Luna se micşorează şi nu avem ce să facem pentru a opri asta

Ştim deja că din punct de vedere mecanic, Luna şi Pământul compun un cuplu şi se influenţează reciproc. S-ar putea ca această influenţă să fie chiar mai mare decât se ştia până acum.
Alina Costache
23 sept. 2015, 05:50
Luna se micşorează şi nu avem ce să facem pentru a opri asta

Potrivit celor de la CNET, Luna se micşorează încet, în urma răcirii nucleului său, iar influenţa gravitaţională a Pământului determină încreţirea sau ridicarea unor forme de relief asemănătoare dealurilor, cu înălţimea de câteva zeci de metri, la suprafaţa sa.

Pământul şi Luna sunt menţinute alături pe orbită în jurul Soarelui de un echilibru rezultat din interacţiunea dintre forţa centrifugă, care încearcă să le despartă, şi atracţia gravitaţională reciprocă care încearcă să le apropie. Gravitaţia Lunii are efecte observabile asupra Pământului, unde produce maree. De asemenea, poziţia Lunii pe orbită stabilizează mişcarea de rotaţie a Pământului, făcând posibilă succesiunea predictibilă a anotimpurilor.

Află care sunt efectele micșorării Lunii și dacă ar trebui să ne facem griji

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
După ce a anunțat că divorțează, celebrul milionar a mai dat o șansă relației amoroase. Are 4 copii cu partenera sa
Capital.ro
Se schimbă amenzile în România! Informația care ar putea dispărea definitiv din procesul-verbal
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
A fost alături de România în SUA și e convins: ”Puteam fi campioni mondiali în '94!”. Care ar fi fost marele avantaj al naționalei noastre
MediaFlux
De la 1 iulie crește salariul minim pe economie, dar scade cu 100 de lei valoarea neimpozabilă. La cât ajunge netul
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți