nu va mai reprezenta un pericol. Se vede că pandemia de COVID a generat o situaţie economică, socială, psihologică dramatică. Nu am spus că acum se renunţă la gratuitatea vaccinului. Se va ajunge, la un anumit moment, când va deveni un virus banal, cum e virusul de gripă, să se folosească mecanismul obişnuit de vaccinare”, a mai spus Ludovic Orban.

Citeşte şi: EXCLUSIV Care este „ţinta de vaccinare” pe baza căreia Guvernul decide măsurile de relaxare de la 1 iunie

Explicaţiile lui Ludovic Orban vin după ce liderul liberalilor a afirmat că românii ar putea plăti pentru vaccinarea împotriva COVID-19 „într-un viitor oarecare”, menţionând că se va putea ajunge în situaţia vaccinului antigripal, când sunt imunizate gratuit doar grupele de risc.

Întrebat şi dacă autorităţile încurajează şi acordarea de stimulente materiale pentru următoarea etapă a campaniei, Ludovic Orban a răspuns: „şi aşa organizăm vaccinarea gratuită, practic, statul român suportă toate costurile de vaccinare”.

„E o situaţie excepţională, dar şi aici aş spune că mai facem asta o perioadă de timp, până ajungem la un nivel de imunizare de grup, până la urmă se va merge pe mecanisme de exemplu de la vaccinare pe gripă unde numai persoanele vulnerabile vor fi vaccinate gratuit, celelalte categorii de cetăţeni vor trebui să se vaccineze că e răspunderea lor, aici e vorba de sănătatea fiecăruia dintre noi”, a afirmat Ludovic Orban.

Întrebat dacă românii ar putea plăti pentru vaccinarea anti-COVID, Ludovic Orban a răspuns: „Într-un viitor oarecare”.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 24 mai. Toată România este în scenariul verde. Doar 230 de cazuri COVID în 24 de ore

Ulterior, premierul Florin Cîţu a precizat, la videoconferinţa cu prefecţii, că vaccinul va rămâne gratuit.

„Şi aici vreau să fac o clarificare, vaccinul gratuit trebuie să fie disponibil tuturor românilor pentru că în România vaccinul este şi rămâne gratuit. Nu e nicio discuţie în Guvernul României pentru a schimba lucrurile. Avem comenzi pentru a continua campania de vaccinare şi în toamnă, a continua campania de vaccinare şi anul viitor pentru că nu ştim exact cum va continua pandemia”, a declarat Florin Cîţu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Fiica lui Ilie Bolojan se mărită cu un fost fotbalist de la FC Bihor! „Nu e nuntă de partid”. Totuși, ce grei ai PNL ar putea participa
Capital.ro
Ajutoare pentru plata facturilor la încălzire. Bucureștenii care pot primi până la 100% din costuri. Când se depune dosarul
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România