Luis Suarez, atacat dur de un fost apropiat: Are probleme psihice. Nici nu ştie să numere!

Luis Suarez l-a acuzat pe Daniel Fonseca, fostul său impresar, că îi este dator cu 200.000 de dolari, iar răspunsul fostului internaţional a fost unul dur, acesta făcându-l praf pe atacantul Barcelonei.
Romania TV
08 apr. 2016, 08:46
Luis Suarez, atacat dur de un fost apropiat: Are probleme psihice. Nici nu ştie să numere!

Luis Suarez minte şi are cu siguranță probleme psihice, o știm deja. De aceea merge încă la psiholog, dar cred că nu au efect acele ședințe. Ar trebui să meargă la un psihiatru. Nici nu știe să numere, are nevoie de degete pentru asta. Să nu fie nerușinat!

Într-o zi, m-au sunat 3 colegi de-ai lui de la naționala de tineret ca să-mi spună că se întâmplă lucruri incomode cu el. A trebuit să-i spun câteva lucruri dificile, dar nu voi vorbi niciodată despre acel episod, voi lua secretul cu mine în mormânt.

I-am spus atunci un adevăr dur, el n-a acceptat, nu i-a picat bine. Să spună adevărul lașul ăsta, să nu mă mai murdărească pe mine spunând că îi datorez 200.000 de dolari! Nesimțitul!„, a declarat Daniel Fonseca, citat de El Mundo Deportivo.

Totul a pornit de la o declaraţie a lui Suarez, care afirmase că fostul atacant al lui Juventus, în prezent impresar, îi datorează 20% din transferul de la Nacional la Groningen, care i-a costat pe olandezi un milion de dolari, în 2006.