Lupul Electric, prima maşină hibrid electrică – alimentată cu hidrogen românească FOTO

Cercetătorii români au realizat prima maşină hibrid electrică - alimentată cu hidrogen din ţara noastră, pe care au denumit-o "Lupul Electric" ("EWolf").
Cristina Dinu
10 nov. 2012, 10:03
Lupul Electric, prima maşină hibrid electrică - alimentată cu hidrogen românească FOTO

„Lupul Electric” a fost creat de cercetătorii de la Centrul Naţional pentru Hidrogen şi Pile de Combustibil din cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice ICSI Vâlcea.

Maşina se poate alimenta în două moduri: conectându-se la o priză obişnuită la 220V, având nevoie de aproximativ nouă ore pentru a se încărca complet acumulatorii sau prin încărcarea buteliei cu hidrogen, hidrogen ce va alimenta sistemul complex cu pilă de combustibil de 12kW ce va furniza energia necesară încărcării acumulatorilor.

Utilizând acest mod dual de alimentare se ajunge la o autonomie de aproximativ 200km, distanţă ce depinde evident de condiţiile de drum. Viteza maxima cu care poate circula acest autovehicul este de 130 km/h.

„Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestui vehicul este acela că are emisii poluante ZERO, pe ţeava de eşapament a maşinii ieşind doar vapori de apă. Acest avantaj reprezinta un vector pentru tendinţele internaţionale actuale privind în contextul în care pentru multe ţări de pe glob rezervele fosile sunt estimate a ajunge pentru cel mult 40 ani, iar pentru oraşele suprapopulate reducerea poluarii rezultate de la emisiile autovehiculelor reprezintă prioritatea numărul unu”, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET, Prof. Univ. Dr. Ioan Ştefănescu, director general al INC – DTCI – ICSI Rm. Valcea.

Costul unei astfel de maşini este puţin peste 250.000 euro, estimându-se ca la finele acestui deceniu să fie în producţie de serie, a mai precizat directorul general.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT