Lufthansa scumpeşte biletele în acest an

Lufthansa a anunţat că urmează să majoreze preţurile biletelor, refuzând să absoarbă costurile suplimentare generate de extinderea de la 1 ianuarie a pieţei UE de certificate pentru emisii de carbon către industria transporturilor aeriene, informează Mediafax, care citează Reuters.
Romania TV
03 ian. 2012, 09:07
Lufthansa scumpeşte biletele în acest an

Grupul german, al doilea mare operator de transporturi aeriene la nivel global, estimează că va înregistra în acest an costuri suplimentare de 130 milioane euro în urma intrării pe piaţa permiselor pentru emisii de carbon.

Lufthansa a devenit astfel primul mare operator care anunţă scumpiri în urma deciziei UE, însă creşterile de preţ vor fi operate treptat.

Potrivit legislaţiei UE, companiile de transporturi aeriene trebuie să cumpere din acest an certificate de emisii de carbon pentru zborurile care aterizează sau decolează în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Elveţia, Norvegia şi Islanda.

Statele Unite, China, India şi alte ţări au criticat decizia autorităţilor europene, acuzând UE că astfel de măsuri nu ar trebui luate unilateral, ci printr-un acord internaţional.

Lufthansa este unul dintre cei mai afectaţi operatori de transport aerian de introducerea certificatelor, alături de British Airways, Air France-KLM, United Continenntal sau Singapore Airlines.

Pe de altă parte, companiile sunt acuzate că folosesc controversele privind schema de emisii de carbon ca „perdea de fum” pentru a creşte costurile suportate de consumatori.

Industria transporturilor aeriene estimează că introducerea schemei va induce costuri suplimentare de un miliard de euro în acest an, care vor creşte la 2,8 miliarde euro pe an până în 2020.

Punctul culminant din punct de vedere al preţurilor ar trebui să fie martie 2013, când companiile vor trebui să prezinte certificatele corespunzătoare emisiilor poluante din acest an.

Lufthansa notează că va trebui să cumpere de pe piaţă 35% din permisele aferente anului 2012.

Preţul certificatelor s-a înjumătăţit în 2011, la 7,9 euro pe tonă de carbon emis.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Eroii de la Sevilla în epoca Transfermarkt. Cât ar fi valorat astăzi jucătorii Stelei care au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986
Capital.ro
EXCLUSIV. Ce rol important ar fi pregătit pentru Ilie Bolojan, după ce a pierdut funcția de premier
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Surpriză: Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Verstappen!
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi