Luna Nouă în Gemeni aduce un refresh în viețile a trei zodii. Cad măști, iar adevărul interior iese la iveală

Vibrații pozitive și o comunicare fluidă – cu noi înșine, cu ceilalți și cu Universul – aceasta este energia pe care o aduce Luna Nouă din 27 mai 2025, care se formează în zodia Gemenilor. Influențele acestei Luni Noi se vor resimți timp de câteva zile după producerea fenomenului, mai exact până la finalul lunii mai și primele zile ale lunii iunie.
Alina Costache
27 mai 2025, 09:46
Luna Nouă în Gemeni aduce un refresh în viețile a trei zodii. Cad măști, iar adevărul interior iese la iveală

Luna Nouă în Gemeni poate trezi senzația că mai multe voci vorbesc simultan în interiorul nostru. Începem să auzim mai clar dialogurile, contradicțiile și conversațiile interioare, dar și pe cele din jur. Această perioadă a Gemenilor ne obligă să decojim, strat cu strat, acele aspecte ale sinelui pe care le-am construit în timp, dar care nu reflectă cine suntem cu adevărat.

Ne-am pus măști dictate de vremuri, de cultură, de societate, de familie, de tradiții și de traumele trăite. Acum, nu doar că vedem și auzim, ci vedem cu adevărat și simțim cu adevărat. E momentul să lăsăm aceste măști să cadă și să ne arătăm adevărul interior – nouă înșine și celor din jur.

Această Lună Nouă este o binecuvântare pentru scriitori, comunicatori, podcasteri și profesioniști în comunicare. Dacă aveți proiecte de lansat sau termene-limită importante, profitați de acest moment astral pentru a le porni!

Dragostea, în centrul atenției

Aspectele astrale sunt favorabile vieții amoroase, fie că este vorba despre revigorarea unei relații existente, fie despre atragerea unei noi iubiri printr-o comunicare sinceră și profundă

Prosperitatea vine în special prin proiecte de comunicare – scris, vorbit în public. Cei care lucrează în domeniul comunicării primesc un impuls clar.

Primele intenții puse în ziua Lunii Noi formează baza întregului ciclu lunar. Când ne exprimăm intențiile clar și conștient, ele încep să prindă formă în realitate.

Citeste si IUNIE 2025 din punct de vedere ASTROLOGIC! Schimbare totală de teme karmice, se dă startul unei veri de foc!

Cele trei semne zodiacale care vor resimți cel mai intens Luna Nouă în Gemeni

Berbec

Luna Nouă aduce un nou început, iar pentru Berbeci, este vorba despre un refresh în viața socială și intelectuală. Cu ajutorul lui Saturn, cariera voastră primește un impuls. Dacă vi se dau mai multe responsabilități, veți avea și puterea să le gestionați. Este o perioadă-cheie, în care networkingul și relațiile sociale pot aduce oportunități profesionale remarcabile – sau poate chiar o iubire nouă ori un prieten pe viață.

Gemeni

Soarele a intrat în semnul vostru pe 21 mai, marcând începutul sezonului Gemenilor – iar Luna Nouă vine tot în zodia voastră. Asta vă amplifică trăsăturile native: inteligența, adaptabilitatea, talentul comunicativ. Sunteți maeștri ai socializării și ai cuvintelor, iar această lună vă pune într-o lumină aparte. Atrageți atenția, oriunde ați merge – sunteți, pur și simplu, de neoprit.

Citeste si 3 ZODII ce pot avea AURĂ sacră ca a unui sfânt, cunt conectate energetic cu Divinitatea

Săgetător

Fiind semnul opus Gemenilor, Săgetătorii vor resimți intens energia lunii mai. Cu soarele și luna în semnul opus, apare nevoia acută de echilibru în viața socială și intelectuală. Dacă v-ați izolat prea mult, e momentul să vă reconectați. Planificați ieșiri cu prietenii, proiecte comune, și aduceți mai multă bucurie în viața voastră.

DailyBusiness
PSD declanșează criza guvernamentală. Miniștrii își dau demisia în bloc, iar Guvernul Ilie Bolojan, sub presiunea unei moțiuni de cenzură
Spynews
Betty Salam s-a întors la băiatul ei! Cum a apărut artista alături de Matthias
Fanatik.ro
Ce sport a practicat Donald Trump când era tânăr. Puțini oameni știu că două echipe uriașe au vrut să-l recruteze
Capital.ro
Reguli stricte pentru românii care scot numerar de la bancomat. Băncile impun limite. Tranzacțiile se raportează automat
Playtech.ro
Subvenții noi în agricultură: Românii care cultivă usturoi şi cartofi primesc bani de la stat. Care este ajutorul financiar oferit fermierilor
Adevarul
Un animal ciudat a ieșit dintr-o pădure din vestul Ucrainei, aproape de granița cu România. Reacțiile apărute pe internet
wowbiz.ro
Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o tânără de 28 de ani lovește cu mașina două femei aflate pe trecerea de pietoni, în Neamț
iamsport.ro
Dan Diaconescu, ofertă pentru Radu Banciu: ”Vă dau dublu cât câștigați! Mi s-a părut întotdeauna că sunteți o voce specială, aparte”
MediaFlux
Secretul mașinii care-l însoțește pe Putin. Președintele Rusiei se teme de un asasinat VIDEO
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara